Design

5.0

Dacă e ceva la care se pricep de minune italienii, cu siguranță e designul. De la design industrial, la cel vestimentar sau auto, oamenii din Peninsula pur și simplu știu cum să facă lucrurile sexy. Tonale nu e o excepție.

Acesta e, probabil, cel mai sexy model din segmentul premium compact al SUV-urilor. Formele din față ne aduc aminte de faimosul SZ, iar grila tipică Alfa Romeo este în continuare acolo, parcă mai mare ca oricând. Cumva, semnăturile luminoase aduc mai mult a BMW decât o fac mașinile producătorului bavarez în ziua de azi.

În spate parcă ne uităm la Brera din nou, unul dintre cele mai frumoase modele făcute de Alfa Romeo vreodată, conform acestui umil editor și posesor de Alfa. Bara luminoasă care unește stopurile arată foarte bine pe timp de noapte, în timp ce jantele „teledial” de 20 de inch se încadrează perfect în peisaj.

  • dan_grc, marţi, 31.10.2023 16:17

    Dacă Giulia și Stelvio sunt pe platforme dedicate, doar pentru aceste modele, justicand cât de cât prețul ridicat, acest Dodge Hornet cu siglă de Alfa n-a nimerit deloc prețul de plecare, nici pe cel final, 63.000 euro, preț de Lexus, sa nu mai supăr haterii de nemtoaice, de parcă ar exista doar Bmw și Mercedes .

  • Mircea Badea, marţi, 31.10.2023 17:28

    ce cauta prin oras?! zici ca e un tanc abandonat...

  • dopdecada, marţi, 31.10.2023 19:08

    Am văzut-o la SAB, m-am urcat în ea. Materialele so-so, spațiul interior nu te dă pe spate. O mașină frumoasă...și cam atât. Cine o ia, știe de ce o ia.

  • Andrei, marţi, 31.10.2023 22:31

    Lexus a rămas doar o siglă. În rest, tot încarcă să justifice prețul premium dar nu prea conving decât pe americani. De când platforma dedicată e ceva extraordinar pentru un SUV? Face ceva special? Platforma aia a fost gândită pentru Giulia, n-are nicio treaba cu elefantul Stelvio. Pret: evident, nu merita. Modelul testat e mai scump decât Tesla Y Long Range, dar și decât Performance. Sigur, dacă nu te plimbi mai mult de 500km fără oprire, precum Seriff.

  • dan_grc, miercuri, 01.11.2023 11:20

    @ Andrei O platformă tehnică cu motoare longitudinale, tracțiune spate/ integrală, cardan de fibră de carbon, este o investiție scumpă, dacă se împarte doar la două modele care oricum nu fac volume suficiente, recuperarea investiție este foarte dificilă, sau inexistentă, de aceea una este sa ceri 70.000 euro pe un Stelvio, alta 63.000 pe acest compromis numit Tonale cu motor de 1.3 .

  • Andrei, miercuri, 01.11.2023 12:10

    Mi se pare ca amesteci lucrurile. Recuperarea investiției e una, prețul pe care îl plătește cumpărătorul e alta. Apropo, investiția a fost făcută de FCA, nu de Stellantis. Prețul pe care e dispus sa îl plătească cumpărătorul nu are nicio treabă cu recuperarea investiției producătorului. Cumpărătorul evaluează calitatea, performanta, prestigiul, prețul de revanzare și altele. Dacă foloseau platforma mai scumpa și prețul era mai mare, sau marja de profit era mai mica. Și încă ceva: asta e un SUV mic. După ce că e inutil și îngrămădit asa cum e acum, dacă mai puneau și motorul longitudinal nu îl mai cumpăra decât fanii dedicați. Că era și mai îngrămădit și inutil, și desigur, mai scump.

  • dan_grc, miercuri, 01.11.2023 16:27

    Am spus eu ca trebuia longitudinal la Tonale ? Am spus doar ca la o mașină mai mare, cu motor longitutidal, se justifica altfel un preț mare, nu contează cine a făcut investiția, ideea este aceeași, acest Tonale este mega scump, fie și hibrid, peste concurență, total nejustificat .