Interior
Jeep Grand Cherokee Trackhawk este cel mai accesibil model din segmentul SUV-urilor mari de performanță, dar asta nu înseamnă că e ieftin. Pleacă de la 125.000 de euro și reprezintă, deci, un efort financiar chiar și pentru cei care nu urmăresc lunar notificările privind mișcările din conturile personale.
Dar, dacă tot ce înseamnă dinamică și tren de rulare pe această mașină reprezintă elemente 100% dedicate versiunii Trackhawk, interiorul este preluat în mare de la Grand Cherokee, cu mici îmbunătățiri și picanterii. Iar cum modelul celor de la Jeep nu se ridică la nivelul aproape ostentativ al interioarelor rivalilor mai recent lansați pe piață, și Trackhawk va suferi într-o comparație directă la nivelul calității percepute.
Asta pentru că, deși materialele sunt în general de calitate, detaliile suferă. Ai scaune foarte confortabile din piele plăcută la atingere, dar în același timp ai plastic îndoielnic prin unele zone ale bordului, pe consola centrală sau pe pereții portbagajului. Butoanele nu oferă același sentiment "solid" pe care îl ai în mașinile concurente, iar suprafețele masive netexturate (consola centrală) sunt și ele dovada faptului că Grand Cherokee este creat de o marcă ai cărei clienți ies mult în off-road și nu au nevoie de probleme suplimentare când se adună praf în mașină.
Nici grafica și sistemul multimedia nu ajută la îmbunătățirea senzației, fiind depășite estetic de ofertele glossy de epocă recentă ale industriei.
Însă, dacă Grand Cherokee Trackhawk excelează la ceva, acel ceva este spațiul. Mașina este un supercar de familie în adevăratul sens al cuvântului, pentru că poate fi oricând vehiculul de zi cu zi, mașină de concedii sau mașina în care zecile de locuri de depozitare te fac să uiți de problemele practice pe care le au multe modele contemporane. Faci 3.6 secunde de la 0 la 100 km/h cu o mașină care poate fi singura a familiei, la o adică.
Există și elemente specifice Trackhawk care apar la interior: scaunele cu logo presat, pedalierul specific, inserția metalică de la baza volanului și decorul care imită fibra de carbon lăcuită. Apropo de scaune, mi-ar fi plăcut să ofere un sprijin lateral ceva mai serios. Sunt extrem de confortabile, dar și complet atipice pentru pentru o mașină care poate să accelereze mai repede decât jumătate dintre modelele din gama actuală Ferrari.
Portbagajul imens oferă 800 de litri în versiunea locurile pe poziție și poate fi extins până la 1700 de litri dacă bancheta e rabatată.
Ca de obicei, Mercedes Benz lipseste strategic din articol desi are cel putin doua modele care concureaza direct cu Trackhawk, off road sau pe sosea :) G 63 AMG (+ G65 AMG) sau GLE 63 AMG. Dar e bine si asa :) Faptul ca sunt ignorati, poate sa insemne "dispret" sau ... "teama". Legat de Jeep, jos palaria. Au reusit sa joace in liga profesionista la performante si sa tina pretul cel mai jos fata de concurenta. Fiind o masina bazata pe un SUV de serie mare, interiorul a fost oarecum penalizat. Nu e Bentley dar nici n-a fost gandit de la inceput pentru asa ceva. Consumul, e absolut dezastruos, chiar si pentru cineva pentru care banii exista doar ca notiune abstracta. Sau pentru cineva care are capacitatea sa-i ignore complet din viata de zi cu zi. Dar cred ca aici comparatia cu Tesla Model X devine brutala. Nu doar ca Model X e mai rapid, dar emisiile in timpul rularii sunt zero. Tesla reuseste o acceleratie mai rapida, (cu 0.1 sec), are putere mai mare si repet, consum zero daca ai access la superchargers. Nu cred ca mai e nevoie sa adaug ceva. Atata doar ca nu vreau sa fiu nazistul eco, pentru ca nu sunt, si nici nu vreau sa stric petrecerea petrolistilor. Dar masinile electrice sunt doar la inceput de drum, si totusi reusesc sa stea in fata apogeului motoarelor cu combustie interna. Daca motoarele cu combustie interna si-au atins limitele, cele electrice sunt abia la inceput.