Interior

3.5

Părerile sunt împărțite atunci când vine vorba despre interioarele noilor modele Audi. Ai o dispunere cu trei ecrane, despre care voi vorbi mai încolo, extrem de puține butoane fizice, dar, în schimb, ai foarte multe zone tactile și acoperite cu negru lucios. Un finisaj care, dacă mă întrebi pe mine, știrbește puțin din rafinamentul modelului german.

Motivul este simplu: îl regăsești unde ajungi des cu mâinile (volan, tunel central etc.) așadar, inevitabil, vei avea aici foarte multe amprente și multe particule de praf pe care nu ai cum să le eviți.

Apropo, butoanele pentru reglarea oglinzilor laterale, pentru luminile exterioare și pentru funcția de memorie a scaunelor față le regăsești acum pe portiera șoferului, tot sub o suprafața finisată în negru lucios.

În ceea ce privește zonele tactile de pe volan, ar fi bine ca Audi să ia exemplul Volkswagen și să monteze aici butoane fizice, ca pe vremuri. În afară de faptul că sunt destul de mici, îți vor da destul de multe bătăi de cap atunci când iei viraje. Inevitabil vei schimba postul radio sau vei reduce la minim volumul. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori, deși am petrecut doar trei zile cu mașina.

Să vorbim acum și despre părțile bune. Materialele și finisajele din habitaclu sunt calitative, iar întregul interior este asamblat cu simț de răspundere. Nu ai zgomote nedorite atunci când conduci pe un drum denivelat, iar antifonarea este foarte bună.

Scaunele și bancheta sunt confortabile. Cele din față au funcție de ventilație și încălzire (fără masaj), iar cele din spate au doar funcție de încălzire. Că tot veni vorba, mașina testată de noi a avut un sistem de climatizare pe patru zone.

Ai mai multe variante de tapițerie din care să alegi, dar, de departe, cea mai bună opțiune mi se pare tapițeria din piele și piele ecologică, în nuanța Maro Nutmeg, pe care am avut-o și noi. Dacă te ține buzunarul poți bifa un interior Exclusive în nuanțele Albastru Baikal și Neodymium, dar costă 16.600 de euro.

Dacă vrei un habitaclu mai sobru, dintr-un motiv numai de tine știut, poți opta și pentru o variantă neagră. Dar parcă îmi era dor să văd un interior mai "viu" pe mașinile Audi. Partea bună este că noul A6 vine cu un sistem de iluminare ambientală care însuflețește interiorul și mai mult în condiții de lumină slabă.

Noaptea, aceste benzi creează un efect vizual de plutire. Ai inclusiv o bandă LED de contur care interacționează cu tine.

Din nou, dacă te țin buzunarele, poți opta și pentru un plafon panoramic din sticlă cu transparență reglabilă. Costă 2.715 euro, dar este spectaculos și inundă habitaclul cu lumină naturală. Ce înseamnă transparență reglabilă? Devine transparent sau opac la apăsarea unui buton. Inclusiv pe secțiuni.

Spațiile de depozitare sunt suficiente și încăpătoare. Inclusiv pasagerii din spate au două suporturi pentru pahare în cotiera centrală. Deși vorbim despre un model premium, noul Audi A6 nu are o cotieră centrală dublă în față, dar nu te încurcă deloc acest aspect.

Chiar dacă ai o înălțime peste medie, ai suficient loc pe banchetă. Atât la genunchi cât și la cap.

Indiferent de versiunea pentru care optezi, Audi A6 Avant propune un portbagaj de 502 litri, cu bancheta în poziție normală. Nu este rău, dar rivalii săi se descurcă mai bine la acest capitol: Seria 5 Touring propune un portbagaj de 570 litri, iar Clasa E Estate un portbagaj de 615 litri.

  • eu, miercuri, 01.10.2025 14:37

    ati punctat negativ anumite aspecte despre interiorul masinii, dar nu e vina ei ca mediul din romania este jegos. ca se depune praful sau ca se vad amprentele... pai asta este foarte bine, ca le vezi si dai imediat cu laveta. lipsa butoanelor poate fi o problema de ergonomie, dar pentru cine tine la igiena, nu reprezinta un minus. suprafetele tactile sunt mai binevenite decat butoanele, pentru ca se curata mult mai usor. e mai bine ca la altele, unde nu se vede praful, de parca asta l-ar impiedica sa se depuna? iar shaormistii cu degetele unsuroase mai bine s-ar spala pe maini inainte sa urce la volan. sunt unele masini care au acumulat jeg stratificat de la mizeria de pe mainile soferului, combinata cu cea din aer, in alea ti-e si sila sa urci.

  • Andrei, miercuri, 01.10.2025 21:46

    E primul A6 care imi da impresia de Passat, nu stiu de ce, dar pana acum era un model relativ elegant.

  • f, joi, 02.10.2025 00:47

    Cateva idei scurte: - Am lucrat in Romania la fabrica ce producea cablajele pentru vechiul A6. Intre timp, cablajele au inceput sa se faca in Maroc. Audi a cerut in mod expres ca acele cablaje sa se produca dinnou in Romania dar prin diverse interventii productia lor a ramas tot in Maroc. Motivul destul de evident: cablajele in Maroc au calitate inferioara celor produse in Romania. - Ne place sau nu ne place, Mercedes da tonul cam la orice. Ei au fost primii care au introdus tableta infipta in bord, tot cam de pe la ei a plecat ideea de tactit si acum tot ei declara ca vor sa se intoarca la butoane. Cu tactilul se descurca tinerii dar masinile astea si le permit doar cei de la varsta a doua in sus. - Una peste alta, mi-ar place un A6 sau A5, as trece si peste lipsa butoanelor. 2000 de euro cred ca adun de prin conturi, diferenta ma cam enerveaza.

  • nsrei, joi, 02.10.2025 09:37

    degeaba tot bmw cu al lor motor 3000 6 in linie e mai bun, mai fiabil mai orice. Si BMW pune motorul asta de la atentie seria 2 !!! pana la X5 deci ai de unde alege.

  • nsrei, joi, 02.10.2025 12:34

    pentru ala de sus care mia dat minus eu nu prea stiu sa citesc asa ca am citit atata -a reflectat în prețul de listă: 114.500 euro si În caz contrar, în partea dreaptă a bordului vei avea un capac de plastic, cu finisaj lucios. deci capacul ala va tipa la tine : Saraciu-le Nai avut 115 mii de euro sa iei full (aprope full) , Na! Hint. De 115 mii euro eie direct bmw M3 cu vre 500 de cai. Na!

  • alex_cu_a_mic, joi, 02.10.2025 13:35

    La consumurile Audiului astuia, posesorii de "turbaciuni" de 1.4-1.5-1.6L mai ales chinezesti si coreene nu pot decat sa viseze. Valabil si pentru mine :( desi nu am nici o masina de originea respectiva.

  • Kap, joi, 02.10.2025 14:15

    Chiar dacă-mi place forma modelelor Audi break, nu mai ajung să ”disec” nici unul din consumurile fanteziste afișate pentru acest 3l și 2t, pentru că din ce în ce mai des autorii AM dau cu nuca-n perete calitativ vorbind. https://www.meditatiilaromana.ro/2022/10/26/adjectivul-calitativ-nu-inseamna-valoros/ https://www.scientia.ro/homo-humanus/44-dificultati-ale-limbii-romane/8104-romanii-vor-lucruri-mai-calitative-dar-ce-inseamna-calitativ.html Errare humanum est, perseverare agramatum.

  • DanG, joi, 02.10.2025 14:48

    @f Daca asa sta treaba cu Mercedes ca trendsetter, sper sa ii ia cat de curand altcineva locul, ca numai porcarii vedem la interioare. Am mers cu un E Klasse W214 si am fost foarte dezamagit, materiale ieftine in unele zone si, cel mai grav, piano black in jurul acelor display-uri gigant, orice faci masina aia aduna praf.

  • Mone, joi, 02.10.2025 15:31

    @Kap. Fiecare dintre noi are dreptul la opinie, fie ea corectă sau greșită. Nu stau să încerc să ți-o schimb. Dar, scuză-mă: consumuri fanteziste? Acestea au fost valorile de consum înregistrate. De ce crezi că mi-aș pierde timpul să mint în legătură cu consumul? Sau în legătură cu orice altceva, dacă tot suntem la acest subiect. Îți doresc o zi cât mai bună.

  • Kap, joi, 02.10.2025 16:58

    Văd că textul a rămas incorect și în articolul de față și-n relatarea colegului Irimia. Și nu, maltratarea gramaticii nu intră-n sfera libertății de opinie, opinie e că ați obținut un consum prea bun ca să fie adevărat pe care însă nu-l contest. Mulțumesc, și eu vă doresc zile bune, cu articole de calitate, nicidecum ”calitative”.

  • Snow, marţi, 14.10.2025 16:23

    114.500 Euro ... ??