Subaru Trezia

1.3 i L

Interior

3.5

Deşi ne-am fi aşteptat ca liniile jucăuşe ale exteriorului să se regăsească şi la interior, am fost dezamăgiţi. Subaru nu reuşeşte să adopte un spirit ludic şi rămâne cramponat în austeritate, inspirată în primul rând de liniile terne şi de calitatea materialelor. Plasticul folosit pentru a îmbrăca habitaclul este destul de tare şi neprietenos, doar finisajele bune compensând aspectul său. Planşa de bord preferă simplitatea şi funcţionalitatea în schimbul aspectului spectaculos, pe care mizează, de exemplu, Jazz. Din fericire, Trezia compensează la capitolul spaţii de depozitare, numeroase şi bine gândite, foarte utile pentru o familie.

La fel de util se va dovedi şi spaţiul interior generos, printre cele mai bune din segment. Pe bancheta din spate pot călători în confort trei pasageri, chiar dacă scaunele păstrează acelaşi sentiment de austeritate. Portbagajul este şi el destul de încăpător, cu o capacitate de 363 de litri, însă nu se ridică la nivelul celui deţinut de Kia Venga, etalon din acest punct de vedere în segment.

  • lol, miercuri, 25.05.2011 14:34

    asta nu e subaru, e o toyota cu logo subaru in fata. Subaru e.... era ceva cu tractiune integrala, fara rame la geamuri si cu motoare boxer de minim 1500cmc...

  • dragos_thaci, miercuri, 25.05.2011 14:42

    Ce consumuri dati, fratilor. Acest gandac de masina consuma 8 litri la suta. OMG. Cati km au masinile din testele voastre ? Sunt iesite din rodaj ? Orice masina consuma cu cel putin un litru mai mult in perioada de rodaj. Ca sa dau exemplu un alt gandac de masina...Kia Picanto, in primii 3000-4000 de km consuma intre 9 si 10 l. la suta in oras, dar apoi nu prea mai trecea de 6,5 l. in oras. Daca nu e lucrul asta, inseamna ca aveti piciorul drept din caramida si nu va dati seama, ori va indruma "expertii" vostri sa stati la 4000 rpm, ca asa e cel mai bine si asa "protejati" motorul, ca atunci se face ungerea corecta :00.

  • Dan, miercuri, 25.05.2011 14:49
    LOl

    Ba seamana cu Hyundai ala mic :-))

  • Gica, miercuri, 25.05.2011 15:31
    Ce gluma de masina!

    O masina mai banala ca asta nu am vazut.

  • Excomunicatorul, miercuri, 25.05.2011 16:04
    :)

    Bine zici dragos,chiar ca mi se pare un consum nesimtit de mare.Daca un 1.3 consuma 8l in oras...Cam mult. In rest,masina asta nu mi se pare prea stralucita. N-as cumpara asa ceva.

  • leonte, miercuri, 25.05.2011 16:35

    N-arata prea bine, dar tinand cont ca in Europa se vinde Fiat 500 si tot felul de Mini, nu vad de ce nu s-ar vinde si asta.

  • jakota, miercuri, 25.05.2011 19:55

    Masina asta este Toyota Verso S in Europa, motorul toyota de 1.33 butoane de Yaris ...etc. cam asa era si Justy - prin alte tari are stema Toyota. Eheii, boxer, tractiune integrala, la alta categorie... Totusi nu e chiar asa de mica(ca i10 sau 500)

  • Bogdan, miercuri, 25.05.2011 21:39
    Super scumpa

    Sincer nu vad justificarea in aceste preturi. De la 14 XXX mii euro !! Toate astea mici sunt ff scumpe gen fiat 500 toyota IQ etc de la 12 mii in sus , ce naiba ,de la banii astia sunt chiar masini, Golf 6, Duster 4x4 dCi, Octavia etc..Iar de consum...si asta f mare, loganul batranului meu de 1.6 16v ia 8.3 verificat de la plin la plin si are 3 mii de km cu el... si vb aia e mai mare ,mai putin aerodinamic decat astea mici.. XXX

  • KID16, joi, 26.05.2011 22:30
    Subaru

    Prea multe elemente au "imprumutat" de la Toyota...

  • AXE, sâmbătă, 28.05.2011 01:12
    am un AYGO...

    1.0 VVT-i si sub 7,5-8l/100km nu scade consumul in Bucuresti. E adevarat, nu conduc ca un "tataie", dar in orice caz sub 7 nu ai cum sa o scazi orice i-ai face. Masina a fost noua, mereu a consumat asa. NU mai aberati, voi, posesorii de dci-uri, benzina e benzina, consuma...

  • DST, duminică, 29.05.2011 19:17

    Ce ma amuza incompetentii astia care isi cumpara masinute cu niste motoare anemice cu cilindree de 1- 1.2 litri (cica pentru consum) si le behaie motorul in draci ca deh, ei au pretentii "sportive"... nu conduc ca un "tataie", nu-i asa AXE...? faza e ca le consuma cat un Logan 1.6 16v si n-au nici pe departe aceleasi performante... mda, dau pe afara de inteligenta "shumacherii" astia...

  • Vlad, duminică, 02.10.2011 18:08
    foarte straniu

    foarte straniu ca Honda Jazz 1.4 are specificatii la fel ca Trezia (mai preciz 1339 cm3, 127/4800, masa si demensiuni la fel) si acceleratie 0-100 11,4sec! dar Trezia 13,3sec!? (cu 1329 cm3 si 125/4000). carei faza? cineva minte?