Consum
Aspectul lui Mazda3 nu-i doar de dragul artei. Modelul are unul dintre cele mai bune valori din segment. Hatchback-ul are un C(x) de 0.30, în timp ce sedanul are un coeficient de 0.28. Puţine compacte au reuşit să ajungă sub 0.30, iar acestea sunt optimizate special pentru un consum redus de carburant, cum ar fi cazul lui Prius sau al lui Auris HSD, printre altele.
Să vedem ce spune constructorul despre consum: 4.4 litri la sută în regim mixt, 5.3 la sută în regim urban şi 3.9 la sută în regim extraurban. Valori foarte bune în segment, modelul fiind surclasat doar de noul Ford Focus 1.6 diesel de 115 CP. Noua compactă de la Ford are un consum mediu de 4.2 litri la sută în versiunea specificată mai sus. În ceea ce priveşte rivalii, 4.5 litri la sută este cea mai mică valoare a consumului mediu anunţat, în timp ce alţii ating valori de aproape cinci litri la sută în regim mixt.
Există o versiune Bluemotion a lui Golf, tot cu motor 1.6 diesel, care oferă un consum de carburant ceva mai scăzut, de 4.1 litri la sută în regim mixt.
În cadrul testului nostru, Mazda3 diesel a înregistrat un consum de 9 litri la sută în regim urban. În regim extraurban, consumul de carburant înregistrat a fost de 4.8 litri la sută, în condiţiile în care nu am depăşit o viteză de 90-100 km/h în afara localităţilor.
Pe autostradă, modelul afişează un consum de 6.5 litri la sută dacă rulăm cu o viteză de 120 km/h în treapta a şasea.
Ca de obicei, toate valorile menţionate mai sus sunt obţinute cu instalaţia de aer condiţionat în funcţiune şi cu alţi consumatori precum radio şi faza scurtă.
Atât consumul din mediul urban, cât şi cel din mediul extraurban sunt atinse într-o manieră economică de condus, dar fără să renunţăm la confort.
Cum spunea un comentariu la fotografiile facute cu BMW 650i Cabrio, am inteles ca aveti fotograf si stie sa se joace cu photoshopul. Dar ar trebui sa va limitati imaginatia la lucruri le de bun simt. Incercarile de a face arta dintr-o fotografie cu o masina e un pic prea mult. Dramatizare, peisaj cu incarcare emotionala, sunt teme care nu se cauta pe un site auto. La fel cum nu folosesti un WordArt intr-un document decent, la fel asteptam mai multa seriozitate din pozele voastre. Multumim...