Fiat 500 facelift

1.3 Diesel Turbo (Mjet) 95CP Man5 Lounge

Consum

5.0

Moda motoarelor mici, care au doi, trei sau patru cilindri şi sistem turbo, a acoperit deja de ceva vreme industria. Şocul primei întâlniri cu un 1.2 TSI, pe Volkswagen Polo, undeva prin Sardinia, a trecut de mult. Iar după ce Ford a lansat deja cunoscutul 1.0 EcoBoost, motor produs implicit la Craiova, lucrurile s-au aşezat. Ineditul a fost înlocuit de normalitate, iar în 2015 am ajuns să ne uităm la motoarele aspirate montate pe modelele de oraş ca la nişte vestigii care abia aşteaptă să fie înlocuite de versiuni moderne.

Aceste noi motoare ne-au obişnuit şi cu cifre de consum excelente. De exemplu, noul 0.9 TwinAir de 105 CP de pe Fiat 500 anunţă 4.2 litri/100 km în regim mediu mixt, ceea ce reprezintă cel mai bun consum între toţi concurenţii sau potenţialii concurenţi. Şi mă refer aici la Smart Forfour 0.9 de 90 CP (da, ştiu, are patru uşi, dar specificul maşinii o recomandă ca fiind un adversar direct cu 500), la Opel Adam 1.0 ECOTEC de 115 CP, la Mini 1.2 102 CP şi eventual la Audi A1 1.0 TFSI de 95 CP.

În testul realizat prin Torino şi împrejurimi, pe o distanţă de circa 100 de kilometri, maşina testată de noi a afişat la final un consum de 6.4 litri/100 km, în condiţiile în care viteza medie de rulare a fost de 35 de km/h. Mi se pare un consum foarte bun pentru un motor pe benzină de 105 CP care în câteva rânduri a fost stors de putere pe urcări în testul nostru.

  • Colonelu, marţi, 21.07.2015 12:10

    3,2,1 si start... Bombardierule te asteptam sa ne iluminezi mintile cu pacaleala asta turbo.

  • S, marţi, 21.07.2015 13:12

    Chiar imi place aceasta masina. Am inteles acuma si de ce Fiat tot o tine cu 500X , 500L. Storc cat mai mult si vor sa se relanseze oarecum.

  • mda, marţi, 21.07.2015 23:17

    Propun ca brandul sa se numeasca Cinquecento , nu Fiat. Oricum Fiat e nul in lumea auto, in afara de 500.

  • lol, miercuri, 22.07.2015 02:01

    parcare automata la masinuta asta de pus in geanta???trebuie sa fi prea carcotas sa vrei un asa sistem pe masina asta...daca nici un 500 nu poate tot prostul parca

  • dfag, miercuri, 22.07.2015 12:43

    500 e masina? in america e ultima la orice......pt fete este intr-adevar atragatoare la exterior....dar tehnic vorbind fiat e praf

  • @lol, miercuri, 22.07.2015 21:52

    Probleme de parcare cu 500? Ai fi surprins sa vezi cate probleme de parcare au italienii cu 500. Femei si barbati deopotriva. ps:bine, italienii oricum sunt printre cei mai idioti soferi europeni, daca nu cumva chiar CEI MAI PROSTI !