Mazda CX-5 facelift

2.2 SKYACTIV-D 175CP 4x4 Aut Revolution Top

Calitate / Pret

3.5

Mazda a avut grijă să alunge toate superstiţiile cu cea mai bine echipată versiune a lui CX-5 facelift. Aşa că primii kilometri ai maşinii pe drumurile din România s-au făcut în versiunea 2.2 SkyActiv-D cu 175 de cai putere, transmisie automată şi nivelul de echipare Revolution Top.

După cum o spune şi numele, acesta include cam tot ce ţi-ai putea dori de la o maşină în acest segment. Preţul este însă şi el destul de piperat, adică 36.500 de euro.

Dacă ne uităm însă în segment, vom observa propuneri mai indecente de atât: un Honda CR-V cu noul motor 1.6 i-DTEC de 160 cai putere, cu 4x4 şi cutie automată ajunge la peste 39.000 de euro. Nici Toyota RAV-4 nu este mai ieftin, atingând pragul de 40.000 de euro.

Rămân totuşi opţiuni uşor mai ieftine, cum sunt Opel Antara şi Ford Kuga, ambele cu valori în jurul a 33.000 de euro. Longevivul Volkswagen Tiguan se apropie foarte mult de Mazda cu o valoare de 35.500 de euro.

  • a, marţi, 19.05.2015 11:00

    Etalonul Volkswagen Tiguan. tare a ajuns si asta reper in segment. asta e ras

  • eee, marţi, 19.05.2015 11:59

    nu Quashquai este etalonul segmentului? de cand a devenit Tiguan? Dupa vanzari, stiu ca inca nici un model nu a reusit sa surclaseze pe Quashquai.

  • antonny, marţi, 19.05.2015 12:40

    Pentru cei de la Automarket etalon e decat marca VW

  • Bloodrave, marţi, 19.05.2015 13:51

    Cam au dreptate baietii. Qashqai reprezintal etalonul in segmentul minisuv : http://left-lane.com/european-sales-2014-midsized-suv-segment/ #2 ii apartine Tiguan-ului ce e drept dar are de recuperat.

  • roco, marţi, 19.05.2015 13:53

    "...agregatul de 2.2 litri s-a oferit să mă scape de superstiţii cu 175 de cai putere. Deci nici urmă de cifra 13." 175 de cai 1+7+5=13 . Bad luck confirmed :D

  • Dan, marţi, 19.05.2015 14:34

    Eu vreau sa iau un CX-5 dar Land Rover Discovery Sport pare mai tentant pentru 4000 de euro in plus.

  • vianu, marţi, 19.05.2015 14:55

    @a.... mai deschide si tu o carte de ....google :) ciudata e aparitia instantanee a unor labutze verzi la fel de ignorante. Sau baietii de la reprezentante incep sa simta concurenta in ceafa?

  • Stefi, marţi, 19.05.2015 15:47

    Eu ma intreb unde-i ivanoff?... Oare nu i-au mai dat acces la sala de net? :)

  • Medicul, marţi, 19.05.2015 17:34

    Pai ivanoff este vianu. Astazi nu si-a luat medicamentele si posteaza sub alt pseudonim.7E54

  • Andy, marţi, 19.05.2015 17:49

    Eu ma intreb unde e Marean Nedelcu...asta daca nu e tot vianu :-P

  • ham, marţi, 19.05.2015 19:53

    Ciudat e , ca @vianu era ascuns ca spam, si brusc a capatat '' 7 manute verzi'' :)))))) ........ si eu cred acelasi lucru. Marian.Nedelcu alias Ivanoff cu multe fete.

  • rtrtr, vineri, 22.05.2015 16:06

    interior plictisitor - invechit

  • marcel iures, vineri, 19.06.2015 21:10

    Am fost am vazut si nu mi se pare mazda meritorie ptr scorurile astea 4.5 e un pic exagerat si nu ma refer doar la modelul asta cat si la celelalte asa o exagerare a valorii masinilor Mazda

  • zoom, vineri, 03.07.2015 13:07

    4.5 e exagerat din ce punct de vedere? Aaa, pt ca nu e faultwagen...