Tehnologie
Tonale vine cu cea mai nouă tehnologie disponibilă în sertarele brandului italian și marchează și o premieră în industrie. Nu știm cât de utilă va fi, dar Tonale este prima mașină disponibilă cu un token NFT, care se va asigura că istoricul mașinii nu poate fi modificat. Practic, întreținerea acesteia va fi trecută în acest NFT, iar acesta va putea fi transferat noului proprietar, la momentul vânzării.
La momentul lansării modelului, această tehnologie părea chiar ceva interesant, dar bula NFT-urilor s-a spart între timp și puțin își mai amintesc, probabil, de acest avantaj al modelului italian. El există, însă, în continuare și va oferi clienților posibilitatea de a avea un istoric service imposibil de corupt.
Dacă e să vorbim de aspecte mai practice, ecranele din interiorul lui Tonale își fac treaba foarte bine. Noul sistem multimedia este ușor de folosit, are o grafică frumoasă și animații de efect. Nu am observat niciun fel de întârziere în folosirea acestora, iar instrumentarul de bord are trei teme din care poți alege, una dintre ele chiar cu un design care ne aduce aminte de modelele mai vechi.
Tot la bordul lui Tonale vei găsi și integrare Amazon Alexa, cu ajutorul căreia poți face cumpărături de la volan sau poți regla temperatura de acasă, dacă ai hardware-ul necesar instalat la domiciliu.
Mai mult, Alfa Romeo are acum și o aplicație de mobil care îți permite să faci anumite operațiuni de la distanță: de la încuierea și descuierea ușilor, până la verificarea statusului mașinii, deschiderea portbagajului, etc.
Nu mai e nevoie să menționez și că Android Auto și Apple CarPlay vin incluse standard, fără fir, acestea fiind deja norma în industrie.
Dacă Giulia și Stelvio sunt pe platforme dedicate, doar pentru aceste modele, justicand cât de cât prețul ridicat, acest Dodge Hornet cu siglă de Alfa n-a nimerit deloc prețul de plecare, nici pe cel final, 63.000 euro, preț de Lexus, sa nu mai supăr haterii de nemtoaice, de parcă ar exista doar Bmw și Mercedes .