Interior
Porsche nu a umblat prea mult la interiorul lui Panamera odată cu apariţia facelift-ului, germanii preferând să se lege subtil de aspectul exterior şi, ceva mai apăsat, de zona tehnică şi de ceea ce modelul german oferă sub capotă.
Există câteva diferenţe notabile, dar nu pe hibridul testat. Cel mai bun exemplu este apariţia versiunii cu ampatament mărit, denumită Executive şi disponibilă pe variantele Turbo şi 4S. Aceasta vine cu 15 centimetri în plus faţă de versiunile "clasice", aceştia fiind puşi în totalitate în slujba spaţiului pe care îl au la nivelul picioarelor pasagerii de pe bancheta posterioară.
Pe Panamera S e-Hybrid vei observa imediat faptul că vitezometrul a dispărut, în locul său luând loc indicatorul de putere despre care v-am povestit ceva mai sus. În rest, avem câteva butoane noi pe consola centrală, dar aceeaşi dispunere a zonelor de comandă precum cea existentă înainte de facelift.
Până la urmă, ce-ai fi putut schimba astfel încât Panamera să devină un loc şi mai plăcut în care să-ţi petreci timpul? Aveam deja scaune impecabile, dar cu atâtea poziţii şi comenzi încât ţi-e greu să găseşti poziţia perfectă. Avem Alcantara pe plafon pentru cei cărora le place să conducă pipăind pereţii maşinii. Şi avem aceleaşi zeci de comenzi pe bord, unele ascunse în noianul de butoane pe care-l ai la dispoziţie.
Ei, dragii mosului, cam asa trebuie scris un test. Cu povesti din experienta autorului care sa coloreze testul tehnic, cu descrieri interesante si cu un pic de umor. Parca as fi citit un capitol dintr-o carte, si nu un articol pe internet. GG!