
Contradicție
În cei peste 50 de existență, divizia BMW M și-a pus semnătura pe unele dintre cele mai dorite mașini din istorie. Pare incredibil, dar în toată această perioadă, specialiștii din Garching au construit de la zero doar două modele.
Primul a fost M1. Un model sport legendar, cu motor poziționat central, desenat de celebrul Giorgetto Giugiaro, care a scris istorie atât pe șosea, cât și pe circuit.
Cu al doilea model construit de la zero de către divizia BMW M am făcut cunoștință în 2022. Nu a fost vorba despre un nou supercar care să poarte celebra emblemă alb-albastră, nu a fost nici măcar un model coupe sau cabrio. A fost un SUV. Un super-SUV, mai bine spus.
Ne referim aici la BMW XM. Pe lângă această onoare, XM a mai semnat o premieră atunci când a debutat, fiind primul M electrificat.
Noi am condus acest XM în urmă cu trei ani, însă acum am avut ocazia să ne întâlnim cu fața lui și mai întunecată. Este vorba despre versiunea de top Label (inițial denumită Label Red). Altfel spus, cel mai puternic BMW de serie din istorie.
BMW XM Label este, dacă ar fi să îl privim doar din perspectiva cifrelor, un model al contradicțiilor. Are un motor V8 care dezvoltă 748 CP, dar ține cu casa pentru că vorbim despre un sistem de propulsie Plug-in Hybrid. Cântărește 2.8 tone, dar are performanțe de supercar. Și acestea sunt doar câteva exemple.
Însă XM Label este mai mult decât o mașină pe care să o privești prin filtrul rece al cifrelor. Cel puțin, asta am descoperit în testul nostru despre care te invit să citești în rândurile următoare. Avem pentru tine și un video.
PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE DE NOI






doar atat am citit din articol "În mediul urban am avut un consum de energie care s-a plimbat între 40 kWh/100 de km și 50 kWh/100 de km," Poi si eu de dimineata am avut un consum in mediul urban de vreo 15 kw, e drept cam am facut putin caldura in masina ca era cam frig afara, de la incalzirea globala , dar intelegeti voi, acest monstru de masina este plug in doar ca sa bifeze o casuta pentru fraieri. Plug in Bifat. Service mai scump Bifat. Complexitate mai mare bifat. Probleme in viitor Bifat. Cine castiga Ghici ? Ah am uitat aceast monstru de masina nu e gandit celor care le pasa de banii lor sau de focile polare. Este ceva excesiv, iti poti permite una doar daca esti fotbalist sau CEO VW care se plange ca masinile lor nu sunt profitabile