Consum
Pentru a trece cu bine de noile norme de consum și emisii, Mazda a pregătit câteva artificii pentru motorizarea pe benzină de 2.0 litri. Standard, unitatea va fi echipată cu o funcție pentru dezactivarea cilindrilor. Atunci când nu vei exploata la maximum cei 122 de cai putere, motorul va putea opri doi dintre cei patru cilindri. Instrumentarul de bord nu-ți va afișa acest lucru, iar tu vei continua să rulezi ca și cum sub capotă lucrurile se desfășoară normal. În plus, Mazda a reușit ca oprirea/pornirea cilindrilor să fie realizată fără vibrații, motiv pentru care nu vei simți nimic în momentul în care propusorul trece de la 2 la 4 cilindri.
Dacă în materie de supraalimentare Mazda nu a căzut pradă trendințelor din piață, în ceea ce privește micro-electrificarea motorizărilor, japonezii au decis să urmeze curentul impus de marea majoritate a constructorilor. Așa a luat naștere sistemul M Hybrid, un mild-hybrid care funcționează la 24V și care poate recupera și stoca o parte din energia irosită în momentul frânării. Aceste resurse vor fi utilizate ulterior pentru alimentarea consumatorilor atunci când motorul este oprit.
Pe fișa tehnică, Mazda a trecut un consum mediu în ciclul WLTP de 6.0 litri/100 de kilometri. Conform vechiului standard, consumul mixt pentru această versiune este de 5.1 litri/100 de kilometri. La finalul celor 400 de kilometri rulați mai mult în afara Bucureștiului, computerul de bord a afișat un consum mediu de 6.9 litri/100 de kilometri.
La o scurtă privire în segment, vedem cum Ford Focus Sedan cu motorul de un litru de 125 CP și Skoda Octavia echipat tot cu un motor de un litru de 115 CP promit un consum mediu mixt ceva mai mic decât Mazda 3 Sedan. În rest, Hyundai Elantra, Renault Megane Sedan și Toyota Corolla Sedan au trecute în fișele tehnice valori mai mari de consum.
La minusuri vad capacitatea redusa a portbagajului fata de rivali,totusi e cu 40l mai mare fata de un Volvos60 sau un bmw seria 3 care nicimacar nu mai are loc de roata de rezerva,iar astea doua sunt si din clase mai mari.