BMW Seria 7

3.0 Diesel Turbo (740d) 320CP 4x4 Aut8 Amp. Lung

Interior

5.0

"Bine ați venit în Seven Lounge!" Așa ar putea suna o frază rostistă de domnii care se ocupă de vânzarea modelelor BMW. Pentru că interiorul unui Seria 7 de peste 150.000 de euro devine un lounge, un loc de relaxare.

Cred că este a doua oară când îmi doream să nu urc în locul șoferului, ci să mă trântesc pe locul din dreapta spate. Prima dată am avut această senzație într-un rival: Mercedes-Benz Clasa S.

Dar să revenim la habitaclul lui Seria 7 și la locurile din spate, pentru că aici se desfășoară "magia". Pachetele Executive Lounge (12.200 de euro) și First Class Upgrade (11.000 de euro), transformă scaunele din spate în adevărate fotolii, în timp ce atmosfera devine una călduroasă, asemănătoare cu cea dintr-o cameră de oaspeți a unui conac construit în secolul 18.

Cele două scaune din spate pot fi controlate electric în toate direcțiile posibile, astfel încât să ai o călătorie cât mai plăcută. Dacă pe parcursul drumului ai nevoie de câteva ore de odihnă, Seria 7 are soluția: prin simpla apăsare a unui buton, scaunul pasagerului din dreapta se "strânge", suportul pentru picioare se ridică, iar "fotoliul" din spate își modifică poziția, astfel încât să poți să te odihnești câteva zeci de minute.

Noul Seria 7 poate fi considerat o vitrină tehnologică. La interior, vei găsi patru ecrane cu dimensiuni generoase, gata să-ți satisfacă nevoile. În partea din spate, fiecare pasager dispune de câte un ecran care poate fi controlat fie cu o telecomandă, fie prin intermediul unui tablete cu sistem Android amplasată pe tunelul median.

Tot cu această tabletă vei putea controla poziția scaunelor, lumina ambientală, perdelele geamurilor, programele de masaj și climatizarea. Pentru cei care fac drumuri lungi, BMW s-a gândit să ofere un software de fitness. Cu privirea orientată către ecranul din față, software-ul te învață cum să-ți miști umerii și genunchii astfel încât să ai un drum relaxat.

Materialele folosite sunt de cea mai bună calitate, însă am identificat un minus: suprafața neagră lucioasă care acoperă zonele de pe tunelul median. Amprentele își vor face apariția imediat ce le-ai atins, iar în timp apar zgârieturi fine care pot dăuna ambianței generale.

  • Adi, vineri, 04.05.2018 13:57

    Iar Bmw? Vad ca aveti o relatie privilegiata cu astia. Ce nu inteleg eu este de ce ne tot bombardati cu masinile lor, oricum arata si se conduc identic. Diferentele sunt minimale, sunt doar niste matrioska cu dimensiuni diferite.

  • mircea, vineri, 04.05.2018 14:23

    @Adi În ultimele 30 de teste publicate pe Automarket, avem în zona premium așa: - 3 teste Mercedes-Benz (Clasa A, GLC Coupe, Clasa X) - 3 teste BMW (Seria 1, X5 PHEV, Seria 7) - 1 test Audi (A8) - 1 test Lamborghini (Urus) - 1 test Jaguar (E-Pace) Așa că nu înțeleg întrebarea. Pe de altă parte, invitațiile la test nu vin dinspre Automarket spre branduri, ci invers. Așa e procedura la noi. În măsura în care oamenii sunt interesați să apară cu test pe Automarket, ne contactează. Programăm testul în ferestrele libere și that's it. Mulțumesc. Weekend plăcut.

  • unsirb, vineri, 04.05.2018 14:27

    Cu doi ani prea tarziu testul pentru dragnea

  • adi_10, vineri, 04.05.2018 14:54

    Mie nu imi vine sa cred consumul....6.5% la drum lung????? Laguna mea cu motor de 1.5 110CP consuma 7% la drum lung..ori sunt eu ghinionist ori care e explicatia?

  • XOW, vineri, 04.05.2018 15:06

    bajetii cu 3-4 buticuri sau 2-3 combinatii, tot neto la 50 de mii isi iau septar din germania. si vin si fac figuri pe 3 lei, la service la bavaria ceilalti, baietii mari, isi iau masinile noi.

  • LR, vineri, 04.05.2018 15:18

    "Test drive BMW Seria 7 740Ld xDrive - Seven Lounge" Dacă zici "BMW 740", "Seria 7" devine redundant. Și, fiindcă nu-i destul, mai bagi și "Seven"! Ce drac de titlu mai e și ăsta?! Zici că urmează un articol despre trei mașini! Pe rând, nu vă înghesuiți, pe rând!

  • Seth, vineri, 04.05.2018 15:45

    La sectiunea "CUI SE ADRESEAZA?" mai puteti sa adaugati si "Penalilor de rang inalt cu vile prin Brazilia si cu functii in guvernul si parlamentul Romaniei care isi ascund averile furate in firme de porci prin Teleorman si alte judete"

  • mircea, vineri, 04.05.2018 15:57

    @LR Sigur că e redundant, dar într-o bază de date nu ai cum să construiești numele altfel decât Marcă-Model-Versiune-Echipare. Iar aici avem BMW - Seria 7 - 740Ld xDrive, că băieții n-au echipări. E o chestiune de structură, nu de plăcere carnală de a repeta lucruri :)

  • inexorabil, vineri, 04.05.2018 23:48

    AM și tu, Mircea, ȋn special, parcă v-ați hotărât să nu mai permiteți “comentarii politice”. După atâtea experiențe eșuate, cine ar mai putea să pună preț pe asigurările/promisiunile voastre? Legat de subiect, țin minte că am calificat drept blasfemie conceptul de limuzină asociată cu termenii Diesel, turbo și sport. Mă uit cu luare aminte pe oferta Triadei pentru clasa F. Ce constat? “Turbare” pe toată linia frontului. A, ba nu, MB propune și o motorizare NA (de fapt, un ansamblu hibrid), recte un V6 care ȋmparte arhitectura cu Pentastar-ul lui Chrysler. O licărire de speranță se arată și dinspre Lexus LS, Jaguar XJ, Cadillac CT6, Lincoln Continental și Chrysler 300, dar…Continuarea frazei ar fi inutilă, nu? Poate și ridicolă.

  • mm, sâmbătă, 05.05.2018 06:55

    misto cele 5 stele date pt. pret

  • dan_grc, sâmbătă, 05.05.2018 09:44

    Acest model este cu doar 100 mii euro mai scump ca Mercedes clasa A testat de AM. Prețurile modelelor de volum vor deveni premium în 10 ani, iar cele premium intangibile pentru majoritate, cu toate acestea vânzările cresc an de an. Vede cineva cum se vor aerisi străzile pe viitor ? Se vorbește de car sharing, tinerii nu mai sunt interesați de mașini, etc, dar toți constructorii vand din ce în ce mai mult, deschid mai multe fabrici, nu declară nimeni că vrea mai puțin, deci cum se va reduce numărul de mașini ?

  • vianu, sâmbătă, 05.05.2018 12:39

    @dan poate ca imaginea trebuie privita in ansmblul ei analizand caracteristicile fiecarei piete, geografic vorbind. Tinerii din Europa de vest sunt prea putin interesati de automobil, cei din Asia sunt ahtiati. In Eu de vest hatch-urile sunt cerute, in China daca automobilul nu are 5 metri nu se mai numeste automobil, bogatii devin mai bogati si mai numerosi si in general populatia devine mai bogata de unde si cererea in crestere. PE unele piete automobilul se transforma intr-o banala unealta, pe altele o necesitate sau o forma de etalare a bogatiei. Populatia atinge 8.000.000.000 de indivizi cu o rata anuala a nasterilor de 3 ori mai mare decat a deceselor...lumea vrea sa cunoasca automobilul si este dispusa sa plateasca.

  • Corocsenie Adrian, sâmbătă, 05.05.2018 12:45

    150 de mii pe un 3 litri diesel ? Am inebunit cu totii ! La banii astia in 2004 primeai V12 de 6 litri. 760 Li costa sub 150 de mii. Se pare ca intre timp, lucrurile s-au schimbat. Primesti mai putin la bani mai multi.

  • S, duminică, 06.05.2018 00:25

    De pe banii septarului imi iau 15 logane full si imi fac o firma de taxi :))

  • koala, luni, 07.05.2018 11:54

    @adi_10: Explicatia e ca nu stii sa conduci eficient. @Corocsenie Adrian: vad ca sunt inca multi care nu inteleg ca nu poate exista masina productie 2018 cu pret de 2004. Cel mai bine se poate rezolva dilema asta, izbindu-se o masina din 2004 de una din 2018. Atunci se va intelege diferenta de preturi.

  • biofum, luni, 07.05.2018 12:06

    mai usor cu intepaturile la nea Dragnea ca inexorabil nu mai rabda, deja are ochii umezi.

  • inexorabil, luni, 07.05.2018 19:19

    @bioiz, gust umorul de calitate! Bravo, cum ai ghicit că sunt un admirator/susținător feroce al “corupților” și “penalilor” (musai de stânga, căci cei de dreapta mânuiesc ghioaga…anticorupției) ? Axiomatic, orice țară nu poate fi guvernată decât de…ȋntregul popor care șade ȋntr-ȋnsa. Că doar conducătorii provin tot dintre plebei, nu din cosmos. Iar realitatea crâncenă ne indică, fără niciun echivoc, că străinii pun gheara pe toate bogățiile noastre naturale, inclusiv terenuri agricole, sub privirile noastre, chipurile, revoltate, dar, de fapt, impasibile…Așadar, dacă există ȋn dreptul calității de român, vina se distribuie ȋn mod (L)EGAL. Prin absurd, adică schimbând locurile ȋntre ei aleșii și alegătorii, tot același drac s-ar ȋntâmpla, garantat! Și unora, și altora le-ar fi anesteziată conștiința cu ultra-iluzia lui modus pensandi/operandi/vivendi occidental transpus ȋn rafturile/vitrinele ȋmbietoare ale consumismului. Eu mă ȋncumet la un QED, dar, ȋn acest scop, ar trebui să mă imite…toată țara. Scuze de off-topic.

  • LR, miercuri, 09.05.2018 15:11

    Inexo, Nu sub ochii noștri se întâmplă toate astea! Toate astea se întâmplă pe ascuns. De aproape 29 de ani, străinii pun gheara pe toate bogățiile noastre sub privirile îngăduitoare ale acelorași nomenclaturiști care dețin majoritatea în Șparlament: FSN și emanațiile acestei adunături de păduchi, care imploră șpaga! Nu străinii sunt de vină, ci hoții care îi încurajează să încalce legea! Lăcomia acestor politicieni și prostia și indiferența alegatorilor ne-au adus în rahatul ăsta! Să ieșim pe 12 mai în stradă, să terminăm odată cu stapânirea asta de infractori!