Tinuta de drum
X1 s-a schimbat mult. Dacă ați avut ocazia să plimbați vechea generație a modelului german, veți fi surprinși să aflați că noul model nu se simte deloc ca o compactă ridicată, așa cum se întâmpla până acum. Dimensiunile asemănătoare cu cele ale vechiului X3 s-au transferat și asupra poziției la volan, care este dinadins una mult mai ridicată decât anterior. Te simți ca-ntr-un SUV serios, nu ca într-un compromis. Sau, mă rog, crossover, așa cum sună denumirea comercială a compromisului în lumea auto.
Mi-au plăcut foarte mult suspensiile, care sunt reglate astfel încât plaja acceptată între modul Comfort și cel Sport să nu fie îndeajuns de mică pentru a nu modifica personalitatea mașinii. Simți diferențele între modurile de rulare, însă simți imediat și faptul că nu ai nevoie de mult timp pentru a te prinde că, de exemplu, modul Comfort este mult mai puțin "moale" decât se întâmpla până acum. De altfel, a fost pentru prima dată când am preferat să rulez în modul Comfort într-un BMW, ceea ce spune multe despre modul în care sunt setate suspensiile lui X1. Și nu-s vreun fan al suspensiilor confortabile.
Fără reproș la capitolul direcție, acolo unde BMW a făcut o treabă excelentă și a livrat soluțiile corecte după criticile aduse generației anterioare.
Aș fi vorbit cu drag și despre cum se simte X1 cu tracțiune față în loc de propulsie spate, dar am avut la dispoziție o mașină cu integrală permanentă xDrive. Vă asigur însă că, în marea lor majoritate, clienții lui X1 vor sesiza puțin spre deloc faptul că mașina asta e diferită față de celelalte SUV-uri din gama BMW.
interesant minusul dat pt.vizibilitatea in zona stalpului stanga...o fi vreo zona crepusculara....probabil....