Opel Meriva

1.4 120CP Cosmo

Interior

4.5

Interiorul noului Meriva preia reţeta de succes a fraţilor mai mari, Astra şi Insignia, adoptând planşa de bord cu linii fluide, plăcute şi un amalgam de butoane în partea centrală. Volanul adoptă aceeaşi formă plăcută, care te face să crezi că esti într-un model mult mai sportiv, iar schimbătorul te îndeamnă la retrogradări şi accelerări atunci când te afli singur la volan. Calitatea materialelor alternează: dacă în partea superioară avem un plastic moale şi plăcut la atingere, în partea inferioară calitatea acestuia scade, senzaţia de duritate devenind chiar neplăcută. Inserţiile cromate şi plasticul argintiu vor mai înveseli însă habitaclul, pictat în culoarea tradiţională roşiatică a afişajului. Probabil un sistem de afişaj color ar fi reprezentat o pată de culoare importantă în interiorul unui model care se vrea a fi cât mai prietenos cu pasagerii săi. Acest detaliu se poate rezolva însă cu câteva sute de euro. Ceea ce impresionează însă la acest model este cum ajungi în habitaclu. Uşile cu deschidere opusă revin în actualitate, pe o maşină de volum, mulţumită curajului de care a dat dovadă Opel. Interzise în 1961 în Germania, uşile cu acest tip de deschidere revin în actualitate pentru a demonstra tuturor avantajele la care s-au renunţat odată. Deschiderea largă a portierelor spate, la un unghi de până la 84 de grade, permite un acces mai uşor în habitaclu şi reduce fantastic de mult efortul pasagerilor mai în vârstă. Nici copiii nu au fost uitaţi, inginerii asigurând instalarea lor pe scaunele din spate în siguranţă, cu ajutorul unui sistem care blochează deschiderea uşilor în mers, la peste 5 km/h. În plus, bancheta spate va oferi o pozţie înaltă prichindeilor curioşi să descopere ce se ascunde dincolo de geam. Pentru adulţii ceva mai înalţi nu vorbim de aceeaşi plăcere, pentru că linia plafonului poate crea probleme. Sentimentul de poziţie înaltă este resimţit şi de cel care va sta pe scaunul dreapta faţă, fără a avea însă probleme cu plafonul. Pentru cei cu dare de mână, Opel oferă două scaune faţă, certificate ca fiind foarte confortabile, asemeni celor de pe Mercedes. Spaţiile de depozitare se găsesc la fiecare pas, fie că e vorba de ”buzunare” croite în feţele uşilor, fie că vorbim de cotiera Flex Rail, care glisează între locurile anterioare şi cele posterioare. De asemenea, există tot felul de spaţii ascunse şi de suporturi pentru pahare pe consola centrală, atunci când cotiera trece în partea posterioară. Dezavantajul acestui sistem? Atunci când pe bancheta din spate se vor afla trei persoane, cel ”pedepsit” să stea la mijloc va trebui să împartă spaţiul cu coloana de glisare a cotierei. În portbagaj, şoferul şi pasagerii pot înghesui o mulţime de lucruri utile sau inutile, rabatarea individuală a scaunelor permiţând o personalizare a spaţiului, în funcţie de ceea ce se doreşte a fi transportat. Volumul portbagajului pleacă de la 400 de litri şi poate ajunge până la 1500 de litri.

  • gigel, luni, 18.10.2010 21:17

    copie dupa un cotet

  • gica, luni, 18.10.2010 21:28
    @gigel

    pun pariu ca tu iti imaginezi ca laptele este un derivat al petrolului iar ouale vin dintr-o fabrica din Taiwan ce face si mingile de golf. consumul mi se pare usor exagerat, nu vad progrese in materie, iar denumirea de Ecotec e usor nepotrivita.

  • Thor, marţi, 19.10.2010 01:38
    vulpea

    Acrii sunt strugurii

  • Faurelianu, marţi, 19.10.2010 04:54

    fara suparare dar este urata, mai apare un smecheras cu Logan care si normal ca zice ca Meriva arata bine.si inca ceva...un barbat adevarat nu ar alege niciodata asa ceva, nu are cum.

  • mihai, marţi, 19.10.2010 08:59
    @faurica fara frica

    Daca pentru tine nivelul "barbatiei" are vreo legatura cu dimensiunile masinii, chiar ai o problema! Probabil ca atunci cand erai in clasa a opta o luai zi de zi in bot de la pustii de clasa a patra si acum cand prietena ta s-a saturat de partidele de amor incredibil de scurte, nu-ti mai ramane decat masina sa te dai barbat. Cunosc oameni care detin mai multe masini care ti-ar reda increderea in tine si care nu se sfiesc sa utilizeze, atunci cand e cazul, o masina compacta si utila.

  • George, marţi, 19.10.2010 10:14
    @Automarket

    Consumul mi se pare putin cam maricel; insa cred ca acest lucru se datoreaza faptului ca masina nu avea foarte multi kilometri la bord. Din experienta proprie pot sa va spun ca un motor consuma diferit atunci cand are 5000 de kilometri rulati, sa zicem, fata de situatia cand are 30000. Diferenta de consum poate varia de la 0.5 litri/100 de km la motoare mici diesel pana la 3.5-4 litri/100 de km la benzinare de 2000-2200 cm cubi.

  • ironR, marţi, 19.10.2010 10:19
    crescendo

    Am vazut un exemplar pe sosea. Pot sa spun ca pozele te insala, masina parand mai mica in poze decat in realitate; exact acelasi lucru l-am simtit cand am vazut si peugeot 3008 - ambele in poze sunt relativ normale ca dimensiuni, dar pe strada sunt cam "explodate", cel putin meriva asta noua mi s-a parut ca parca vroiau sa o incadreze intr-o clasa intermediara B-C. Masina nu stiu daca merita punctajul 3.9, dar: garda la sol e una buna, volumul masinii e bun, portbagajul e mare avand in vedere modul de depozitare, pretul cam maricel... Kia Venga nu am vazut-o inca la treaba, dar sunt tare curios, mai ales ca are portbagajul mai mare cu 40litri iar pretul e imbatabil, numai cuvinte de lauda pt kia, cel putin canapeaua aia care se da 13cm in spate pare ireal pt pasagerii pretentiosi. Pt echipa Automarket: ar trebui sa pastrati parerile voastre: "Ne-a placut & Nu ne-a placut" la fiecare drive test. PS: o masina de familie trebuie sa fie de familie - e pt toata familia si o conduce cine vrea, cele barbatesti sunt altele la fel ca si cele de dama.

  • demin2609, marţi, 19.10.2010 16:36
    mamă ce consum are!

    sunt modele cu motoare de 2 litri care au consumul ăsta în oraş! Ce să mai spun în afară... este un consum ENORM! iar performanţele... lasă rău de dorit! LOGANul este mult peste această maşină!

  • Rio, marţi, 19.10.2010 17:17

    Am vazut masinuta asta in showroom la Radacini in BV, am urcat putin in ea, m-am jucat pe-acolo cu pedalele, butonasele si schimbatorul, etc. Mi-a placut spatiul interior. Adevarul este ca de la exterior masina pare micuta, poate doar inaltimea ii tradeaza categoria de monovolum. La interior insa este extrem de spatioasa, pozitia la volan este inalta, iar sistemul Flex Doors este ideal pentru pasagerii inalti sau varstnici care se luptau cu usa din spate. Consumul pe care l-ati obtinut este totusi destul de mare dar cum zicea cineva, se poate sa fie din cauza ca masina era noua. @ironR ai dreptate, la exterior pare mica, dar interiorul este ideal pentru familie. @Faurelian depinde ce intelegi tu prin barbatie. Eu am 21 de ani, o sotie, o fetita minunata, sunt programator si conduc o Solenza. Iar masina asta este candidata ca my next car. Asta inseamna ca nu sunt barbat adevarat? mai gandeste-te ;) @demin2609 nu uita ca este masina de familie, motorul este mic si nou, iar cutia este etajata in asa fel incat sa nu se gatuie cand iti iei toata familia + bagaje, catel, purcel, etc.

  • Mihai, miercuri, 20.10.2010 12:14
    interesanta

    arata fff bine, consumul si performantele sunt discutabile, si nu toti au nevoie de performante deosebite pt a demara de la semafor, nu stiu cu ce ar fi peste aceasta masinuta Logan-ul, poate doar cu pretul, care este singurul atu al acestei masini.

  • al, joi, 16.12.2010 14:23
    a

    Ba sa pastrati si sa continuati sa spuneti ce va placut si ce nu, e un ghid simplu dincolo de teoretizarile ulterioare din drive test.