BMW X5

Hibrid Plug-In (40e) 313CP 4x4 Aut8

Motor / Transmisie

4.5

Ca în cazul oricărui model hibrid, trebuie să acordăm o atenție deosebită arhitecturii de sub capotă și modului în care sunt țesute ițele eficienței.

În cazul noului X5 hibrid, BMW a scos din mânecă unul dintre așii cu patru cilindri, aruncați în joc de când a apărut era downsizing-ului. Este vorba despre unitatea pe benzină de 2.0 litri, cu 245 de cai putere și 350 de Nm. Ei i-a fost asociată un agregat electric, ceva mai generos în resurse, comparativ cu vechiul motor de care beneficia X6 Active Hybrid. De această dată, germanii folosesc o unitate de 113 cai putere și 250 de Nm. 250 de Nm care pot fi livrați instant și care ajută mult la dinamica generală.

Legate de o transmisie automată cu opt rapoarte, cele două motoare oferă 313 cai putere și un cuplu motor de 450 de Nm. Având în vedere că vorbim despre un constructor care își binecuvânta SUV-urile cu un cuplu motor de 700 sau chiar 800 de Nm, valoarea de care dispune hibridul ar putea părea uneori modestă. Poate de aceea explozia pe care o aștepți de obicei de la un asemenea model, întârzie să apară. Iar dinamica nu se apropie de cea a unui diesel, mult mai opulent la acest capitol.

Cu toate acestea, cei 450 de Nm sunt suficienți pentru o rulare decentă, fără excese și fără pretenții de sportivitate. Ca de altfel întregul bagaj de putere, resimțit la potențial maxim atunci când selectați modul de rulare Sport și puneți transmisia în aceeași treaptă. În această situație ambele motoare își dau mâna pentru a te ajuta să realizezi o depășire dificilă sau să pleci ceva mai tare de pe loc.

Pentru cei profani, noul X5 40e nu va rula altfel decât celelalte versiuni ale SUV-ului. Asta pentru că tranziția dintre modul electric și cel pe benzină se face pe nesimțite. Ca și alternarea rapoartelor.

Pentru clienții care nu vor să își complice existența cu diferitele moduri de funcționare ale modului hibrid și preferă comoditatea modului Auto eDrive, X5 40e va porni și va pleca de pe loc în modul electric (dacă există suficientă baterie). Când depășiți viteza de 70 de km/h sau dacă apăsați ceva mai tare pedala de accelerație, unitatea pe benzină se alătură pe nesimțite.

Pentru cei care nu vor ca timpul petrecut în X5 40e să fie guvernat de un sistem automat, funcția de gestionare al rulării hibride mai are două moduri: Max eDrive și Save. Acestea două, precum și cel de mai devreme, Auto eDrive, pot fi selectate de pe butonul eDrive, apărut și el pe consola centrală.

După cum o sugerează și numele, Max eDrive stoarce toată energia din baterie și nu permite motorului pe benzină să pornească. Acesta tace mâlc până când bateria se descarcă complet. În modul Max eDrive, X5 hibrid poate rula cu o viteză de până la 120 de km/h. Sentimentul pe care îl ai atunci când rulezi cu 120 de km/h pe mutește este fantastică. Păcat că ea nu ține foarte mult.

Modul Save se adresează celor care vor să păstreze bateria pentru o eventuală rulare urbană. Să spunem că plecați de la Brașov către București și vreți să păstrați energia din baterie pentru o rulare pur electrică în traficul aglomerat din capitală. În plus, rularea în modul Sport poate încărca bateria 100%. Asta în caz că ați uitat să o băgați în priză cu o seară înainte.

  • Sam93, marţi, 03.05.2016 14:32

    Haha, 3.5 pe hartie si 11 litri in realitate!

  • DanG, marţi, 03.05.2016 16:52

    @Sam93 11 in afara :-) Le-a fost rusine sa scrie cat consuma in oras.

  • Octavian, miercuri, 04.05.2016 09:59

    Este vorba doar de imagine si nimic altceva. In ziua de azi daca nu ai in gama modele electrice si hybride te excluzi din lista producatorilor importanti. Mai departe cifrele conteaza mai putin.

  • rotila, joi, 05.05.2016 10:32

    sigur ca da. cine nu are o astfel de masina nu face parte din elita societatii si este dispretuit dorobanti .

  • hazard, joi, 05.05.2016 12:36

    Consumul e de bun simt, zic si eu. Am o motocicleta care consuma 10l/100km in oras :))