
Motor / Transmisie
Unul dintre dezavantajele acestor evenimente este timpul destul de limitat pe care îl ai cu mașina. Tocmai de aceea, nu am avut când să conducem noul Q5 în cea mai puternică versiune, deși ne-am dorit cu ardoare asta, dar am reușit, totuși, să îl "răpim" pentru o scurtă sesiune foto și video.
În schimb, am condus un Q5, zic eu, mai relevant pentru piața din România. Este vorba despre varianta de caroserie SUV, iar sub capotă am avut un motor diesel de 2.0 litri. Trăiască TDI-ul!
Unitatea cu 4 cilindri, turbo, este disponibilă într-o singură versiune de putere: 204 CP și 400 Nm. Deși ai fi tentat să crezi că cei 204 cai putere și emblemele S Line sunt de ajuns pentru a te crede la volanul unui SUV cu valențe sportive, nu este cazul aici.
Cei 204 CP sunt livrați liniar și se simt, mai degrabă, cumpătați. Nu te gândi că începi să ai emoții dacă intri în depășire, dar nici nu te aștepta la reprize de accelerație "frenetice".
De acest lucru se face "vinovată" și transmisia automată cu 7 rapoarte. În general, schimbările sunt line, rapide și precise, dar am observat o ușoară nehotărâre, mai ales pe urcări.
Motorul diesel își face simțită prezența prin sunet, uneori cam prea mult, dacă mă întrebi pe mine. Chiar și la ralanti este destul de zgomotos.
Așa cum spuneam mai sus, platforma PPC a permis instalarea unor motorizări electrificate. Indiferent dacă optezi pentru un agregat pe benzină sau unul diesel, ca și în cazul mașinii testate de noi, unitatea vine în compania unui sistem mild-hybrid nou. Sau MHEV Plus, în limbaj Audi.
Acest sistem la 48V integrează un motor electric, care dezvoltă 24 CP, dar și o baterie de 1.7 kWh.
O să încerc să nu te plictisesc prea mult cu detalii tehnice, dar voi încerca să îți explic, pe scurt, diferențele față de vechiul sistem mild-hybrid.
Așadar, noua tehnologie MHEV Plus permite rularea pur electrică pe distanțe mai lungi și la viteze constante. MHEV Plus permite inclusiv o funcție de „boosting”, care aduce mai multă putere cu ajutorul energiei electrice atunci când apeși mai tare pedala de accelerație.
Noul sistem MHEV Plus este alcătuit din 3 componente principale: generatorul trenului de propulsie (PTG) cu sisteme electronice integrate și un motor sincron excitat permanent, o baterie de 48 de volți, litiu-ion, și un alternator pe post de demaror și acționat prin curea.
Adăugarea noului generator al trenului de propulsie (PTG) este principala diferență dintre noul sistem MHEV Plus și vechiul sistem mild-hybrid dezvoltat de Audi, care funcționează doar prin intermediul alternatorului-demaror. Prin acest PTG nou, sistemul MHEV Plus îmbunătățește performanțele motorului. Generatorul este montat într-o unitate compactă, integrată direct în arborele de ieșire al transmisiei.
Datorită PTG-ului, atunci când vei apăsa mai tare pedala de accelerație, vei beneficia de un plus de 24 de cai putere. Generatorul în sine este destul de ușor, deoarece cântărește aproximativ 21 de kilograme. La viteze de până la 140 de km/h, sistemul MHEV Plus se folosește de acest generator pentru a maximiza eficiența.
Atunci când te deplasezi cu viteze mai mari, PTG-ul se decuplează de la transmisie printr-un ambreiaj special integrat. Generatorul permite o rotație de 5.500 rpm pe arborele de ieșire al transmisiei, ceea ce corespunde cu o viteză cuprinsă între 130 și 140 km/h.
Bun, deci avem un rulaj electric, pe care l-am remarcat în special la manevrele de parcare. Motorul electric intervine și la plecarea de pe loc, iar trecerea de la electric la termic se face pe nesimțite.
performantele si consumul publicate de constructor au fost obtinute in conditii normale. in cazul testului nostru au fost alterate de prezenta la volan a unui megalodriver.