Consum

3.5

Când vorbești de un Bentley Continental nu poți să iei în serios oamenii care întreabă despre consum. Cu siguranță, niciun posesor nu s-a întrebat ce consum are mașina înainte sau după achiziție. Cu toate acestea, autonomia unui astfel de model ar putea fi o problemă spinoasă.

Cu rezervorul plin (90 de litri), modelul britanic îmi indica o autonomie estimată de circa 400 de kilometri, atunci când am pornit la drum. Bineînțeles, acel număr era o simplă estimare care poate varia destul de mult în funcție de stilul de condus.

După o zi la bordul său și circa 150 de kilometri parcurși, computerul de bord îmi arăta încă 250 de kilometri autonomie estimată. Destul de precis.

În cifre seci, numerele au variat între 15 și 30 de litri/100 kilometri. Oricum, departe de cele oficiale. Conform WLTP, consumul mediu ar fi trebuit să fie undeva în jurul a 11 litri/100 kilometri.

Aici ar trebui să vorbim și despre cifrele rivalilor, tot la fel de irelevante ca numere seci, dar mai importante din punct de vedere al autonomiei. Rivalii adevărați ai modelului britanic ar trebui să aibă 4 locuri, să fie decapotabili și să folosească motoare V8 sub capotă. Asta scoate din joc Aston Martin DBS Superleggera Volante, care folosește un V12 sub capotă și se pliază mai mult pe cerințele versiunii GTC W12 Speed.

Rămânem la SL63 AMG, de exemplu, care are un consum oficial estimat la 11.8 litri/100 km, sau Ferrari Roma Spider, al cărui V8 de 3.9 litri ar trebui să consume 12.4 litri/100 km. Tot aici am putea include și BMW M8 Competition, în versiunea sa decapotabilă. Acesta are un motor V8 de 4.4 litri, 625 CP și un consum estimat de 11.6 litri/100 kilometri.