Interior
Ford i-a conferit lui C-Max un interior tineresc, cu o uşoară tentă sportivă. Pe lângă sportivitate, interiorul punctează şi la capitolul modularitate, cele trei scaune din spate putând fi pliate separat. Scaunele faţă sunt confortabile, iar cei de la Ford oferă un sistem de încălzire pe şapte niveluri, deosebit de eficace. Spaţiul pentru genunchi oferit pasagerilor din spate este potrivit, mai ales că vorbim de un model destinat familiilor cu copii mici, nu odraslelor lui Michael Jordan. C-Max primeşte un punct în minus la capitolul ergonomie, pentru cele două seturi de comenzi amplasate pe volan, care au prea multe poziţii şi trebuie să-ţi ridici mâna de pe volan pentru a le atinge pe toate. În plus, indicatorul de temperatură a apei nu are o valoare sub 60 grade Celsius, inducând şoferii neexperimentaţi în eroare, crezând că au motorul "cald" încă de la pornire. Nu ne-a plăcut prea mult amestecul de materiale mate/lucioase, deoarece prezintă o oarecare inconcordanţă de calitate între plastice.
Nu cred ca se adreseaza numai familistilor ... sau in mare masura familistilor. Este o masina, la fel ca intraga clasa, versatila care poate indeplini nenumarate functii in viata unui om normal. Daca ar mai avea si un 4x4 ca sa nu iti fie teama de anotimpul "problema" cred ca ar fi o masina perfecta :) (se repeta cateva fotografii pe acolo, poate se gaseste cineva sa revada linkurile)