Motor / Transmisie
Doblo Panorama este disponibil în patru versiuni de motorizare, iar noi am încercat versiunea de mijloc a gamei, respectiv un MultiJet de 1.6 litri şi 105 CP. Motorul dezvoltă puterea maximă la 4.000 rpm şi oferă cuplul motor maxim de 290 Nm încă de la 1.500 rpm. Unitatea este cuplată unei transmisii manuale cu şase trepte şi beneficiază de un sistem Stop&Start. În ciuda vibraţiilor accentuate la rularea într-un regim subturat şi al nivelului de zgomot ridicat comparativ cu un turism – modelul prezintă un comportament foarte bun în ceea ce priveşte dinamica. În comparaţie cu alte modele derivate din vehiculele comerciale, motorul din echiparea lui Doblo Panorama este destul de silenţios, iar nivelul de decibeli degajat de acesta devine obişnuinţă după câteva ore la volanul acestui model. Reprizele sunt bune, iar modelul se dovedeşte a fi chiar rapid dacă apăsăm acceleraţia ceva mai tare şi schimbăm treptele de viteză la 2.500-3.000 rpm. La rularea în condiţii normale, nu aveţi niciun motiv să treceţi de 2.500 rpm în oraş şi de 3.000-3.500 rpm într-o depăşire. În comparaţie cu celelalte modele din segment cu motorizări comparabile, Doblo oferă acelaşi nivel de putere, dar un cuplu motor mult mai mare la o turaţie mai scăzută. Parctic, singurul rival care îl depăşeşte este Volkswagen Caddy Life, care oferă 140 CP la 4.000 rpm şi 320 Nm la 1.750 rpm, dar acest model scoate aceste cifre dintr-un motor de 2.0 litri. Caddy este însă oferit şi într-o versiune 1.9 TDI de 105 CP, pe care o vom folosi în continuare în comparaţia noastră.
decat cine ? roomster 1.6tdi cr 105cp , vw caddy 1.6 tdi 105 cp tot cr ? deci unde e motorul mai performant la fiat?