Interior
Punctul forte al unui monovolum este interiorul, iar Grand Scenic are un interior care se ridică la nivelul aşteptărilor clienţilor acestui tip de modele. Atât consola centrală, cât şi scaunele din spate culisează individual, la fel ca în cazul altor modele din acest segment. Din păcate, culisarea banchetei din spate la poziţia maximă în faţă îl obligă pe şofer să mute consola centrală la poziţia din faţă, ceea ce împiedică accesul la cele două suporturi de pahar de pe podea. Totodată, această schimbare aduce dificultăţi la ridicarea măsuţelor integrate în scaunele din faţă, în cazul în care acestea sunt reglate la nivelul necesar unor pasageri de 1.80 metri înălţime. Pe scurt, nu poţi să te foloseşti la maximum de portbagaj şi să ai cinci adulţi înalţi la bord fără să renunţi la măsuţele din plastic şi la suporturile de pahar.
În ciuda acestor mici probleme de ergonomie, Grand Scenic prezintă un interior cu un nivel bun de calitate pentru preţul său, cu toate că nu toate plasticele de la bord sunt de calitate. Bordul este surprinzător de moale, iar pielea care îmbracă volanul este plăcută la atingere. Scaunele din faţă oferă un nivel decent de suport lateral, cei care doreau un plus de sportivitate fiind lăsaţi fără opţiuni, iar poziţia înaltă la volan este utilă în ceea ce priveşte vizibilitatea.
Portbagajul lui Grand Scenic are un volum de 645 de litri, una dintre cele mai bune valori din segment şi net superior celor 439 de litri ai lui Ford Grand C-Max. Peugeot 5008 se mândreşte cu un portbagaj de 679 de litri. Chevrolet Orlando are un portbagaj de 458 de litri, iar C4 Grand Picasso are 208 litri - în configuraţia cu şapte locuri, care răpeşte o bună parte din portbagaj. Celelalte valori sunt valabile pentru versiunile cu cinci locuri, cu al treilea rând de scaune (dacă există) pliat. Spre deosebire de versiunea 1.9 dCi a lui Grand Scenic testată în 2010, subiectul acestui drivetest nu era echipat cu şapte locuri.
... cu o alta nota? sau visez? acelasi vehicul dar listat cu numele gresit (Scenic in loc de Grand Scenic)? iar nota nu era mai degraba 4.0? iar unul dintre minusuri nu era ca masina asta nu este C-Max??? Cind vedem versiunea definitiva a articolului??