Fiat 500L

1.4 Benzina 95CP Man6 Pop

Interior

4.5

Dacă vă gândiţi la 500L ca la un 500 mai mare vă înşelaţi. În plasa asta am picat şi noi. Dincolo de uşa lui 500L se dezvăluie un habitaclu mult mai bine închegat şi mult mai animat decât cel al fratelui de la care împrumută doar numele.

Clar avem o evoluţie majoră în ceea ce priveşte calitatea materialelor folosite. Plasticul a devenit ceva mai prietenos, este mai moale şi, în plus, poate fi personalizat în culori diferite, fiind posibile, potrivit oficialilor, nu mai puţin de 333 de combinaţii.

Deşi la capitolul materiale 500L a câştigat mult, finisajele rămân încă un punct unde se mai poate lucra.

Habitaclul este animat, pe lângă culorile vii ale instrumentelor de bord, şi de un ecran multimedia, cu o dimensiune de 5 inch şi funcţie tactilă. Totul poate fi scăldat într-o baie de lumină dacă alegeţi acoperişul panoramic şi trapa cu acţionare electrică, ambele cu o suprafaţă totală de 1.5 metri pătraţi.

Cu 4 metri şi 15 cm lungime, spaţiul interior nu poate fi altfel decât generos, atât pentru pasagerii faţă cât şi pentru cei de pe bancheta spate. Pot încăpea fără probleme chiar şi trei adulţi, locul pentru picioare fiind suficient pentru oricine. Ajută mult aici şi podeaua plată.

În portbagaj, trolerele noastre au fost un fleac, italienii testând maşina în condiţii mult mai dificile. Au încercat şi au reuşit să transporte chiar şi un frigider de 2.40 metri înălţime, chiar dacă a fost nevoie de sacrificarea scaunului dreapta faţă.

Pentru restul obiectelor mărunte, cum ar fi telefoane, sticle cu apă şi pungi cu bomboane, inginerii italieni au gândit 22 de spaţii de depozitare în interiorul lui 500L.

  • DGBE, miercuri, 11.07.2012 18:35

    Asa se spune acum: spatiu emotional? Nu ar suna mai bine: masina urata cu spume?

  • real value, miercuri, 11.07.2012 20:12

    bravo fiat ! imi place :) italienii au nevoie de un 1.2 turbo sau 1.1 turbo, trebuie umplut golul dintre twinair si 1.4 multiair

  • Sharks, miercuri, 11.07.2012 22:03

    Asteptam si un Fiat 500MW*. Ar fi chiar util, in ambuteiajele parintelui care isi duce copilul la scoala, sa serveasca micul dejun direct in masina. :P --------------------- *MW = MicroWaves (cuptor cu microunde)

  • JULIANKKK, joi, 12.07.2012 09:29

    epoca motoarelor de 1.4 aspirate a apus,pentru volumul ei o consider submotorizata ...si foarte urata

  • gtrazvan, joi, 12.07.2012 11:04

    14000-15000 eur varianta de baza este enorm, nu mult. Varianta asta nici macar nu are farmecul fratiorului mic iar la banii astia exista alternative foarte serioase pe piata.

  • Alex, joi, 12.07.2012 11:49

    Foarte faina, distincta, unica. In trafic mi se par printre singurele masini mici dupa care intorci capul. In categoria asta mai intra Mini Cooper, Skoda Fabia RS (cea bicolora) si paote Lancia Ypsilon. Bandoul ala lateral e de mare efect si se imbina perfect cu grila inferioara frontala. La fel de bine ii sta cu partea superioara a portierelor si acoperisul vopsite in negru. La 14 mii nu e ieftina dar uitandu-te la spatiul interior, la echipari si la look, nu e chiar scumpa. Categoric nu e o masina de volum, dar nici una in care treci neobservat si poate pe asta se mizeaza, pe imagine. In viitor sigur v-a avea un diesel si torbo-ul de 0.9 litri si 115 cai. Versiunea Abarth v-a avea si turbo-ul de 1.4 litri cu 140-180 cai.

  • Sharks, joi, 12.07.2012 17:59

    @Alex, respect opinia altora, dar asta nu inseamna ca sunt de acord cu ele. Comentariul tau indica fie ca ai un Fiat, fie ca "iarba" ta era expirata... PS: citez "In viitor sigur v-a avea un diesel ..." Si nu o data, ci de 2 ori... Deci, tine minte: in contextul indicat mai sus, "s-a" se scrie legat. Va = apare în conjugarea verbului la viitor: va scrie, va citi, va merge etc. V-a = V-ul este forma neaccentuată a pronumelui vouă, iar a este parte a conjugării unui verb la perfect compus: v-a adus, v-a trimis, v-a citit etc. Ergo: "In viitor sigur va avea un diesel ..." OK?

  • MRC, duminică, 15.07.2012 22:42

    @Sharks Nota 10 pentru comentariu si pentru lectia de gramatica; dar nu inteleg de ce trei persoane au votat negativ....Chiar nu se mai tine cont de parerea celuilalt? Mi se pare o forma de violena votul negativ la un asemenea comentariu....