Subaru Trezia

1.3 i L

Motor / Transmisie

3.5

În ţara noastră, Trezia este oferit cu o singură motorizare, care se poate dovedi perfectă pentru cei care caută un "benzinar” econom, de cilindree mică. Este vorba despre micul propulsor de 1.3 litri, cu patru cilindri, o unitate care prezintă caracteristicile unui motor normal aspirat. Cum se traduce asta în realitate? Cuplul motor este destul de modest şi este resimţit din plin la o turaţie mai înaltă. În cazul unităţii de 1.3 litri vorbim de 125 de Nm la 4000 de rotaţii. Puterea totală însumează 99 de cai şi pare a fi decentă pentru mezinul care cântăreşte cu puţin peste o tonă.

Motorul se dovedeşte fâşneţ în oraş, acolo unde poate face faţă provocărilor într-un ritm alert, însă devine ceva mai leneş în afara aglomerării urbane. Impulsul acceleraţiei la viteze mari se simte greu, la fel ca atunci când maşina este încărcată.

Pentru a exploata cum se cuvine resursele şi pentru a favoriza obţinerea unui consum redus, Subaru a instalat o transmisie manuală, etajată bine, cu o timonerie plăcută şi precisă. Cele şase rapoarte reprezintă un plus în segmentul în care toţi mizează pe cutii cu cinci trepte.

  • lol, miercuri, 25.05.2011 14:34

    asta nu e subaru, e o toyota cu logo subaru in fata. Subaru e.... era ceva cu tractiune integrala, fara rame la geamuri si cu motoare boxer de minim 1500cmc...

  • dragos_thaci, miercuri, 25.05.2011 14:42

    Ce consumuri dati, fratilor. Acest gandac de masina consuma 8 litri la suta. OMG. Cati km au masinile din testele voastre ? Sunt iesite din rodaj ? Orice masina consuma cu cel putin un litru mai mult in perioada de rodaj. Ca sa dau exemplu un alt gandac de masina...Kia Picanto, in primii 3000-4000 de km consuma intre 9 si 10 l. la suta in oras, dar apoi nu prea mai trecea de 6,5 l. in oras. Daca nu e lucrul asta, inseamna ca aveti piciorul drept din caramida si nu va dati seama, ori va indruma "expertii" vostri sa stati la 4000 rpm, ca asa e cel mai bine si asa "protejati" motorul, ca atunci se face ungerea corecta :00.

  • Dan, miercuri, 25.05.2011 14:49
    LOl

    Ba seamana cu Hyundai ala mic :-))

  • Gica, miercuri, 25.05.2011 15:31
    Ce gluma de masina!

    O masina mai banala ca asta nu am vazut.

  • Excomunicatorul, miercuri, 25.05.2011 16:04
    :)

    Bine zici dragos,chiar ca mi se pare un consum nesimtit de mare.Daca un 1.3 consuma 8l in oras...Cam mult. In rest,masina asta nu mi se pare prea stralucita. N-as cumpara asa ceva.

  • leonte, miercuri, 25.05.2011 16:35

    N-arata prea bine, dar tinand cont ca in Europa se vinde Fiat 500 si tot felul de Mini, nu vad de ce nu s-ar vinde si asta.

  • jakota, miercuri, 25.05.2011 19:55

    Masina asta este Toyota Verso S in Europa, motorul toyota de 1.33 butoane de Yaris ...etc. cam asa era si Justy - prin alte tari are stema Toyota. Eheii, boxer, tractiune integrala, la alta categorie... Totusi nu e chiar asa de mica(ca i10 sau 500)

  • Bogdan, miercuri, 25.05.2011 21:39
    Super scumpa

    Sincer nu vad justificarea in aceste preturi. De la 14 XXX mii euro !! Toate astea mici sunt ff scumpe gen fiat 500 toyota IQ etc de la 12 mii in sus , ce naiba ,de la banii astia sunt chiar masini, Golf 6, Duster 4x4 dCi, Octavia etc..Iar de consum...si asta f mare, loganul batranului meu de 1.6 16v ia 8.3 verificat de la plin la plin si are 3 mii de km cu el... si vb aia e mai mare ,mai putin aerodinamic decat astea mici.. XXX

  • KID16, joi, 26.05.2011 22:30
    Subaru

    Prea multe elemente au "imprumutat" de la Toyota...

  • AXE, sâmbătă, 28.05.2011 01:12
    am un AYGO...

    1.0 VVT-i si sub 7,5-8l/100km nu scade consumul in Bucuresti. E adevarat, nu conduc ca un "tataie", dar in orice caz sub 7 nu ai cum sa o scazi orice i-ai face. Masina a fost noua, mereu a consumat asa. NU mai aberati, voi, posesorii de dci-uri, benzina e benzina, consuma...

  • DST, duminică, 29.05.2011 19:17

    Ce ma amuza incompetentii astia care isi cumpara masinute cu niste motoare anemice cu cilindree de 1- 1.2 litri (cica pentru consum) si le behaie motorul in draci ca deh, ei au pretentii "sportive"... nu conduc ca un "tataie", nu-i asa AXE...? faza e ca le consuma cat un Logan 1.6 16v si n-au nici pe departe aceleasi performante... mda, dau pe afara de inteligenta "shumacherii" astia...

  • Vlad, duminică, 02.10.2011 18:08
    foarte straniu

    foarte straniu ca Honda Jazz 1.4 are specificatii la fel ca Trezia (mai preciz 1339 cm3, 127/4800, masa si demensiuni la fel) si acceleratie 0-100 11,4sec! dar Trezia 13,3sec!? (cu 1329 cm3 si 125/4000). carei faza? cineva minte?