Consum

4.5

Din păcate, în cadrul acestor teste internaționale, nu petrecem destul de mult timp cu mașina astfel încât să obținem cifre de consum relevante. Pentru această motorizare, Dacia declară un consum combinat de 5.7 litri/100 de km (7.2 l/100 de km pe GPL).

Noi am obținut un consum mediu de 9.3 litri/100 de km (8.0 litri/100 de km GPL), dar, așa cum spuneam, nu este relevant. Pentru că am acoperit o distanță destul de scurtă, pentru că am ținut motorul pornit cât am filmat/pozat mașina etc.

Ce trebuie tu să reții este că noua motorizare Eco-G 120 vine cu un rezervor mai mare pentru GPL. Dacă înainte avea 40 de litri, acum are 50 de litri. Cu ambele rezervoare pline, adică cel de benzină și cel de GPL, Sandero Stepway facelift ECO-G 120 poate acoperi o autonomie maximă de până la 1.480 de kilometri.

Această versiune cu benzină și GPL, din fabrică, face din modelele Dacia o ofertă unică în segmentul lor. Tocmai de aceea, rivali cu motorizări asemănătoare nu există, așa că îți propun să ne uităm la modele, din același segment, cu un aspect robust, o gardă la sol ceva mai înălțată și prețuri competitive.

Citroen C3 Aircross, de exemplu. Ai la dispoziție o motorizare cu 100 de cai putere, care propune un consum de 6.2 litri/100 de km. Sau MG ZS Hybrid+, cu ai său 197 de cai putere și 5.1 litri/100 de km consum mediu declarat.

  • Edi, marţi, 10.02.2026 16:06

    Ar fi fost timpul ca Sandero sa renunte complet la motorizarile fumegatoare si sa intre in lumea buna si selecta a EV-urilor.

  • Jian de la Calafat, marţi, 10.02.2026 16:44

    @Yedi Băi înghesuitule, pricepe un lucru: lipsa dCi vulnerabilizeaza orice produs Dacia. Aparitia acestui firav 1.2L nu poate sa mascheze sub nicio forma majorul handicap cu care se confrunta modelele Dacia in ultimii doi ani. O solutie care sa poate face uitat compromisul poate fi acel hybrid de 155 CP, dar, din pacate, ce-i mai bun apare la sfarsit, asa ca puneti-va pe asteptat. Nu-nteleg de ce au renuntat la acel mai mult decat decent 1.3 Tce 140 CP MT6 aflat pe Clio5, un motor extrem de necesar pentru Sandero, clar mult mai viguros decat acest beteag tricilindru. D-le Monenciu, nu-l etalati mai viguros decat este de fapt. Tocmai de aceea, pentru acuratetea informatiilor, la functionarea cu benzina ofera doar 115 CP si 190 Nm. La functionarea cu GPL valorile cresc: 120 CP si 197 Nm.

  • @Edi, marţi, 10.02.2026 16:52

    Se va ajunge si acolo, probabil in 2028, pe masura ce costurile productiei de EV vor ajunge sa fie compatibile cu pozitionarea pe piata a brandului. Deocamdata sa ne bucuram de ce avem, gama Dacia actuala este chiar foarte ok.

  • Matei_cel_nou, marţi, 10.02.2026 18:19

    Cred că cea mai reușită schimbare e renunțarea la motivul Y pe care îl foloseau excesiv, și la exterior și la interior. Noua semnătura luminoasă o face să arate mai așezată (planted) și mai lată. Și alte modele din clasa supermini se folosesc de artificiul acesta, de exemplu 208 facelift. Noul motor e binevenit și probabil va fi cel mai popular în țările unde se practică GPL. După dCi plâng doar comentacii care oricum nu cumpără mașini noi și cu atât mai puțin Dacia. Că nu se potrivește cu imaginea pe care vor să și-o proiecteze, cum foarte bine remarcă dl. Moneciu. Fiind pe primul loc la vânzări în Europa doi ani la rând, în condițiile în care e defapt un model trecut de prima tinerețe, e o mare realizare și arată că nu e nevoie de dCi. Electrificarea Sandero se vă face doar când nu vor mai putea vinde pe cele mai importante piețe.

  • ds, marţi, 10.02.2026 20:10

    O observație: Rezervorul gpl are capacitatea de 50 de litri la modelul precedent dar cum se umple doar 80% => 40 de litri utili. Acum rezervorul are, probabil undeva in jur de 60 de litri iar utili sunt aproximativ 50 de litri.