Consum
E greu să pui preț pe momentele în care sufletul tău se bucură, nu? Cam așa stau lucrurile și în cazul lui MX-5. E destul de dificil să intri în showroom, să urci într-un MX-5, iar în timp ce consultantul îți explică despre Jinba Ittai tu să-l agasezi cu clasica întrebare: consumă mult?
În aceeași situație mă simt și eu acum, dar dacă lucrurile o cer, mă voi supune. În fișa tehnică, Mazda a trecut un consum mediu pentru MX-5 RF 30th Anniversary de 6.9 litri/100 de kilometri. În oraș, roadster-ul se mulțumește cu 8.4 litri/100 de kilometri, iar la drum întins, computerul de bord ar trebui să-ți afișeze 5.9 litri/100 de kilometri.
În viața reală, chiar n-ar trebui să-ți pese. Ești doar tu, îmbrăcat în costumul tău de Iron Man, plecat pe drumuri virajate în căutarea unor stimuli senzoriali speciali. La finalul celor 170 de kilometri pe care i-am parcurs la volanul modelului nipon, computerul de bord a indicat o valoare de 8.4 litri/100 de kilometri. Drumul ne-a purtat atât prin traficul zidit al Bucureștiului, cât și pe drumurile libere din satele aflate la marginea Capitalei. Peste toate acestea, am așternut și câțiva kilometri pe pista autodromului Academiei Titi Aur.
Odată cu noua generație MX-5, modelul nipon a primit un frate european, mai precis, un italiano vero cu sigla Fiat. Dar ca în orice poveste născută în Italia, scorpionul și-a băgat coada și astfel s-a născut Abarth 124 Spider. În cazul acestei versiuni, motorul de 1.4 litri cu 170 CP cuplat la o transmisie automată promite un consum mediu de 6.6 litri/100 de kilometri.
În aceeași horă joacă și Audi TT Roadster facelift, model care, pentru moment, nu poate fi configurat în România. În cazul versiunii 40 TFSI (motor de 2.0 litri cu 197 CP și transmisie automată), consumul mediu anunțat de nemți este de 6.3 litri/100 de kilometri.
Pretul e ,poate cam mare dar in spiritul capitalist ,merge ,ce se vinde bine ori se scumpeste ori ....in varianta autohtona,si nu numai ,scade calitatea.In rest e o masina frumoasa si potenta...Nu se poate sa nu intorci capul dupa ea,am vazut-o in vara parcata undeva ,eram cu maica-mea (66ani)care ,pana si ea a ramas impresionata de formele si designul masinii....