Tehnologie

4.5

În cazul lui GLS, referirea la tehnologie are un caracter specific. Aici, tehnologiile sunt centrate pe confortul pasagerilor mai mult decât în cazul altor mașini. Și e normal, din moment ce scopul lui GLS a fost întotdeauna să transporte în tot confortul, până la 7 pasageri.

Așadar, la bordul său toată lumea trebuie să se simtă specială. Cei de pe ultimul rând de scaune, de exemplu, primesc încălzire șezut și spătar, reglaje electrice, o zonă de climatizare separată și chiar porturi USB. Deci da, GLS are climatizare pe 5 zone.

Cei care prind loc în față au și ventilație în scaune sau masaj, eventual și două ecrane de 11.6 inch care să te țină ocupat până la destinație. Acestea au acces la radio, internet și chiar posturi TV.

Ajunși pe primul rând de scaune, suntem întâmpinați de arhicunoscutele ecrane de 12.3 inch, care țin loc de instrumentar de bord și sistem multimedia. Acestea se mișcă impecabil, folosesc noul MBUX, iar Apple CarPlay și Android Auto sunt și ele disponibile. Singura problemă ține de modul lor de operare, cu ajutorul butoanelor sensibile la atingere de pe volan, despre care am scris atunci când m-am plâns de ergonomia lui GLS.

Tot aici putem menționa și un Head-Up Display uriaș, cu o grafică foarte bună, iluminarea ambientală cu LED, proiectarea logo-ului pe asfalt, sistemul audio Burmester (oferit în echiparea standard), încălzirea cotierei și a portierelor, dar și farurile adaptive full LED.

  • Nsrei, joi, 28.12.2023 13:14

    Dai un ban și nu l mai ai. Macar ești siguranță pe sosea. Trebuie sa ferești doar tirurile

  • DanG, joi, 28.12.2023 15:34

    Frumos scris articolul, o singura obiectie am, critica adusa designului patratos. Mie fix asta mi se pare ca il face pe GLS mai atragator, nu sunt fan SUV-uri dar daca tot iti iei genul asta de masina, macar sa dea senzatia de putere. Gasesc un Ford Bronco, Land Rover sau chiar si un G Wagen mult mai frumoase decat un SUV rotunjit, cu aspect de ou.

  • zen, sâmbătă, 30.12.2023 19:04

    Am avut ocazia sa conduc un model similar al unui amic. Mi-a placut senzatia, premium. Ce nu mi-a placut: o usoara "tzopaiala" de spate la viraje stranse, pe denivelari, dar si un lag maricel la acceleratie. De asemenea, Pirelli pe 21 inch trebuiesc aruncate. S-au tocit repede si neuniform. Niste panarame...scumpe.

  • piticutz, luni, 01.01.2024 06:51

    O masina excelenta pentru familie. Spatiu, siguranta, consum. 15% in oras bara la bara nu e rau deloc. In afara poate sa scada si sub 10% daca e condus in limitele legale. Pe benzina nu exista comparatie. O varianta hibirida sau electrica ar face-o ideala pentru oras + suburbie.