Interior

4.5

Așa cum spuneam, Clasa E tinde spre eleganța fratelui mai mare, Clasa S. Tocmai de aceea, materialele și finisajele pe care le întâlnești în habitaclu sunt calitative.

Regăsești foarte puține zone acoperite cu plastic tare și, de cele mai multe ori, sunt în partea inferioară, unde nu ajungi prea des cu mâinile. Desigur, contează foarte mult și felul în care îți configurezi noua mașină.

Spre exemplu, în cazul unității testate de noi a fost bifat pachetul interior AMG. Acesta a inclus o tapițerie din piele Artico (deci sintetică) și microfibră neagră, ornamente din lemn negru cu pori deschiși, inserții metalice, plafon îmbrăcat în stofă neagră, volan sport îmbrăcat în piele Nappa și o consolă centrală acoperită, la rândul ei, cu lemn de culoare închisă.

Fiind vorba despre o linie interioară AMG, accentul a fost pus, într-o anumită măsură, pe sportivitate. De aici și scaunele sport. Dar chiar și așa, sunt confortabile la drum lung și oferă un suport destul de bun.

Desigur, dacă vrei un interior și mai sofisticat, ai la dispoziție și materiale nobile, cum ar fi pielea Nappa. La polul opus avem materiale sustenabile, cum ar fi lâna de alpaca și plasticul reciclat. Până și buretele scaunelor integrează materiale reciclate.

Toate aceste materiale și finisaje sunt evidențiate și mai tare în condiții de lumină slabă, de către sistemul de iluminat ambiental. Unul dintre cele mai bune din industrie. Dacă nu te mulțumești cu o singură nuanță, poți selecta și teme bicolore.

Pe scurt, la nivelul bordului o să ai o culoare, iar pe portiere altă culoare.

Din punct de vedere al butoanelor, interiorul noului Clasa E este aerisit. Sunt doar 9 butoane fizice sub display-ul central, dar ele sunt ascunse în spatele unui ornament negru cu finisaj lucios, așa că, la prima vedere, par să fie butoane tactile.

Spațiile de depozitare sunt suficiente și destul de generoase din punct de vedere al capacității. Când am testat BMW Seria 5 am rămas uimit să văd că spătarele scaunelor nu aveau buzunare unde pasagerii din spate să își pună lucrurile. Clasa E nu are această problemă.

Dacă tot suntem la capitolul spațiu, sedanul german poate găzdui până la 5 pasageri, dar într-un final doar 4 vor sta confortabil. Chiar dacă nu cobori cotiera din spate, șezutul locului din mijloc este destul de tare.

Odată cu această nouă generație, ampatamentul Clasei E a crescut cu 20 de milimetri, până la 2.961 de milimetri. În consecință, șoferul are în plus 5 milimetri spațiu la cap, iar pasagerii din spate au cu 17 milimetri în plus spațiu la picioare.

După ce am petrecut destul de mult timp la volan, m-am așezat și pe locurile din spate, pentru a vedea cum se traduc aceste cifre în realitate. Cu scaunul șoferului reglat pentru mine (1.92 înălțime), am avut spațiu suficient în spate.

Mai aveam câțiva centimetri buni până să ating cu genunchii scaunul din față. La cap, ce-i drept, îmi lipsea doar un centimetru până să ating plafonul.

Tot mulțumită ampatamentului mai lung cu 20 de milimetri, volumul portbagajului a crescut la 540 de litri, cu toate scaunele în poziție normală.

Dacă aruncăm o privire în curtea rivalilor de la BMW și Audi, observăm că Mercedes-Benz Clasa E are cel mai încăpător portbagaj: Seria 5 propune 520 de litri, iar Audi A6 se laudă cu 530 de litri.

  • Matei, vineri, 05.07.2024 11:39

    E Classe rămâne etalon de elegantă. Dar de ce și pune un diesel puturos și cu trepidatii pe o mașină de 82k euro e greu de înțeles.

  • ^^^, vineri, 05.07.2024 11:44

    Se vede ca n-ai mers niciodata cu Dieselul de la Mercedes. Trepidatii ca in Loganul tau nu sunt si le fel si emisiile sunt mai scazute, daca asta intereseaza pe cineva.

  • Kap, vineri, 05.07.2024 12:14

    Fără să generalizez, marca și motorizarea sunt pe placul clientelei selecte de Vitan. Dar ați putea să nu mai folosiți și limbajul de Vitan? "materialele și finisajele pe care le întâlnești în habitaclu sunt calitative" Că m-am săturat să vă atrag atenția și cu asta și cu ”tarifele vamale”. https://www.meditatiilaromana.ro/2022/10/26/adjectivul-calitativ-nu-inseamna-valoros/

  • aha, vineri, 05.07.2024 12:22

    Daca pretul e "cam piperat", mai adaugati niste masina. Sau, eventual, mai scadeti din cele patru stele acrodate pentru pretul de achizitie.

  • spaclu lu manole, vineri, 05.07.2024 16:50

    Odata ce ai condus un Mercedes, e greu sa-ti mai placa alta marca. Cu trecerea anilor performantele trec pe locul 2-3-4, in timp ce ambianta, eleganta si siguranta si modul in care te simti in ea, au o pondere tot mai grea. Cine are impresia ca Mercedes nu are performante, poate sa fie linistit. Indiferent de motorizare, esti cel putin peste media clasei, daca nu preminat. Atata doar ca clientii ajung la o maturitate la care nu mai promoveaza aspectul asta. Legat de interior, imi place ca se mentine aspectul "curat", simplu si totusi class. E perfect. In echiparea de culori corecta, iti poate da senzatia de mult peste clasa in care este. Pacat ca taxele sunt atat de incorect aplicate in Romania. Motorizarile pe benzina sunt fantastice, indiferent de capacitatea motorului, dar trebuie sa urci de la 2.5-3.0 in sus. Gaselnita cu citirea semaforului e grozava, desi in America de Nord nu prea ai problema asta. Bine daca esti prin Quebec. atunci devine utila :)

  • aha, vineri, 05.07.2024 19:18

    Oare Manole ce parere o fi avand? Ca spaclu' lui nu e prea breaz, bag de seama. Auzi si tu, "odata ce ai condus un Mercedes, e greu sa-ti mai placa alta marca". Ma intreb cum de ceilalti nu au dat inca faliment. Probabil ca BMW vinde masinile la juma' de pret de a ajuns cel mai mare constructor auto premium din lume. "Legat de interior, imi place ca se mentine aspectul «curat», simplu si totusi class". Fix "class" inspira bordul ala fara butoane, plin de lumini si ecrane pe care poti juca Angry Birds.

  • spaclu lu manole, vineri, 05.07.2024 21:16

    @aha, chestie de gusturi. Mie-mi place sa joc Angry Birds, mai ales cu pasaricile din comentariile Automarket. Bum-bum ... Next!

  • Mihai, duminică, 07.07.2024 10:40

    Cand eram mic am auzit ceva: nu exista masina premium cu motor diesel. Si pretul este exagerat avand in vedere motorizarea. La 80000 euro te astepti la un PHEV benzinar.

  • dan_grc, duminică, 07.07.2024 19:39

    Categoric, n-ai cum premium cu diesel, când ești de mic într-un fel, la maturitate este ușor .

  • Seriff, luni, 08.07.2024 14:26

    @Mihai, corect de-aia majoritatea masinilor de genul au avut si au in continuare motoare diesel, ca sa te miri tu. Pentru gabaritul ei, un diesel e ideal, trage suficient de ok, nu urla in 6000 rpm, consumul e super decent.

  • eu, luni, 08.07.2024 17:54

    oricat de buna tehnic ar fi, genul asta de masina este mega invechit, nu se mai poarta asa ceva in ziua de azi