Interior

4.5

Artizanii DS Automobiles sunt obsedați de detalii. De acest lucru te convingi imediat ce urci într-un DS7 facelift. Bordul, scaunele și mai toate elementele habitaclului sunt îmbrăcate în materiale fine: pielea cu model diamantat și plasticul moale sunt câteva dintre ele. 

Suprafețele tari sunt prezente și ele, dar le regăsești în special în partea inferioară a habitaclului, adică acolo unde nu prea ajungi cu mâinile în mod constant.

Comenzile cu inserții din cristal și tunelul transmisiei cu design avangardist îi conferă interiorului o identitate proprie. Să nu uităm de ceasul analog B.R.M R180, care iese elegant din bord atunci când pornești motorul și se retrage, la fel de elegant, atunci când îl oprești. 

De fapt, cuvântul "elegant" descrie cel mai bine interiorul unui DS7 facelift. 

Plafonul panoramic generos inundă habitaclul cu lumină naturală, iar noaptea, interiorul este animat de sistemul de iluminare ambientală. Poți să alegi culoarea dorită din meniul sistemului multimedia. 

Scaunele sunt confortabile, chiar și la drumuri lungi. Mi-ar fi plăcut, însă, un suport lateral reglabil. Așa cum se mai întâmplă pe la rivalii germani. E drept, dacă bifezi anumite opționale.

Spațiul interior nu este o problemă în cazul lui DS7 facelift. Chiar și pasagerii cu o înălțime peste medie (1.92 metri în cazul meu) vor avea destul spațiu pe locurile din spate, inclusiv la picioare și la cap.

Spații de depozitare găsești destule, iar cotiera centrală este mai mult decât generoasă. Cu bancheta în poziție normală, portbagajul poate "înghiți" 555 de litri de bagaje. Prin rabatarea ei obții 1.750 de litri, adică printre cele mai generoase portbagaje din segment.

 

 

  • ds, vineri, 18.08.2023 12:05

    Dacă ar exista un catwalk pentru mașini, cu siguranță, din partea DS ar trebui să defileze multe reprezentante: DS7, DS9, sau conceptul E-Tense, fără să mai vorbim despre cele ce au dat tonul DS, însăși regina, oricare dintre DS19, 21, 23.

  • joe, vineri, 18.08.2023 14:18

    De ce să dai 50 mii de coco pt o carcasă frumoasa ce îmbracă un motor de Logan cu consum mare ,performante mici față de un Rav 4 plug in cu peste 300 Co,și consum mai mic?

  • chiarsiasa, vineri, 18.08.2023 14:28

    Sau mai bine dai 3000 de euroi si iei un aro cu motor de brasov si poti sa bagi si ulei de gatit in el. Iesi mai castigat, difrenta de patruj de mii o pui deoparte si iei dobanda. Bre, nea joe, unii mai au si mobila stil in casa nu doar placaj si pfl.

  • Mike, vineri, 18.08.2023 15:25

    blueHDI nu a fost un motor rău la vremea lui..... dar în 2023 tu mai vii cu diesel ???

  • Andrei, vineri, 18.08.2023 15:36

    E superbă masina, dar mai mult cu celalalt interior, parca Opera ii zice. Ăsta negru e prea sobru. Iar motorul ar trebui retras. Lux cu trepidații și miros de diesel - baba și mitraliera. Masina asta ori o iei cu hibridul 4x4 360 cai, ori nu o iei.

  • Syl, vineri, 18.08.2023 15:46

    ciudat ca pe site-ul producatorului nu mai poti configura decat cu motorul 1.5 diesel. Au disparut 1.6 benzina, 1.2 (era si asta la un moment dat) si 1.6 PHEV. Nu a aparut nici noul 1.2 hybrid, care la 3008 si C5 este configurabil. Masina e frumoasa, dar doar 1 optiune de motor nu are decat Korando.

  • flo, vineri, 18.08.2023 15:48

    asa e miki sa vezi cind pleci cu diesel!

  • Andrei, vineri, 18.08.2023 17:31

    De ce ai pune un motor lesinat pe o astfel de caroserie, menita sa mearga cu 4-5 persoane si multe bagaje?

  • Andrei, vineri, 18.08.2023 17:49

    În alte tari europene sunt diverse opțiuni. M-am uitat în FR și UK: diesel și PHEV 360cp.

  • Radu, vineri, 18.08.2023 20:50

    Motor prea mic. Are sotia modelul 2020 cu motorul de 2l d, scoate 7.6 în oraș și 4.5 afara.

  • Banditos, vineri, 18.08.2023 21:49

    Cred ca diesel e cea mai buna alegere in materie de tehnologie. Nimic nu depaseste fiabilitatea si economia unui diesel.

  • @premium folie de aluminiu, vineri, 18.08.2023 23:29

    La retestare Euro ncap, va pierde stelele (protecție adult sub 89%), DS își păcălește clienții. :))) Prețul de bază al mașinii cu dotări minimale pentru anul 2023 trece lejer de 50 000 Euro pentru o tiribombă capabilă de suta în 11 s. :)))))))))) Din fericire la viteze mari accelerează și mai lent, probabilitatea întâlnirii cu tir-ul crescând un pic mai accelerat. :)))))) Prremium original fake, my friend! :)))))))))))

  • Andrei, luni, 21.08.2023 12:13

    S-a ales praful de site-ul asta. A devenit magnet de bombardieri.