Skoda Octavia

4.3
de Sebastian Toma, marţi, 22 ianuarie

Implant pentru succes

Skoda Octavia a primit o nouă generaţie, construită de data aceasta cu o platformă tehnică proaspătă, pe care o împarte cu Volkswagen Golf 7, Audi A3 şi Seat Leon. Ce s-a întâmplat între lansarea lui Octavia II şi cea a lui Octavia III? Apariţia lui Skoda Rapid, fratele mai mic, dar la fel de compact, al noii generaţii Octavia.

Prezenţa lui Rapid în gamă i-a făcut pe cei de la Skoda să regândească noua generaţie Octavia, mărind caroseria acesteia pentru a obţine mai mult spaţiu pentru pasageri, în timp ce noua platformă ajută la o masă mai redusă şi la o manevrabilitate sporită.

Cu aproape patru milioane de unităţi vândute din 1996 până în prezent, Octavia stă în faţa unui viitor luminos, dacă ne orientăm după aşteptările celor de la Skoda, care o văd ca unul dintre elementele cheie ale mărcii, motiv pentru care a primit tot ce au avut cehii mai bun şi nemţii mai nou.

  • Rares, marţi, 22.01.2013 11:51

    Motorul asta este tras de par. Atatea vesti minunate despre el. Masina asta a luat mai mult decat Focus, ca puncte de la voi. Nu inteleg de ce. Motorul nu cred ca este atat de bun.

  • verde, marţi, 22.01.2013 12:19

    Promitator! Asteptam luna martie cu preturile.

  • eee, marţi, 22.01.2013 13:10

    @Automarket. As avea o remarca in privinta articolelor tip test-drive. Cand ma uit la Ford focus cu 1.0 ecoboost, el nu are comparatii in dreapta, asa cum are in acest caz aceasta octavia. cu toate astea, el este un rival oarecum pt octavia, mai ales in varianta sedan. si atunci mergea testat un focus sedan 1.0 ecoboost vs aceasta octavia. Cel mai grav mi se pare ca nu apare testul cu astra sedan 1.4 T si 1.7cdti, care chiar sunt rivali directi. Atunci s-ar fi vazut foarte bine cum motorul 1.2 tsi a primit punctaj mai bun decat 1.4 t de la opel. Nu discut de ce s-a dat nota astfel, dar e foarte relevant pt comparatia modelelor. la fel este si in cazul golf, in cazul caruia iar nu apare focus la comparatie, si nici astra cu noul 2.0 d biturbo. Va rog, daca se poate, sa oferiti o explicatie de ce maisini din aceeasi clasa nu apar la comparatie. Eu as zice ca si variante diferite de caroserie sa intre in aceeasi comparatie, dar asta poate e mai exagerat. Va multumesc.

  • Paul, marţi, 22.01.2013 13:13

    @Rares Dar Ecoboost de ce nu este tras de par? Ca este cilindree mai mica si cam tot cu atatia cai. Motoarele TSI, la fel ca si Ecoboost de la Ford au primit premii multiple de Engine of the year, la categoria sub 1.4l.

  • LUCCI, marţi, 22.01.2013 13:15

    Octavia actuala se va mai fabrica? Daca nu,pacat!

  • Vasilica, marţi, 22.01.2013 13:36

    Asa cum s-a declarat, Octavia mereu a fost la limita clasei compacte. Acum din cate stiu este peste clasa compacta deci comparatia cu Focus,Astra etc nu isi mai are rostul. Cel putin asa am inteles eu, ca este o masina de clasa medie cu pret de compacta

  • flo, marţi, 22.01.2013 13:53

    Punctajele sunt date dupa ureche ... La consum ii dati 4,5 desi real consuma dublu decat zice producatorul. Pa pret de achizitie, desi nu-l stiti ii dati tot 4,5 stele. Pretul probabil va fi de la 14.000 in sus,iar modelul testat va costa probabil peste 20.000 euro, deci cred ca mai bine nu puneati nimic. La fel si la euroncap , dati 5 stele ca Golf 7 a luat 5 ... cel mai cerect ar trebui sa nu acordati stele la ceea ce nu e sigur, faceti media fara sa folositi datele necunoscute. Voi cum faceti review-urile astea ? ca la OTV nu? care da mai mult primeste puncte. Spuneti ca ati testat modelul cu cutie manuala si in poze apare cutia automata !!

  • lll, marţi, 22.01.2013 14:09

    incredibil de urata, se intoarce in timp cu designul asta.pacat

  • Razvan, marţi, 22.01.2013 14:26

    Noul Rapid e mai scump decat un Focus sau o Astra cu aceleasi dotari. In conditiile in care Rapid e defapt o Fabia in 4 usi mi se pare aberant! M-am urcat in noul Rapid si mi s-a parut muuult mai prost finisat si mai saracacios decat un Focus. Masina e si foarte ingusta. Dupa parerea mea e mult prea scumpa pentru ce ofera. Nu stiu de ce, dar am senzatia ca si Octavia o sa fie la pret de Mondeo sau de Insignia, adica o sa-ti cumperi "putina masina" de banii aia.

  • eu, marţi, 22.01.2013 14:27

    are cam aceleasi preturi cu Skoda Rapid.de ce tot spuneti de Rapid ca e masina low cost?

  • un oarecare, marţi, 22.01.2013 14:31

    Prosteala pe fata.... "În cadrul testului din Portugalia, am abordat un regim de mers sportiv, ceea ce a dus la un consum de carburant ridicat, de peste 8 litri la sută" Consumul declarat e de 4.9 si de ce are 4 stele si jumatate la consum? "Pentru moment, preţul lui Skoda Octavia nu a fost dezvăluit" si "Ne-a placut Promisiunea unui preţ competitiv" Asta e de ras baieti. Voi dati 4 stele si jumatate din nou dar voi aveti O PROMISIUNE A UNUI PRET BUN :))) Va intreb eu, care e pretul bun, pentru cine bun? Nu mai dau alte exemple ca va fac de ras... ASTA E O PUBLICITATE IEFTINA (sau poate scumpa) PENTRU ROMANASII NOSTRI NAIVI

  • un alt oarecare, marţi, 22.01.2013 14:46

    Daca protagonista testului era un Fluence nu mai era reclama ieftina, asa-i?

  • ala, marţi, 22.01.2013 14:47

    Pai e simplu daca nu va place nu mai cumparati nu va obliga nimeni exista atatea cazane care pot fi cumparate. Simplu nu iti place nu cumperi decat sa stai aiurea si sa comentezi cand masina nici macar nu a aparut macar in showroom-uri dar romanu stie el ca el o masina care nu merita desi cifrele culmea tot de la noi spun altceva.

  • Andy, marţi, 22.01.2013 14:49

    Ne place sau nu, majoritatea producatorilor au marit preturile fata de acum 4-5 ani. Si ma refer la preturile fara reduceri comerciale si tichete rabla. Oricum dupa parerea mea Octavia ofera mult mai mult decat un Ford Focus sedan in cazul unui cumparator care are un copil sau doi si ataca cu succes clasa medie oferind o alternativa mai ieftina (va fi mai ieftina fata de un Mondeo, 508, Insignia). Insa ca orice masina care joaca intre doua clase, este jack of all trades master of none, cum zice englezul, pentru ca nu va excela nici la design, nici la rafinament deci clientii care vor sa fie vazuti in trafic si care tin la o anumita imagine de marca vor merse spre alti producatori. Skoda nu e low cost ca marca pentru ca nu se bate cu Dacia, Tata, GWM, Geely ci cu firme precum Hyundai/Kia, Chevrolet, Fiat, Renault, Ford, Seat, fiind o firma de volum mai de buget (spre deosebire de VW si Citroen care de ani buni arata mici valente premium). Se vede la preturi comparand producatorii de pe piata.

  • mntsn, marţi, 22.01.2013 14:51

    Totusi, in ce clasa este Octavia III? Cu lungime*latime 4.66*1.81 este extrem de mare pt clasa compacta. Unde mai este asadar compactitatea? La partea tehnica sunt convins ca este o masina foarte bine pusa la punct, am avut 12 ani o experienta excelenta cu Skoda. Singura critica este deci ca a devenit prea mare (lunga, lata), sau ar fi ok daca o bagam la clasa medie.

  • LauCalin, marţi, 22.01.2013 15:00

    Teoretic e in clasa compacta, practic este in clasa medie. Cel putin eu asa consider. Parerea mea e ca nu prea se merita sa cumperi masina asta din moment ce diferentele fata de Rapid nu sunt chiar asa de mari.

  • un oarecare, marţi, 22.01.2013 15:03

    VREAU sa stiu cum este posibil doi utilizatori cu acelasi nickname?comentul de mai sus nu era al meu!bai tu nu ai personalitate sa-ti faci un nickname?

  • Fopel, marţi, 22.01.2013 15:18

    Traseu pentru hamsteri e masina asta. un exterior vechi, conservatorist, cu piese nevandute de la A4, motor mic si probabil la feld e "bun" ca si actualele MPI-uri si un interior de masina ieftina. Pun pariu ca o sa fie spre 20 000 de euro

  • Bogdan, marţi, 22.01.2013 15:30

    Nu stiu de ce criticati consumul cand toti cei invitati merg pe autostrada cu 170-180 la ora. Ce consum vrei sa ai? Ei nu bat mi de kilometri sa testeze o masina la consum. Sa fim seriosi. De scos eu zic ca se scoate lejer un 5 litri/100km. Pot confirma posesorii motorului acesta

  • un oarecare, marţi, 22.01.2013 15:57

    pentru un alt oarecare :)) Nu stiu cum era daca articolul era pentru Fluence, o porcarie de masina pararea mea, insa se face o asa mare campanie pentru marcile grupului vw. Sa va dau un exemplu. Acum aproximativ 1 luna Euro NCAP a dat publicitatii rezultatele a testelor cu 10 masini. Cum credeti ca era titlul articolului.... "Noul Golf a luat cinci stele la euro NCAP".. Deabia in articol se preciza foarte pe scurt si despre celelate modele... Pai ce sa credem.

  • CLAU, marţi, 22.01.2013 16:00

    Octavia 2 1.4 TSI 6M, la mers decent adica 100 km/h in afara localitatilor si 50-60 km/h in localitate, am obtinut un consum de 5,2 litrii/100 de km intre Brasov si Zalau. Fara accelerari bruste, fara depasiri cu pedala in blana, etc. Cred ca e suficient de bun si atunci chiar cred ca Octavia 3 1.2 TSI 6M poate obtine 4,9 la suta fara sa o impingi.

  • maco, marţi, 22.01.2013 16:38

    Arata eleganta ce sa mai.Dar asteptam si lista de preturi ,echipari si dotari optionale.Cat despre motorizari sigur nu va duce lipsa.

  • antonny, marţi, 22.01.2013 16:56

    consum de 4stele jumate .....pai spuneti ce consum are nu ce declara producatorul .....1.2 tsi in Bucuresti sub 9 % nai sa vezi ....

  • un alt oarecare, marţi, 22.01.2013 17:58

    Mesaj pentru @un oarecare: Pentru ca, daca ai cunostinte cat de cat despre acest domeniu, daca nu esti unul dintre cei care se pricepe la tot si defapt la nimic, vei sti ca Vw Golf isi are locul lui in industria auto, fiind una dintre cele mai longevive si vandute masini cu acelasi nume de aproape 40 ani. Si de multe ori a fost dat si este dat exemplu ca fiind compromisul cel mai bun sau printre cele mai bune din industria auto. Asta ca sa nu ma intind la mai mult. PS: consumul acestei Skoda, de 8 l/100 mers sportiv este unul cat se poate de normal. Cu cat tragi mai tare de motorul unei masini, logic ca iti va consuma cu atat mai mult.

  • roko, marţi, 22.01.2013 18:09

    Halal motor asta de 1,2.La 22.000 km rulati in conditii calme,motorul transpirase ulei pe la capace pe sus.Bila neagra ,am dat o gramada de bani pe golf ,ma asteptam la mai mult !

  • Bau-Bau, marţi, 22.01.2013 18:24

    Aceasta masina poate este buna poate nu ramane de vazut ,dar un lucru este cert o motorizare decenta si dotari de varf va face ca un astfel de model sa treca de 25000 euro ! Sa ne fie cu iertare dar sa dai peste 20000 de euro pe o Skoda este o prostie dar fiecare cu gustul lui si pe banul lui face ce vrea. Skoda si Wolkswagen dupa parerea mea au preturi nesimtit de mari pentru ce ofera dar atata timp cat are balta peste nu vad de ce nu ar cere din ce in ce mai mult pe ce ofera marea majoritatea constructorilor auto la preturi mai decente. In curand un Wv va costa mai mult decat un Mercedes

  • Pana, marţi, 22.01.2013 18:53

    Depinde. Daca te referi la orice in afara de Superb iti dau dreptate.

  • sneaker, marţi, 22.01.2013 19:58

    În testul cu Fiesta EcoBoost ați acordat 3/5 pentru consum, iar Octaviei îi acordați 4.5/5 cu toate că datele nu sunt așa diferite: Fiesta: declarat - 4,3, obținut la mers alert - 7.8 Octavia: declarat - 4,9, obținut la mers alert - "peste 8" În condițiile astea "devalorizați" sistemul de notare cu steluțe, nu mai pot avea încredere în ele ca cititor. Poate ar fi utile mai multe informații relevante în legătură cu consumul, câți km a rulat mașina de test, dacă s-a depășit rodajul, ce scrie în manual/zice producătorul referitor la asta, câteva valori ale consumului instantaneu, etc Încerc să critic și eu constructiv.

  • Cris, marţi, 22.01.2013 20:43

    Am avut ocazia sa conduc noua octavia cu motor 1.2 tsi de 105 cp si echipare drive. Nu m a impresionat modul in care trage, cum se misca sau cum franeaza, singurul aspect pozitiv ar fi consumul 6,5% pe traseul Carrefour Militari-A1 (iesirea spre Bolintin Vale)-retur la dealer ul de pe centura. Masina costa 14100 e un pret ok pentru dotarile ei, atat. Probabil va avea un pret cu cel putin 10% peste Rapid, care sa fim sinceri nu arata rau deloc dar nu stiu cati se vor ingramadi sa si cumpere un 1.6 tdi un nivel de echipare superior cu aproximativ 19000 de euro. Faptul ca Octavia 3 va avea, ca si golf de altfel, punte spate independenta doar la anumite motorizari (peste 140 cp) demonstreaza faptul ca vor sa faca rabat de la calitate. Sub 105 cp nu cred ca ar fi trebuit sa scoata vreun nivel de echipare. Fata de vechea generatie, arata mult mai bine.

  • sneaker, miercuri, 23.01.2013 01:31

    @Cris am văzut recent în târg un A4 1.6 (de prin 2003 parcă, fără turbo) și m-am întrebat cine naiba a putut cumpăra A4 cu motor de Golf. Eu am o teorie - o motorizare de bază mai slabă e necesară pentru marketing, chiar dacă marea majoritate a clienților nu ar alege-o. Câțiva poate o aleg, dar pentru ceilalți e și o chestie psihologică - "am dat un ban în plus, dar nu mi-am luat cel mai slab motor, ci unul mai puternic". M-am uitat și eu la prețuri, și la Octavia și la Rapid, e într-adevăr un preț corect ținând cont și de dotări, chiar comparând cu Dacia. Ai totuși mult mai multă mașină la un plus de 20% față de un Logan full.

  • un oarecare, miercuri, 23.01.2013 10:16

    un golf 7, echipare de mijloc cu motorizare diesel si DSG costa aproximativ 25000 euro, am oferta... Merita banii?? La pretul asta am o multitudine de alternative. Hai sa gandim nu doar teoretic... E foarte foarte scump.

  • Andre, miercuri, 23.01.2013 11:08

    Toti analfabetii care habar nu au ce inseamna un motor TSI isi dau cu parerea,cel mai bine faceti un drive-test. Motorul de 1.2 TSI este comporomisul perfect intre performante si consum. Un drive -test reusit,Skoda Octavia nu este o masina pt cocalari este o adevarata masina de familie.

  • pana, miercuri, 23.01.2013 11:40

    Nu renteaza un golf 7 care apropo, este cu o generatie in fata intregii concurente. Iar ala este pretul de lista domnu, deci daca ma duc in showroomam alt pret. Cu oferte speciale care sunt la toate masinile oricand, plus 3 tichete pretul scade umdeva in jur de 20000. Dar daca pretul asta il cerea Renault pe un super Megane, atunci era ok. Prietenii stiu de ce"

  • mic, miercuri, 23.01.2013 14:53

    intrebare de necunoscator: hyundai elantra in ce clasa este? Ma gandeam la clasa compacta este corect?

  • ionicheck, miercuri, 23.01.2013 19:23

    oare cat de eficient este sistemul start-stop în orașul Brașov unde toate intersecțiile sunt sensuri giratorii ?????... pe hârtie totul arata bine , în realitate este altceva...

  • sneaker, miercuri, 23.01.2013 20:48

    @Andre Ba cel mai bine ar fi dacă nu ar exista oameni ca tine care insultă gratuit în comentarii.

  • bubu, joi, 24.01.2013 08:53

    romanasul isi cumpara logan, skoda, golf, sh, etc, tdi (dupa mine tractorase) si cred ca si-au luat ferrari, etc., sunt motoare pt masini normale de familie , de tranzit nu supermasini cu sute de CP. atatea critici, cine vrea o ia ci nu se orienteaza spre alte masini. golf a intrat in istorie auto pt vanzari, altele pt alte caracteristici (particularitati) prefer o masina pt. alte caracteristici decat una care se vinde in masa

  • Razvan, joi, 24.01.2013 14:01

    Cum se face ca la Fiesta, ati punctat cu 3,5 stele la rubrica motor-transmisie, iar la Octavia cu 4 stele? In concursul Engine of the Year motorul 1.0 EcoBoost castiga detasat cu 421 de puncte, 1.4 TSI de la VW iese pe doi, dar cu 288 de puncte. Motorul 1.2 TSI nici macar nu apare. Eu am mers si cu 1.0 EcoBoost si cu 1.2 TSI si intr-adevar Ford e mult in fata. Suna mai bine, trage mai bine de jos, e mai silentios, si e si mai avantajos la taxe avand sub 1L. La ambele masini consumul e bun daca conduci economic, dar creste foarte mult daca mergi sportiv. Si iar nu inteleg cu puteti nota cu 5 stele o masina care inca nu a fost testata EuroNcap. Nu aveti in pret de achizitie, dar punctati cu 4.5 stele pretul? Adica o sa aiba un pret foarte bun? De unde stiti? De ce nu pune-ti pe articol acel "P" de la publicitate? Voi nu testati o masina in cazul asta. Voi faceti o publicitate mascata.

  • marfaru, joi, 24.01.2013 17:13

    "Minunatul" 1.2 TSi pe O2 Facelift http://vwforum.promotor.ro/topic/71699-octavia-2-fl-12-tsi-probleme/

  • cititor ocazional, vineri, 25.01.2013 13:29

    bv marfaru... bv....

  • flavius, vineri, 25.01.2013 19:38

    O clasica in viata, din pacate fara noutati notabile si cu un motor plapind.

  • Japan4Ever, luni, 28.01.2013 14:04

    TOYOTA !!! Am zis!

  • DrM, marţi, 05.02.2013 23:35

    Pe langa linkul postat de marfaru (http://vwforum.promotor.ro/topic/71699-octavia-2-fl-12-tsi-probleme/), un simplu google search cu probleme la 1.2 tsi scoate la iveala multe probleme....asadar, lasati reclama asta mascata! am 1.2 tsi, multumit de motor ca si performante, dar la capitolul fiabilitate....

  • Razvan, marţi, 12.02.2013 00:01

    Vad ca grupul VW merge inapoi. Se intorc la suspensie semiindependenta. Daca e asa de tare si de avantajoasa cum zic, de ce Audi are independenta pe toate motorizarile si variantele de top de la Golf si Octavia au tot independenta. Profita de o imagine foarte buna pe care o au pe piata si cresc preturile scazand si calitatea. Focus, Mazda 3, Astra sunt masini cu un raport mult mai bun pret-calitate.

  • alex, joi, 14.02.2013 15:34

    Detin o octavia my 2008tdi de care sint foarte multumit Ca orice masina are plusuri si minusuri fiind o masina de buget Legat de propulsorul 1.2 tsi care in opinia mea este un esec pe care vw nu vrea sa-l recunoasca,avind clar o problema de proiectare, eu NU l-as cumpara decit daca as avea vreo 60 de ani ,iesit la pensie si zilnic la pescuit Octavia 3 o vad ca pe un amalgam de elemente de design copy/paste de la audi/golf si pasat care vezi doamne creaza o identitate proprie Deci ramine o masina de buget cu un look nou dar pret sensibil mai mare

  • Mecanicu', joi, 14.02.2013 15:56

    Am o Octavia 1,9 TDI din 2007, am facut 205 K cu ea de la 0 km si nu ma asteptam sa fie o masina atat de buna si rezistenta. Tot respectul la capitolul costuri, consum, fiabilitate, stabilitate la viteza etc. Sper sa fie si urmatoarea generatie cel putin la fel de buna...Nu inteleg de ce au scos pedala de acceleratie din podea, este super confortabila :( au bagat pedala de acceleratie de la Polo naspa...trecand peste asta sa vedem si o Octavia 2.0 TDI 4x4 cu Haldex generatia a 5-a...NEBUNIE...din poze si teste pare mult mai ok decat vechea generatiem se pare ca este peste Passat-ul actual conform unor jurnalisti de specialitatea care au testat-o...s-o vedem la treaba si mai ales PRETUL

  • Mecanicu', joi, 14.02.2013 16:25

    aaa inca ceva...nu ca as fi impotriva liberei exprimari a opiniilor dar vad o gramada de gani Ford, Opel, Mazda etc care sustin cu inflacarare marcile enumerate si fac afirmatii gratuite cand vine vorba de VW sau Skoda. Pe langa testele comparative ale revistelor de specialitate + diverse organizatii gen ADAC ,VW si Skoda castiga constant testele comparative...stiu, revistele germane sunt partinitoare sustin masinile nemteti, atinci sa vedem ce zice ce zic englezii care i-au dat 5 stele din 5 la noul golf http://www.autoexpress.co.uk/volkswagen/golf .... si daca asta nu este de ajuns atunci sa privesca cu atentie piata second hand un alt barometru de calitate si fiabilitate al masinilor: cat costa o Octavia, Golf, Passat second hand si cat costa un Ford sau Opel din acceasi clasa? Pana la urma alegerea unei masini este o chestiune personala: de gust, design, functionalitati, emotie, statut etc dar daca discutam strict de calitate si performanta eu unul le caut in Germania la cele 3 grupuri consacrate VW, BMW, Mercedes...

  • adolfo, joi, 04.04.2013 21:09

    Daca s ar face un comparativ Opel Astra J sedan cu Octavia 3, nu cred sa aiba opel ul vreo sansa in fata skodei, deoarece tehnologia folosita de opel este invechita (nu are injectie directa, motiv pentru care un 1.4 Turbo de 140 cp, consuma pe putin 12% in oras, plus ca are si un cost de achizitie mai mare la o echipare asemanatoare cu a octaviei. Singurul capitol la care ar avea castig de cauza Astra, este design ul... Valoare de revanzare foarte mica, la fel ca si ford de altfel (care nou intr o echipare medie, sare de 18000 e). Ca idee astra cantareste aproape 1.5 tone, adica cu aproape 300 kg mai mult ca octavia, iar ca timpi de acceleratie 1.4 140 cp de la Astra J, face 0 100 km/h in 10.0 s, iar O3 cu 1.2 105 cp in 10,3. Varianta de 1.4 140 cp a Octaviei are un timp de 8,6 s.

  • Jenibil!, sâmbătă, 08.06.2013 10:39

    Jenibil

  • Alex R, joi, 12.06.2014 18:31

    cei care compara 1.2 tsi de pe Octavia 2 cu 1.2 TSI Octavia 3 sunt neinformati. Sunt motoare DIFERITE! Au aceleasi specificatii la vedere, dar sunt alte motoare. O2, Rapid: 1.2 - distributie lant O3: 1.2 - distributie curea