Mazda RX-8

Interior

4.0

În mod normal, modelele sport tind să-şi concentreze habitaclul în jurul şoferului. Să-l facă să se simtă cel mai important om din lume. Ei bine, la RX-8 nu-i aşa. Cel mai important lucru la un RX-8 este motorul, iar acest lucru se vede imediat după ce te uiţi la ceasurile de bord. Avem un turometru imens, care amplifică senzaţiile percepute de urechi şi care îţi captează atenţia din prima. Abia apoi vezi şi celelalte ceasuri de bord, trecute în planul doi după turometru. E şi un vitezometru pe acolo, dar nu o să te uiţi la el când urlă la tine motorul.

Prima impresie pe care-o ai când te urci la volanul lui RX-8 este ciudată. E un model sport, dar este spaţios. Surprinzător de spaţios, per ansamblu, dar uşor înghesuit dacă luăm fiecare loc în parte. În timp ce alţii au doar două locuri sau susţin că au patru locuri chiar dacă adulţii cnu le pot folosi dacă au peste 1.40 m înălţime, în RX-8 poţi să stai şi în spate dacă nu esti corpolent. Practic, maşina îţi vine ca o mânuşă cât timp nu depăşeşti o înălţime de 1.85 metri şi o masă de 100 kilograme. Portbagajul oferă 290 de litri, cât o subcompactă foarte spaţioasă sau o compactă mai mică.

Materialele de la bordul lui RX-8 nu-ţi lasă însă o impresie bună. Fie că vorbim de maneta de semnalizare, de plasticul lucios de pe consola centrală sau de undele butoane amplasate la bord, toate îţi dau senzaţia de ieftin. Parcă au uitat că trebuie să le facă şi au aruncat ceva componente în ultimul moment. În schimb, volanul, schimbătorul, pedalele şi scaunul, tot ce îţi trebuie ca să conduci, sunt exact aşa cum ar trebui să fie, iar acest lucru trece peste orice fel de plastic, indiferent cât de ieftin ar fi.

  • pistonu lu cilindru, joi, 05.04.2012 16:09
    cilindree

    un rx-8 cu propulsor wankel de 2.600 cmc ar avea vreo 450 CP...părerea mea. Sigur nu are două rotoare care au 1.300 și ceva cmc care sunt echivalați la 2.600 cmc?

  • Critic pe buna dreptate, joi, 05.04.2012 16:41
    Baieti, lasati-va de meserie!

    Orice pasionat auto stie ca RX-8 are motor Wankel cu doua rotoare de 654 cmc fiecare. Asadar, rezulta 1308 cmc, cilindree totala. Eu inteleg ca va ocupati si de vanzari auto, dar chiar asa, n-aveti pic de cunostine comparativ cu un samsar de pe autovit? Numai acolo am vazut RX-8 pus la vanzare cu cilindree 2.6 litri.

  • krm, joi, 05.04.2012 16:42
    capacitate motor

    motorul wankel are doar 1300 cmc insa este echivalat la 2600 cmc (otto)...ar fi bine sa scrieti si lucrul acesta

  • Sebastian Toma, joi, 05.04.2012 16:57
    @all

    Ideea este următoarea: Deoarece un motor rotativ are un ciclu de combustie la fiecare rotaţie a rotorului, cilindreea fizică de 1.308 este dublată pentru echivalarea cu capacităţile unui motor otto, care are un ciclu de combustie la fiecare două rotaţii.

  • bernd, joi, 05.04.2012 17:23
    Mazda rx8

    Detin de 3 ani un RX-8 si am cateva amandamente: 1,Capacitatea efectiva a motorului e 1308, dar incadrarea juridica se face la 2616cmc in RO, conform unei directive europene din 1970 privind masurile impotriva poluarii, desi la noi impozitarea se face pe cilindree si nu pe normele de poluare; 2.Consumul in Buc, mai ales daca e trafic, poate sari de 25l/100km 3.Masina bate la liniute compacte de pana in 210CP(Civic Type R, Golg GTI etc), iar in privinat acuratetii comportamentului rutier e un etalon in clasa sa(directia, franele si cautia de viteze sunt la superlativ) ).Consumul de ulei face parte din ciclul ei de combustie, in mod normal consumand cam 0,3-0,5l la 1000km, dar acesta poate creste daca mergi f turat.Oricum pana nu se incalzeste motorul nu e indicat sa treci peste 4000rpm, iar apoi nu e indicat sa schimbi vitezele sub 3500rpm.Cand opresti motorul trebuie turat pana la 3500-5000rpm 2-3sec, apoi iei contactul.Uleiul cel mai bun e Idemitsu 10W30-cam 12E-litrul.Daca respecti aceste reguli, motorul va functiona perfect si 200.000km Consumul de ulei e undeva la 1l la 2500km, mers destul de turat. In privinta uleiului, folositi numai Dexelia recomandat de Mazda(60lei/l)sau Idemitsu, daca puneti vreun full sintetic gen Mobil sau Castrol, in 3-4000km motorul e dus, deoarece rotativul isi face racirea si prin ulei, iar uleiul sintetic normal nu va arde complet, lasand o pelicula pe rotoare ce va duce la scaderea compresiei in timp. In privinta intretinerii, eu fac schimbul de ulei la 6 luni sau 5mii km, recent am schimbat si uleiul din cutie si diferential, benzina e indicat sa folositi numai cu cifra octanica peste 98.Inainte de a porni la drum lasati motorul la relanti sa ajunga la temp optima de functionare, apoi macar 7-8min nu schimbati vitezele la mai mult de 4000rpm.Dupa aceea mergeti la minim 4000rpm pt a-si face ungerea adecvat.Cel putin o data pe zi-redline(9000rpm) pt a inlatura depunerile de carbon si pentru a utiliza si ultima pereche de injectoare ce intra in functiune la 7500rpm.Anvelopele stoc Bridgestone sunt cam slabute, eu le-am inlocuit cu Pirelli PZero de care sunt f multumit.In privinta tinutei de drum si a franelor, RX8 da clasa multor masini de renume, gen Audi TT, BMW Seria 3 Coupe etc, iar la liniute bate toate masinile pana in 220cai(fie turbo sau aspirate). P.S. Un schimb normal de ulei la reprezentanta costa cam 500ron(360lei -6l ulei, dintre care 2 l de rezerva, 50lei filtrul de ulei si 80-100lei manopera). Cu modificari gen:admisie AEM, fulii usurate, evacuare fara catalizator, modul de aprindere HKS sau BHR, volanta usurata poate fi dusa pana la vreo 220CP la roata.Turbo n-a pus nimeni in RO pana acum pe RX8

  • bernd, joi, 05.04.2012 17:26
    @Sebastian Toma

    Motorul Wankel codificat 13 B desfasoara toti cei 4 timpi ai ciclului motor la o singura rotatie a rotorului Motoarele cu piston in miscare alternanta(Otto/Diesel) desfasoara toti cei 4 timpi ai ciclului motor la 2 rotatii complete ale arborelui motor

  • Sebastian Toma, joi, 05.04.2012 17:43
    @bernd

    Apreciem întotdeauna comentariile de genul celor scrise de tine mai sus, mai ales când vin din partea posesorilor. Mulţumim pentru completări.

  • Vasilica, joi, 05.04.2012 18:01

    Mult prea complicat pentru un utilizator normal .Daca trebuie sa te ingrijesti asa mult pentru un fier nu vad o evolutie a producatorilor in bine; dar am inteles ca au cam terminat cu acest model.

  • yok, joi, 05.04.2012 22:37

    @bernd cand opresti motorul,accelerezi si iei contactul sau normal ?asa am auzit ca se face(nu sunt sigur)

  • ScorpyonVAG, joi, 05.04.2012 23:38
    @

    Acest model se adreseaza pasionatilor de masini. FELICITARI BREND.

  • Tembelus Rex, vineri, 06.04.2012 08:01
    Se fabrica in continuare.........

    Modelul se fabrica in continuare dar nu poate fi adus oficial in UE din cauza normelor de poluare - care oricum sunt facute la misto - nu CO2 provoaca efectul de sera - masina poate fi importata individual de noua si platite taxe ca atare.... se gaseste in Japonia, USA, prin America latina etc. etc. Off-topic - e interesant de vazut pe piata romaneasca versusul dintre Mazda CX-5, Mitsubishi ASX si Nissan Qashqai ca si vanzari......

  • Tembelus Rex, vineri, 06.04.2012 08:05
    Se gaseste chiar printre "vecini".....

    Pentru pasionatii adevarati vedeti ca se gaseste si mai aproape chiar in Turcia.....asa ca nu are sens importul de prin alte parti o luati din Turcia si gata.....

  • ScorpyonVAG, vineri, 06.04.2012 08:29
    @

    Interzica deocamdata astea non-euro, nu asemena masini noi !

  • StM, vineri, 06.04.2012 13:37
    Nu sunt masini pentru oricine

    Cine isi ia RX8 este pasionat. Nu sunt multe prin Romania si cele care sunt sper sa fie ale unor pasionati. Masina este reusita, insa va dati seama ce scandal va fi cu nevasta cand va vedea cum se duc banii pe benzina si nu numai. :)). Insa, desi consumul este mare, masina asta este altceva. De asta nici nu se gasesc atat de multe. Ma intreb cum ar fi daca s-ar pune disi-ul de pe mps pe RX8. Oare cum ar fi?

  • bernd, vineri, 06.04.2012 18:46
    RX-8 cu motor de Supra

    Exista in RO un RX-8 al carui motor Wankel a fost inlocuit cu unul de Toyota Supra. Masina functiona bine cand am vazut-o pe la finele lui octombrie 2011 si trage mai bine ca un Wankel de 231CP, avand in vedere ca sare de 300CP

  • ValentinRiciu, miercuri, 18.04.2012 23:49
    RX-8

    Am avut placerea si surprinderea sa aud aceasta masina pe viu , si mi-a placut. Raportul calitate pret este unul foarte bun.

  • Maryanbv, duminică, 20.05.2012 18:45
    RX8

    Buna, imi poate spune si mie cineva cum se calculeaza taxa de inmatriculare la mazda rx8 .e un model din 2004 (231cp) Asi dori sa il inmatriculez in RO, maina este in Marea Britanie (e cu volan pe dreapta) Doresc sa o inscriu in Ro, deoarece texele in Marea Britanie sunt foarte scumpe. Din cauza varstei asigurarea ma ajunge undeva la 300 de lire pe luna(1.500 ron) destul de mult. Multumesc celor care imi poate oferii un raspus.

  • void, joi, 29.08.2013 10:06

    Salutare! Intradevar, motorul are capacitatea cilindrica efectiva de 1308 cmc (2 camere de ardere a 654cmc fiecare). Legislatia il incadreaza ca avand 2616 cmc (654x2 x2, ultimul 2 fiind de la echivalarea cu otto). Din fericire pentru posesorii de RX8, cu putina rabdare, dar efort minim, se poate schimba incadrarea, de la 2616, la 1308. Conteaza foarte mult la plata impozitului (de la 1881 la 51 lei), RCA aproape jumatate, taxa de timbru redusa considerabil. Daca sunt cumva posesori de RX8 pe aici interesati de acest aspect, ii rog sa intre pe forumul clubului mazda, sa caute sectiunea dedicata si sa posteze acolo, sau sa dea un mesaj privat unuia din noi, care avem 1308 in carte (din cat stiu, suntem 6 pana acum in .ro) O zi faina!