Consum

4.0

Versiunea Long Range are o baterie NMC de 58.8 kWh, capacitate netă, dar, așa cum spuneam, aceasta mai are nevoie de câteva omologări.

Mașina pe care am condus-o noi, adică versiunea Standard Range, vine echipată cu o baterie de 42.2 kWh. De menționat că acumulatorul are tehnologie LFP, ceea ce înseamnă că este mult mai stabil, mai sigur, are o durată de viață mai lungă și este mai ieftin de produs.

Kia EV2 Standard Range poate acoperi până la 317 kilometri, în ciclul WLTP. Suportă încărcare rapidă cu până la 118 kW, are funcție V2L (adică poate alimenta diferite aparate electrice) și, opțional, poate fi încărcată AC cu 22 kW. Este prima Kia cu încărcare AC la 22 kW.

Și acum, hai să vorbim despre consum. Oficial, EV2 Standard Range consumă 15.5 kWh/100 de kilometri.

Noi am preluat mașina cu bateria încărcată la 83%, iar autonomia indicată era de 280 de kilometri. Așa cum am mai spus, în timpul acestor teste internaționale, traseul este prestabilit, iar timpul pe care îl avem cu mașinile este limitat.

Am acoperit în total 131 de kilometri, pe autostrăzi, drumuri naționale și în mediul urban, iar la final consumul mediu a fost de 14.4 kWh/100 de km. Dar alți colegi au reușit performanțe mai bune. De asemenea, atunci când am predat mașina, bateria mai avea 34% energie, iar bordul indica faptul că mai puteam acoperi 122 de kilometri.

Ca rivali pentru Kia EV2 m-am gândit la Jeep Avenger, Renault 4 și, de ce nu, Ford Puma Gen-E. Modelul coreean va avea și mai mulți rivali, având în vedere că Skoda pregătește lansarea lui Epiq, iar Volkswagen pe a lui ID.Cross.

Jeep Avenger are o baterie de 50.8 kWh (încărcare DC cu 100 kW), poate acoperi până la 391 de kilometri, iar consumul mediu declarat este de 15.8 kWh/100 de km. Renault 4 E-Tech (versiunea cu bateria standard, de 40 kWh) are o autonomie de 308 kilometri și un consum de 14.7 kWh/100 de km.

Ford Puma Gen-E, produs în România, la Craiova, are o baterie de 46.8 kWh, o autonomie de 417 kilometri și un consum de 13.0 kWh/100 de km, fiind, așadar, cel mai eficient model dintre cele enumerate. Cel puțin pe hârtie.

  • nsrei, luni, 30.03.2026 20:32

    Spatele e meh, sau câh. Despre autonomie mă bucur că încep să apară veștile bune mai ales că benzina cam se scumpește și ajungem în curând sa plătim 100 de lei la sută de km. De ce n ai da 20 de lei?. Multi vor trece la electrice. De punctat că bateria NMC e mai bună pe timp rece dar nu prea e recomandat sa o încarci la 100%. Aia LFP e mai slabă la rece da poți încărca la 100%. Tot aia. Dintre ele LFP duce aproape de 2x mai multe cicluri de încărcare care oricum înseamnă este 500000km. Cred că nu ține tabla atât.

  • @nsrei, luni, 30.03.2026 21:44

    Încet-încet începeți să realizați ceea ce era evident de câțiva ani.

  • Gigi, marţi, 31.03.2026 08:27

    Recomand alegerea variantei long range cu incarcare AC 22 kW, costa ceva mai mult, dar, credeti-ma, vor fi niste bani extrem de bine cheltuiti. Si musai cele mai mici jante, 16" in rest, o masina corecta, de acord cu nsrei, spatele ma face sa stramb serios din nas, poate se va repara la facelift ;)

  • alex_cu_a_mic, marţi, 31.03.2026 11:04

    Puma parca era 24k la oferta. Cred ca vanduta in pierdere doar de dragul vanzarilor. In conditiile astea, nu mai arata asa ieftina kia asta.

  • ..., marţi, 31.03.2026 15:10

    ineficienta, scumpa si partratoasa. nu as da atatia bani pe o asemenea masina. mai bine un benzinar simplu sau hibrid care sigur este mai ieftin si mult mai bun in oras sau afara

  • Kent, marţi, 31.03.2026 16:06

    Se scumpeste combustibilul cu 3 lei pe litru si deodata o sa cheltuim toti 40.000 euro pe o electrica...faina logica. Alo amice, daca am zeci de mii de euro pusi deoparte e clar ca nu o sa ma deranjeze cativa lei in plus la alimentare termica.

  • @kent, marţi, 31.03.2026 16:29

    Îți revi tu când ajunge litrul la 20 RON. Până atunci mai faci pe deșteptul.

  • Stockholm Syndrome?, marţi, 31.03.2026 17:08

    Va fac petrolistii pe toate partile, dar se pare ca voua a inceput sa va placa.

  • @ @kent, marţi, 31.03.2026 17:23

    La 20 ron litrul nu-ti mai revii tu din foame.

  • Altul, marţi, 31.03.2026 18:05

    La 20 lei litrul raman pe strazi doar bogatii cu euro 6-7 si electricele...sincer nu suna atat de rau. Aer curat in sfarsit si trafic lejer, poate ca iese ceva bun din nebunia asta cu preturile.

  • Marcel, miercuri, 01.04.2026 09:57

    @@Kent Pentru noi cei cu euro 6,7 sau electrice e perfect cu 20 ron/litru. Trafic mai lejer si doar noi cei cu masini putin poluante pe strazi. Toata lumea castiga exceptie cei cu troacele euro 1-2-3

  • ..., miercuri, 01.04.2026 11:47

    ce legatura are norma de poluare cu prețul carburantului? când se vor mari taxele de așa maniera încât pentru mașina Eur 1,2,3 ar trebui sa plătești taxe jumătate din prețul ei, atunci da! faptul ca un hârb Eur 1,2,3 ar consuma cu 1-2 litrii mai mult pe 100km decât un Eur 6,7 nu schimba nimic, relativ la prețul benzinei.

  • un cetatean, miercuri, 01.04.2026 15:23

    Daca posesorii de electrice cred ca la 20 de lei litrul de combustibil vor suferi doar cei cu termice, se inseala, se vor duce toate preturile mult in sus, inclusiv masinile noi de orice fel, babuinul portocaliu a pus-o de o mega criza mondiala de toata frumusetea .

  • Nică, joi, 02.04.2026 13:54

    Peste tot statul încasează accize din vânzarea combustibilului. Cand majoritatea maşinilor vor fi electrice, de unde va colecta aceşti bani? O acciză pe KW sau o taxă pe km parcurs?