Fiat 500 facelift

1.3 Diesel Turbo (Mjet) 95CP Man5 Lounge

Interior

4.0

Interiorul este zona care a primit cele mai multe modificări odată cu facelift-ul operat de Fiat pe simbolul gamei sale de modele. Nu e neapărat vreo revoluţie, pentru că în mare te simţi la fel la volan lui Cinquecento, dar vorbim de câteva adăugiri care au rolul de a te face să te simţi ca-ntr-o maşină adaptată la era tehnologiei.

În principiu, schimbările vizează apariţia unor display-uri digitale care iau locul vechii planşe de bord, rămasă neatinsă din 2007 încoace. Rezultatul este un 500 mai tehnologizat, cu un ecran de 5 inch care în versiunea superioară de echipare, Lounge, este tactil. Instrumentele de bord păstrează forma retro concentrică împrumutată peste timp de la modelul lansat în 1957, însă acum devin digitale cu ajutorul unei soluţii TFT dezvoltată de partenerii Fiat de la MagnetiMarelli.

Modificările se resimt şi la nivelul volanului, care trece într-o epocă modernă şi găzduieşte acum mai multe butoane de comandă a sistemelor tehnologice. 

În rest, Fiat 500 e aceeaşi maşină pe care-o ştim din 2007. Volanul este reglabil doar pe înălţime, scaunul nu se poate regla pe verticală, singura soluţie fiind cea a modificării unghiului şezutului, iar materialele de la interior sunt nemodificate, ceea ce înseamnă că vorbim de plastic dur la nivelul planşei de bord, de scaune care nu-ţi vor relaxa muşchii dacă mergi peste 200 de kilometri şi de un portbagaj făcut fix pentru călătorii de până în 200 de kilometri: 185 de litri, cât să încapă bagajele unui cuplu.

Peste toate, însă, 500 e un soi de reţetă reuşită făcută cu ingredientele pe care le găseşti la un prim sondaj prin bucătărie: în momentul în care intri în maşină, te simţi transportat în timp şi spaţiu în anii în care maşinile însemnau mai multă bucurie şi mai puţin business. Paradoxal, pentru că actualul 500 ţine în spate o întreagă marcă.

 

 

  • Colonelu, marţi, 21.07.2015 12:10

    3,2,1 si start... Bombardierule te asteptam sa ne iluminezi mintile cu pacaleala asta turbo.

  • S, marţi, 21.07.2015 13:12

    Chiar imi place aceasta masina. Am inteles acuma si de ce Fiat tot o tine cu 500X , 500L. Storc cat mai mult si vor sa se relanseze oarecum.

  • mda, marţi, 21.07.2015 23:17

    Propun ca brandul sa se numeasca Cinquecento , nu Fiat. Oricum Fiat e nul in lumea auto, in afara de 500.

  • lol, miercuri, 22.07.2015 02:01

    parcare automata la masinuta asta de pus in geanta???trebuie sa fi prea carcotas sa vrei un asa sistem pe masina asta...daca nici un 500 nu poate tot prostul parca

  • dfag, miercuri, 22.07.2015 12:43

    500 e masina? in america e ultima la orice......pt fete este intr-adevar atragatoare la exterior....dar tehnic vorbind fiat e praf

  • @lol, miercuri, 22.07.2015 21:52

    Probleme de parcare cu 500? Ai fi surprins sa vezi cate probleme de parcare au italienii cu 500. Femei si barbati deopotriva. ps:bine, italienii oricum sunt printre cei mai idioti soferi europeni, daca nu cumva chiar CEI MAI PROSTI !