Mercedes-Benz Clasa C Coupe

C200 2.0 184CP Aut

Tinuta de drum

4.5

O mașină frumoasă trebuie să arate bine și atunci când stă pe loc, și atunci când se află în mișcare. Iar C-Klasse Coupe, pe cât de bine arată în mișcare, pe atât de bine se simte pe segmentele de drum virajat.

Suspensia este configurată pentru a oferi o ținută de drum sportivă, și plantează foarte bine cele patru roți în virajele strânse. Pentru cei care vor distracție, există modul Sport+, suficient pentru cei care vor să simtă un dans ușor al punții spate. Apare pierderea de aderență și supravirarea. O plăcere vinovată, corectată imediat de un sistem ESP care taie alimentarea și te trage de urechi părintește. Joaca devine frustrantă. E ca și cum, copil fiind, ai primit înghețata favorită, dar nu o poți mânca pentru că ai ”roșu în gât”.

Lăsăm la o parte paralele și ne referim și la confortul pe care îl simte cel de la volan. Existența unor jante de 18 inch și a unei suspensii sportive face ca modul de rulare Comfort să fie o floare cu care nu se prea face primăvară. Ținuta de drum este rigidă și te va zdruncina serios la orice groapă. Și, din păcate, gropi avem destule.

  • ScorpyonVAG, marţi, 15.03.2016 10:34

    @Automarket: V-ati schimbat fotograful ? Face niste poze excelente :)

  • Asta da mertzan, marţi, 15.03.2016 12:37

    O masina de curvasarit

  • Scorpionul.negru, marţi, 15.03.2016 13:54

    Unul din cele mai frumoase Mercedes-uri noi mai accesibile. Spatele imi place mai mult ca la S coupe ! E mai finut.

  • xxx, marţi, 15.03.2016 17:19

    photo 9/31 bestiala :)

  • Alex Rs, marţi, 15.03.2016 19:07

    frumos review si f pertinent ,respect ! cat despre masina..spatele acela plonjat nu ma atrage deloc ,privita din lateral pare o struto-camila..nici o masina sport nici o limuzina..e un mix,cred ca Audi sau jaguar sunt mai reusite estetic decat acest model

  • lorinczi.thomas, marţi, 15.03.2016 20:18

    stopurile sunt in cu totul diferit fata de masina, arata neterminat spatele cu aceste stopuri, de ce nu o fi pus stopurile de la sedan?

  • Scorpionul.negru, marţi, 15.03.2016 20:51

    @lorinczi.thomas :))) sunt mult mai frumoase stopurile astea alungite decat asiaticele alea mici de pe sedan. Ai si tu niste gusturi....

  • ANDRUM, marţi, 15.03.2016 22:55

    Lexus Rc il bate la fundul gol pe aceasta copie ordinara baby S class .

  • Kirotractor, miercuri, 16.03.2016 09:29

    Test obiectiv, dar n-ar strica si-un pic de atentie la acordurile elementare - v. "O multiplicare a designului pe care l-am condamnat de fiecare dată"... cind de fapt MULTIPLICAREA designului trebuia condamnatA. ;-) Ontopic, coupe-ul C-Klasse imi pare o fuziune fericita intre clasic si modern ca linie... si Cx, iar versiunea de 184 CP testata-i taman buna pentru traficul din Romania - doar parerea mea subiectiva, normal. Probabil insa ca majoritatea acelora cu "doar" cca. 40K euro rezervati pentru o noua masina va opta pentru versiuni mai "practice", iar numai cei si mai solvabili vor alege C-Coupe-ul ca a doua masina (ori A5 sau Seria 4) in variante mai puternice.

  • ioi, miercuri, 16.03.2016 13:18

    0-100 in 7,3 sec ? Buna gluma asta.....in realitate si in teste abia scoate 8-9sec .Acelasi lucru ca si la Nissan GT-R .

  • roco, joi, 17.03.2016 00:21

    @ioi ai un link cu acele teste?Daca nu, sunt doar vorbe goale, rautacisme, cum ar zice un bun prieten. @ANDRUM right!Sure it does

  • Nelu.Pantofaru, luni, 21.03.2016 10:19

    42000 de EUR? Mi se pare putin, asta cred ca e pretul fara optionale, sigur asta este pretul final?

  • eu, marţi, 22.03.2016 13:44

    Greseala pret final!! Pretul minim al masinii doar uitandu-ne dupa poze este de 49716Euro. Pachet AMG 7G Tronic Vopsea: rosu Hyacinth Lemn frasin + tapiterie Piele ARTICO gri Crystal COMAND ONLINE (vezi pozele de interior cu ecranul marit) Scaune incalzite Sistem iluminare ILS la care cu siguranta au adaugat si alte optionale pe care e pacat sa nu le alegi daca iei masina asta, gen Agility Control, etc. Asa ca revizuiti pretul ca sa nu inducem in eroare lumea ;)