Audi A7 Sportback

3.0 TDI 245CP clean quattro Stronic Sportback

Consum

4.5
Dieselul se poate dovedi o alegere bună şi atunci când vine vorba de consum, cei şase cilindri fiind destul de zgârciţi, mai ales atunci când rulaţi cuminte în afara oraşului. Dacă ne raportăm însă la Bucureşti, valorile înscrise în cartea tehnică pot fi date uşor peste cap de temperaturile scăzute, de traficul aglomerat şi de exploatarea agresivă a pedalei de acceleraţie. În aceste condiţii, computerul de bord poate indica uşor 10.5 litri/100 de kilometri, cu mult peste cei 7.2 litri anunţaţi de autorităţi. În afara oraşului, cei 5.3 litri din fişa tehnică pot ajunge la aproape 7 litri/100 de kilometri, fără prea mari eforturi. Comparat cu cifrele de consum ale omologului său din curtea Mercedes, motorul lui A7 este mai economic în mediul urban, dar înregistrează o valoare medie identică, de 6 litri/100 de kilometri. Trebuie să luăm însă în calcul şi faptul că neamţul din Ingolstadt este echipat în plus şi cu tracţiune integrală.
  • C-G-C, luni, 18.04.2011 14:37
    A7

    Fotografiile sunt foarte reusite, review-ul slabut ca de obicei. P.S.: Eleronul ala este orbil si strica tot farmecul masinii.

  • Bethurbazal, luni, 18.04.2011 14:42
    Opinie

    Masina asta nu-i un haiduc al lui SapteCai ci arnautul Mamulos ce nu se da in laturi de la nimic pentru a fi pe placul stapanului. Deghizarea-i e arma favorita insa un haiduc ramane un haiduc si se va prinde pana la urma de siretlicurile acestuia.

  • raz, luni, 18.04.2011 15:00
    placuta

    Este frumusica dar indraznesc sa zic ca daca mi-as permite as cumpara mai degraba un A5 in 4 usi. Dar cea mai buna varianta, desi nu ma omor dupa Mercedes (cu exceptia variantelor AMG), este noul CLS

  • Max, luni, 18.04.2011 15:33
    A7

    A7 e superb. Design, motoare, quattro, finisaje, totul e impecabil. Daca asa avea bani mi-as cumpara unul imediat. In ceea ce priveste aspectul pe care il critica... eu spun ca e chestiune de "parere personala". Sa nu uitam ca Mercedes a inventat aceasta idee. Sa ne uitam la vechile C classe si E classe ... aproape identice, insa total diferite. Totul consta in concept apartenenta stilistica unitara, progresiva in clasa fara sa te socheze prea mult saltul.

  • unckle, luni, 18.04.2011 15:44

    desi A7 nu-i tocmai de ignorat .... Noul CLS da clasa in continuare :) @AM - cam poetice articolele recente . . . si cate odata va apuca asa o stare de "melalcolie" de zici ca citesti cinestie ce roman siropos pe teme auto :) . As fi de parere (personala, evident) ca articolele sa aiba un aspect mai dur, mai tehnic si poate un pic mai lipsit de "sentimentalism".

  • BaditzaEx, luni, 18.04.2011 16:22
    Haiducul lu' 7 cai sau Pitzipoanca...

    Automarket, ce naiba prezentati voi aishea ?? o masina sau o fata cu nurii goi, ca de nu, am citit de vreo N ori cat de tare v-a masina asta :))

  • bogdanm, luni, 18.04.2011 17:04
    @unckle

    E foarte greu sa împaci şi capra şi varza. Tu vrei articole mai tehnice, alţii vor detalii pe care nu le găsesc în fişa tehnică. Dacă citeşti tot textul, cap-coadă, o să vezi că sentimentalismele (asa cum le zici tu) sunt completate de date cât se poate de tehnice. Până la urmă, dacă vrem să ne raportăm numai la cifre şi detalii tehnice putem să citim o fişă tehnică sau comunicatul producătorului. Nu stiu dacă ai observat, dar sunt doar câteva maşini care inspiră stări din astea "poetice", pentru că restul sunt doar produse de volum, tratate foarte fair-play, strict şi la obiect. Mulţumim că ne urmăreşti!

  • unckle, luni, 18.04.2011 19:09

    Cam acelasi lucru am avut de comentat si la adresa testului cu panamera daca nu ma insel. Evident sunt masini la care nu te mai uiti cu aceiasi ochi ca la "marea masa", dar ce sa-i faci, nu o sa ai niciodata mesenii satisfacuti in totalitate. keep up the good work ;) @Max - as spune ca la capitolul motoare sunt un pic in urma, cam "jumatate de ciclu" fata de Mercedes. Compara datele tehnice afisate de cei doi producatori, o sa observi un plus de partea Mercedes pe cam toata gama de motorizari, iar acest 3.0TDI este surclasat destul de clar de corespondentul de la MB.

  • flavius, luni, 18.04.2011 22:47
    Pitzipoanca

    O bashcalie din toate pdv.

  • Din inima ardealului, marţi, 19.04.2011 00:09

    Sa zica unu care merge cu clio ca masina asta e bascalie, denota multa cultura mai ales inteligenta!

  • edy, marţi, 19.04.2011 10:04
    A7

    un model foarte reusit din toate punctele de vedere. Bravo Audi.

  • lincon, marţi, 19.04.2011 11:55
    E frumoasa dar nu prea ...

    @ Automarket Foarte bune observatiile de la capitolul Design, de acord in totalitate. Trecand peste celelalte plusuri ce vin odata cu incadrarea modelului in clasa premium cred ca este sub CLS din mai multe puncte de vedere, unele precum design, motorizari si mai ales personalitate. Avand aceasta optiune ( CLS-ul ) nu inteleg de ce si-ar achizitiona clientul un A7; desi modelul impresioneaza si fura ochiul "la prima strigare" ( pe strada, in poze, in reclame etc. ) dar cand intri in showroom nu e chiar usor de reperat, realizezi ca toate sunt cam la fel de frumoase lucru ce te poate dezorienta si face sa te gandesti de doua ori, fiind necesar un studiu amplu de cateva zile pe acasa cu brosurile in mana; Mergand in showroom-ul Mercedes e foarte posibil sa semnezi comanda pe loc. Aceeasi parere ( mai mult decat personala ) o am si despre celelalte modele Audi in comparatie cu Mercedes sau BMW insa, judecand dupa volumul de vanzari al ultimelor luni, e clar ca ceva imi scapa.

  • jan, marţi, 19.04.2011 12:04

    L-am vazut in realitate, fata si lateral OK, spate de rahat.

  • dan, marţi, 19.04.2011 20:53

    nu stiam unde sunt facut fotografiile pana sa vad presurile :)) pline de noroi

  • gheorghe_logan, joi, 21.04.2011 18:25
    @automarket

    Bang&Plufsen....sau OLUFSEN....dar nah..poate e divizia Sport sau Port de la Olufsen....macar e o dovada ca NU tot e copy paste..mai e si graba de a publica ceva...

  • cata, vineri, 22.04.2011 10:09
    audi tot audi ramane

    ati reusit totusi sa murdariti mocheta din portbagaj si sa parcati pe trotuar.......

  • Hadouken, vineri, 22.04.2011 23:16
    mama lui de HDR

    ce e mult e mult in unele poze

  • Florin $alam, sâmbătă, 07.07.2012 16:04

    Pretul modelului testat e probabil fara dotari. Masina din imagini cu interior piele, navigatie, sistem de sunet, etc. e cel putin 85000 euro.