Mazda 3 Sedan

Skyactiv-G 2.0 122 CP Man Plus

Motor / Transmisie

4.0

Au trecut aproape zece ani de când industria auto adopta în masă downsizing-ul. Mulți producători au ales să mizeze pe motoare cu capacități cilindrice mici, dar în inima cărora să pompeze resurse cu ajutorul turbinelor.

Mazda a așteptat, a urmărit subeictul, dar nu a luat o decizie pripită. A continuat să investească în tehnologii moderne pe care să le aplice motoarelor aspirate natural și să le ofere, alături de eficiență, un aer boem. Așa s-a născut gama Skyactiv-G, o serie de propulsoare pe benzină care nu au nevoie de turbine pentru a ieși în evidență și nici de filtre suplimentare pentru a respecta noile norme de emisii.

Pentru noua generație Mazda 3 Sedan, japonezii au în ofertă două unități pe benzină: Skyactiv-G 2.0 de 122 de cai putere și proaspătul Skyactiv-X, bazat pe același motor de 2.0 litri. Cei care preferă un propulsor diesel pot opta pentru Skyactiv-D 1.8 de 116 cai putere.

Versiunea testată a fost echipată cu unitatea pe benzină de 2.0 litri capabilă să ofere 122 de cai putere la 6.000 rpm și 213 Nm la 4.000 rpm. Propulsorul pregătit de Mazda se aude excelent (oh, dulcele sunet al motoarelor aspirate) și iubește să-l exploatezi cât mai aproape de zona roșie a turometrului. Acolo vei descoperi o simfonie plăcută, dar în același timp te vei bucura și de toți cei 122 de cai putere. Resursele sunt livrate liniar, iar în oraș vei descoperi un motor vioi și plăcut. Vei aprecia în continuare faptul că motorul este unul previzibil ale cărui limite le vei cunoaște rapid.

O altă caracteristică importantă a motorului pregătit de Mazda este rafinamentul. Este genul acela de motor pe care nu-l auzi la ralanti și care n-o să-ți tulbure confortul.

Totuși, la viteze mari vei simți nevoia de ceva mai multă putere, iar pentru depășirile inerente pe șoselele românești trebuie să lucrezi cu atenție cu transmisia manuală. Nu uita niciodată că sub capotă ai un motor aspirat care o să te facă fericit atunci când îl exploatezi în zona superioară de turații.

Cutia manuală de viteze este o altă componentă pe care Mazda continuă să o livreze cu același temperament. Deși ai urcat într-un sedan de clasă compactă, senzațiile oferite de transmisia manuală se apropie de cele ale micuțului roadster MX-5. Iar modul în care Mazda reușește să ofere aceste senzații mă fac, de cele mai multe ori, să uit că între timp au fost dezvoltate transmisii automate extrem de precise. O consider o plăcere nevinovată ori de câte ori am ocazia să conduc un model Mazda cu transmisie manuală.

  • Tatraurs, vineri, 25.10.2019 10:13

    La minusuri vad capacitatea redusa a portbagajului fata de rivali,totusi e cu 40l mai mare fata de un Volvos60 sau un bmw seria 3 care nicimacar nu mai are loc de roata de rezerva,iar astea doua sunt si din clase mai mari.

  • kid, vineri, 25.10.2019 11:24

    Da... nici eu nu am inteles de ce portbagajul e la minusuri, chiar e ok fata de altele. @AM puteti da exemple? sau trebuiau sa fie 3 manutze rosii neaparat?

  • cornel.socariciu, vineri, 25.10.2019 11:37

    @Tatraurs, @kid Am făcut comparație cu rivalii din segment, nu cu Seria 3 și Volvo S60. De exemplu, Toyota Corolla Sedan, Renault Megane Sedan și Skoda Octavia au valori mai bune în ceea ce privește volumul portbagajului.

  • 4+14, vineri, 25.10.2019 12:08

    e fain designul masinii, dar nu mai imi iau niciodata sedan, cea mai nepractica forma de caroserie, poate sa fie si din aur, sedan never again !!

  • Laurentiu 29, vineri, 25.10.2019 14:00

    @tatraurs.....bmw seria 3 are portbagaj de 480 de litri....no offense

  • Tatraurs, vineri, 25.10.2019 14:08

    @Laurentiu. Depinde de masuratori,la italienii de quattroruote,Bmw seria 3 are 410l iar Volvo s60are 395l.

  • andrei, vineri, 25.10.2019 14:26

    motorul ala ia 4 stele? ok. am ras vreo 5 minute continuu. am considerat ca e un banc bun,

  • PMC, vineri, 25.10.2019 17:02

    In poza din capul articolului, reflexiile luminii fac masina sa arate ca una pocnita pe lateral. :) In rest, dupa cum am mai spus, Mazda 3 ramane un fail, din punctul meu de vedere. Maaaaai ales cu motorul asta.

  • Kotegaeshi, duminică, 27.10.2019 06:46

    Pe unii reflectiile ii fac sa reflecteze....A gandi si a reflecta este acelasi lucru. Numai ca , aici, cineva a luat un ciob si s-a asezat pe marginea santului si a inceput sa reflecteze. A inceput sa reflecteze lumina soarelui cu ciobul......Am ajuns unde am ajuns(Romania) datorita faptului ca majoritatea reflecteaza. Sau reflecta......Daca diesel nu e, nimic nu e.....Stau pe cur si ma tot mir. Si i-mi dau cu sictir.....

  • dan_grc, duminică, 27.10.2019 12:52

    Gama actuala Mazda nu este un fail, inclusiv Mazda 3, arata mai bine decat orice Toyota de exemplu, dar nu se vinde mai bine, inclusiv in Europa, fata de concurenta europeana nici atat, nu este vorba de diesel aici, este vorba ca Mazda este o prezenta exotica si fata de alte japoneze care nu se mai omoara cu dieselul, din nou dau exemplul Toyotei.

  • @Dan, duminică, 27.10.2019 21:21

    Nu mai bine vorbesti tu de petardele tale de Bmw-uri in alta parte si lasi tu japonezele pentru cine le apreciaza? Tu crezi ca intereseaza pe cineva parerea unui posesor de Bmw?

  • Syl, luni, 28.10.2019 10:43

    4.5 stele din 5 la pret achizitie? e 22.000 euro cu un motor aspirat semi-lesinat. In banii astia iti iei clasa medie nu compacta la alti producatori. Si cu motor superior. si dotari cam pe acolo. 2.5/5 era mai potrivit.

  • cupitza, luni, 28.10.2019 10:55

    Foarte multi caracterizeaza o masina prin cifrele pe care le vad in specificatii (putere, cuplu, cat face suta, etc....) dar uita esentialul: placerea de a conduce. Ne dam cu parerea ca masina aia e mai buna decat cealalta, ca ajunge in 5s la suta, dar va intreb eu pe voi, unde iti sunt de folos cele 5s 0-100? Pe bune, parca sunteti la curse, nu conduceti o masina din placere... Pe mine nu ma misca "cat face suta", ci cum ma simt in masina. Va plac ascutitorile de 1l care scot multi cai, dar cu care va duceti frecvent in service la reparatii. Va plac tedeiurile, ca asa s-a impamantenit la romani, dar nu va place un motor simplu, aspirat, fara pretentii, dar fiabil. Si aici vorbesc de motoarele pe benzina japoneze. Deci mai ganditi-va.

  • Pavl, luni, 28.10.2019 13:19

    Nu @Cupita, pe mine, de exemplu, nu ma intereseaza placerea condusului la o masina de 2l cu motor aspirat,kit ca i-au zis Skyactive, cand pe Focus ai 1,5 de 150 de cp si performante mai bune cand vine vorba de o depasire mai din scurt, ca sa dau doar un exemplu. Daca la design sunt printre cele mai frumoase modele de pe piata, la partea de motoare sunt mai conservatori decat nemtii sau altii, conservatori din fire. De aici poate si partea de vanzari care sufera putin. Hyundai de ce are motorizari turbo pe benzina? Sau altii din zona aia.

  • cupitza, luni, 28.10.2019 13:41

    @Pavl, partial iti dau dreptate, fiecare cu preferintele lui. Am fost si eu tentat de Ford Focus, dar mi s-a recomandatat sa NU ..... si la serviciu conduc Focus si am contact cu o reprezentanta Ford.... Sa gandim altfel: cei 122 CP sunt DE LA 4000 rot/min, nu LA 6000. Motorul poate mai mult, a se vedea generatia anterioara (anulata limitarea duce la 170 CP). Este doar limitat la 122 peste 4000 rpm. Iti spun eu ca iti ajung cei 122 CP la o depasire. Daca te joci cu el intre 3 si 4500 rpm o sa fi multumit. Daca tu vrei sa faci curse pe drumurile patriei, si asa vai de ele, ia ce iti place sau ce crezi ca te multumeste. Trebuie sa iei in considerare ca este un motor facut pentru consum, nu pentru sportivitate. Iti recomand totusi cu caldura sa faci un testdrive si sa ne impartasim dupa impresiilel. In plus, consider Mazda 3 mult mai stabila decat Focus (o spun din experienta, nu din pareri). Nu dezbatem aici vanzarile, ci pur masina. E treaba celor de la Mazda de ce nu au vanzari. Nu ma intelege gresit, nu vreau sa te conving sa iei Mazda, ci doar ne spunem parerile. Cei de la Hyundai au crescut mult in toate privintele, dar parca nu ma multumesc pe deplin. Am condus si Hyundai si nu m-a impresionat. (ce-i drept modele mai vechi un pic, nu cele actuale.

  • vianu, luni, 28.10.2019 22:25

    @cupitza m-ai dat gata cu ascutitoarea cu care stai mai mult prin service....forumul Ford te-ar cam contrazice....dar na, nu te condamna nimeni la streang pentru minciuna. Asa ca....feel free

  • PMC, luni, 28.10.2019 22:48

    @Kotewhatever: Aia cu "curu'" era un soi de incercare de rima? :) Omule, vad ca te chinuie puternic. Eu rad copios de cate ori iti citesc ineptiile. Mai ales ca vad ca nu-ti iese cu regulile elementare de gramatica. :) Asa e, motorul asta ce l-au pus pe M3 e o porcarie de motor. Absolut toti l-au penalizat in recenzii. Un Diesel de 2 L ar fi facut treaba, cu siguranta. ;)

  • Andrei, marţi, 29.10.2019 11:24

    Pacat de masina, care arata bine interior/exterior. Motorizare lesinata cu punte spate ca la dubele de marfa. ''Placerea'' turarii unui motor de 120CP la rosu pentru o depasire va duce la uzura prematura, consum ridicat de benzina, zgomot. Consum de 7% extraurban este enorm, un 1.5T consuma atat la 150-160km/h. Mazda inoata contra curentului, dar pentru cat timp?

  • pipo, joi, 31.10.2019 13:47

    Bravo AM/Cornel , un test curat si punctat corect . De altfel rubrica "ce ne-a placut/ nu ne-a placut "rezuma parca mai bine ca niciodata si corect punctele forte si slabe ale acestui model. Daca la detalii interior mai treceati si faptul ( neplacut) ca nu exista guri de ventilatie pt. locuri spate era aproape perfect. Si daca mai si aminteati ca e de neinteles de ce nu se adopta o solutie de deschidere hayon cu tot cu luneta (caroserie in 5 usi) pe acest model , chiar era perfect. Pt. cei care chiar sunt interesati de model , nu va cramponati de motorizare, duceti-va si testati , masina e departe de a fi submotorizata asa cum sugereaza unii. Chiar se misca foarte bine in conditii de trafic uzual.