Calitate / Pret
Mazda CX-5 se află la limita dintre segmentul compact și cel mediu, motiv pentru care trebuie să înfrunte o sumedenie de modele rivale. De asemenea, Mazda încearcă să se apropie cu calitatea produselor sale de modelele premium, ceea ce înseamnă că prețurile practicate de japonezi se vor afla întotdeauna în zona superioară a segmentului de volum.
Cel mai accesibil CX-5 pornește de la 23.400 de euro pentru nivelul de echipare de bază Emotion cu motorizarea de 2.0 litri cu 165 CP și transmisie manuală. Odată cu modificările propuse pentru anul curent, Mazda introduce în oferta CX-5 și noul nivel de echipare de top Takumi Plus (versiunea modelului testat).
Pentru o astfel de variantă, prețurile pornesc de la 37.800 de euro, însă valoarea este valabilă pentru motorul pe benzină de 194 CP, transmisie automată și tracțiune integrală. Dacă îți dorești un diesel (2.2 Skyactiv-D, 184 CP), prețul de pornire pleacă de la 40.200 de euro.
Dintre rivalii amintiți în capitolele anterioare, doar Skoda Kodiaq în echiparea L&K este mai scump cu aproape 700 de euro decât CX-5. În rest, toți concurenții vin cu prețuri mai mici chiar și cu 3.800 de euro în cazul lui Tiguan Highline 2.0 TDI 190 CP DSG 4Motion.
Altfel spus, CX-5 rămâne în continuare un model mai scump decât rivalii direcți, însă plusează cu o listă de echipamente generoasă și cu materiale și finisaje mai bune.
Superba ca aspect, cuplu motor peste medie insa acceleratia cam dezamageste.