Calitate / Pret

3.5

Pentru cei care vor descoperi acest test mai târziu de aprilie 2022, trebuie să știți că în aceste momente parcurgem o perioadă tulbure, iar prețurile mașinilor noi au luat-o razna complet. Asta și pentru că cererea depășește oferta care poate fi acoperită de furnizorii de semiconductori.

Am vrut să specific asta ca un fel de jurnal de bord, pentru cei care vor ajunge aici mai târziu.

Așadar, Citroen C5X pornește de la 31.500 de euro, un preț pentru care primești echiparea Feel Pack și motorizarea de 1.2 litri și 131 de cai putere. Pentru cei care se gândesc la mașina testată de mine, adică 1.6 de 180 de cai putere, echipare Shine, socotelile încep de la 35.900 de euro.

Și dansul continuă. Omologii din Grupul Volkswagen au prețuri de pornire de 42.100, respectiv 46.100. Unul este Volkswagen Passat Alltrack, iar al doilea Skoda Superb Scout. Mazda 6 Wagon pare să fie ceva mai accesibilă alături de motorizarea de 165 de cai putere benzină, cu automată. E drept, nu are alura de crossover a celorlalți.

  • ds, joi, 07.04.2022 09:00

    Senzația că este o struțo-cămilă am avut-o și eu, când o privești din anumite unghiuri este cam urâțică. Spre exemplu, în chiar prima fotografie pare o mașină făcută din două bucăți, fața de sedan, spatele de suv coupe. Și chiar, de ce neo-sedan? Bine, având în vedere ce inovații a adus Citroen de-a lungul timpului, este posibil să vedem o nouă clasă, cea a neo-sedanelor. De remarcat spațiul generos de la interior și faptul că bordul și consola centrală nu sunt sufocate de butoane și butonașe.

  • Daniel, joi, 07.04.2022 10:28

    Comparatia cu Passat Alltrack sau Octavia Scout e putin fortata evident, pentru ca ambele au ceea ce Citroen se face ca nu baga de seama :) .... Tractiune integrala?...

  • pipo, joi, 07.04.2022 11:00

    Superb Scout are/avea si variante cu tractiune fata dar cu Passat Alltrack nu inteleg comparatia, din cate stiu nu sunt variante decat 4x4 ! Pare o masina practica ,dar parca cu un aspect "fortat" prea elegant sau invers ! Dar consumul cred ca va fi principala problema la acest model, cuplul este prea mic pt. o asemenea caroserie si cine isi cumpara asa ceva in general o face si pt. calatorii cu familia, bagaje si toate cele - ceea ce va duce la valori mari ale consumului .

  • xxx, joi, 07.04.2022 12:20

    Passat, Mondeo, Talisman game over, Citroen are o infima șansă sa vândă ceva intr-un segment care s-a restrâns mult. Tracțiune integrala pe un sedan, este o frecție la un picior de lemn! Ajuta cu absolut nimic!

  • bravos, joi, 07.04.2022 20:24

    @ AM, Mirica la toate masinile testate,vorbesti de liniaritatea schimbarii la cutia de viteze. noi nu prea stim ce inseamna.te rugam sa ne explici.

  • Brabus, joi, 07.04.2022 21:25

    @BravOs, Liniaritatea schimbării înseamnă că schimbătorul se mișcă liniar, nu circular, triunghiular, dreptunghiuliar:)))))

  • quest, vineri, 08.04.2022 20:04

    @Brabus No,tre sa fii jurnajist auto

  • Andrei, duminică, 10.04.2022 18:07

    Urata la exterior, si fara imaginatia franceza, la interior. Va fi un nou ''succes'' in vanzari. Nota 4.3/5 ca la toate masinile, desi asta e de 3.5/5.