Design
Pentru că este o versiune sportivă a unei compacte comune, Focus ST reuşeşte să exceleze la factorul "Uită-te la mine!". Jantele mari cu design specific ST, culoarea portocalie, eleronul, spoilerele mult mai profilate, inserţiile de plastic negru lucios şi siglele ST fac din Focus ST o vedetă pe stradă. Lăsând la o parte accesoriile de sportiv, Focus-ul de generaţie a treia are o siluetă cu care ne-am obişnuit şi pe care am acceptat-o după ce iniţial mulţi fani ai mărci au considerat-o prea diferită. ST-ul oferă o alternativă la liniile poate prea cuminţi ale unui Focus normal şi aşteptăm cu interes să vedem dacă Ford va deriva şi o variantă RS de peste 300 CP.
Ati scris " Puterea este transmisă doar către puntea spate prin intermediul unei cutii de viteze cu şase trepte." cred ca este puntea fata.