Skoda Rapid

1.2 Benzina Turbo (TSI) 110CP Man6 Smart
4.0
de Mircea Meșter, Foto: Ciprian Mihai, luni, 3 decembrie

Esenţă

O confidenţă: în momentul în care Skoda a anunţat lansarea unui noi sedan compact care va intra în gamă între Fabia şi Octavia, în redacţia Automarket s-a stârnit o discuţie care ar fi trebuit să aibă - teoretic - rolul de a lămuri care e poziţionarea exactă a acestui nou model în gama Skoda. Dacă e între Fabia (segmentul B, clasa mică) şi Octavia (segmentul C, clasa compactă), înseamnă că noul Rapid ar trebui să fie un soi de Fabia sedan. Greşit. Pentru că cei de la Skoda a subliniat clar că e vorba de un model compact. Şi totuşi, aici există deja Octavia, deci logica unui astfel de model părea cel puţin ciudată.

Timpul a trecut şi, după vizitele repetate la Mlada Boleslav şi apoi la testul internaţional de presă a lui Rapid, în Slovenia, am început să ne dumirim. Skoda Rapid este într-adevăr o compactă şi poate fi văzută ca un soi de Octavia simplificată. Practic, noul model Skoda îi ia locul în gamă lui Octavia Tour, cehii renunţând de acum să mai prezinte pe anumite pieţe ale sale acelaşi model, dar în două variante de generaţii diferite. În plus, viitorul Octavia va urca în gama Skoda, urmând să fie mai mare şi mai dotat decât actualul Octavia, apropiindu-se cumva de Superb. Noul Octavia va rămâne o compactă, dar va fi poziţionată în zona superioară a segmentului.

Rezumatul acestui întreg şir de argumente şi explicaţii care au rolul de a poziţiona noul Skoda Rapid într-un segment clar este simplu: noul model Skoda este o compactă care li se adresează celor care vor un model cu pedigree german, dar care nu-şi permit un Octavia sau un Jetta. Întrebarea de bază este însă alta: se bate Rapid cu Logan? Răspunsul este complicat: nu neapărat, dar e mai aproape decât era Octavia. Să-l vedem la treabă.

  • LEE, luni, 03.12.2012 19:38

    E superba masina!!! :*

  • elvin, luni, 03.12.2012 19:55

    Nu ne-a placut Calitatea materialelor Tehnologie Design fad pentru asta merita un max 3,5 sincer! suntem in 2012 se pune accent pe tehnologie calitatea materialelor si design ...daca ar fi o masina de carat cartofi nu ar conta toate aceste caracteristici..insa.. sa nu mai vorbim de pret...cu banii astia lumea o sa se indrepte spre logan care arata f bine si are o evolutie fantastica si un pret imbatabil!!

  • Andy, luni, 03.12.2012 20:20

    Masina are un pret corect pentru ceea ce ofera. Lumea nu se va indrepta spre Logan care e mai mica ca dimensiuni si nu are atatea dotari. Cine nu vrea sa sara de 10.000 euro isi ia Logan, cine doreste o compacta moderna la un pret corect se uita la Rapid. Insa la aceeasi bani se gasesc masini ca Elantra care are dimensiunile Octaviei, design mult mai reusit si cel putin la fel de multe dotari. Pacat de consum si de faptul ca are doar o singura motorizare.

  • Pana, luni, 03.12.2012 20:23

    Daca vrei tehnologie si alte chestii, greu sa gasesti asa ceva in clasa lui Rapid. Evolutie fantastica a Loganului reprezinta un motor nou (e drept, nu supraalimentat de 1.2), un design bun (pentru pretul lui) si o caroserie in continuare negalvarizata. Practic Logan 2 reprezinta mai mult o imbunatatire a primei generatii, nu e evolutie fantastica asa cum zici tu. Evolutie fantastica in ograda Renault a fost de exemplu intre Megane 2 si Megane 3. Deci daca masina asta merita 3.5 cum zici tu, cat ar fi meritat atunci Logan?

  • Pana, luni, 03.12.2012 20:24

    mesajul anterior este pentru Elvin

  • LUCCI, luni, 03.12.2012 20:30

    11990,adica 12000 domnilor de la Skoda,mai pe romaneste este inca un pret f. mare pentru ceea ce ofera in echiparea de baza, Rapid-ul. S-au invatat la bani cehii si chiar daca au mai zbarcit unele probleme(designul de la actuala Fabie, motorul de 1.2 HTP cu chiuloasa si supapele de 2 lei etc.) au zis ca mai merge inca sa ceara o caciula de bani pt. o masina in care, daca dai cuc apul de bord, ti-l spargi! Dupa ce ca nu au mai inventat macar o cotiera noua( tot cea de Golf 4 e la moda la cehi) cer bani de zici ca suntem in 2007...

  • Bau-Bau, luni, 03.12.2012 20:50

    Masina asta in configurarea diesel varianta de varf 1.6 tdi cu ceva optionale pe ea trece de 20000 de euro va invit sa faceti o configurare pe situl Skoda ! Un pret urias pentru masina asta care nu excelaza la calitatea fabricatiei a materialelor folosite si design fad. Fara suparare la 20000 de euro sunt variante fara numar pentru un potential cumparator. Varianta de 11000 de euro este spartana la dotari si Dacia la 11000 de euro ofera dotari mai generoase.

  • sandman, luni, 03.12.2012 20:53

    masina este f scumpa. este criza totusi si sa dai 18000euro pe o masina cand mai pui cateva mii si iti iei o garsoniera care nu se devalorizeaza.. materialele sunt de cele mai slaba calitate.

  • Pana, luni, 03.12.2012 21:07

    Aceasta masina NU este un concurent pentru Logan. Concurenta o reprezinta masini precum Renault Fluence sau Peugeot 301. Nu este o masina low cost precum Logan (asta referitor la bordul de care spunea LUCCI). Totusi, o versiune care in mod normal costa vreo 14000-14500 de euro, la o oferta speciala (Bau-Bau, vorbesti de cu totul alt pret - cel de pe siteuri este pretul de lista) plus Rabla, daca o scoti pe la 11000-11500 parca e mai bine. Dar ce sa-i faci?! Din fata unui calculator e usor sa arunci cu noroi.

  • crunt_temmpo, luni, 03.12.2012 21:25

    problema cu pretului nu este fata de logan ci fata de octavia ,unde diferenta e f mica

  • gyoni, luni, 03.12.2012 21:47

    Am fost azi (03.12.2012) la dealer-ul Skoda si sincer am ramas foarte dezamagit de noua Rapid.Este foarte scumpa pentru ce ofera, spatiu mic in interior datorita latimii (1,70), mult plastic dur cam peste tot, design anost, in concluzie o masina fada si mai scumpa in comparatie cu Octavia care e mult mai bine finisata, era un model ca cel testat de Automarket 1.2 TSi de 105 CP.

  • Adi, luni, 03.12.2012 22:25

    Dezamagitor...parca tonele de teasere nu au nimic in comun cu ce-au scos la final; tot la fel va fi si cu noua Octavia? Daca tot iti curg balele dupa VAG, atunci de 18.000 EUR iti poti lua o Jetta, care totusi e de o calitate superioara, pe langa multe alte optiuni oarecum superioare: Civic 4D, Peugeot 508, Focus sedan, Cruze, ba chiar si un Qashqai -desi am inteles ca nu e prea fiabil-??? Deja Skoda exagereaza...18.000 pentru un bord de plastic tare iti mai cere acum doar Honda, insa parca totusi Honda e undeva deasupra, nu? Ceva mai ieftin, si poate chiar mai bun, este Pejo301, iar daca tot nu ai bani de o masina buna de epatat, atunci iti iei Logan - care arata foarte bine, e o masina durabila, destul de incapatoare la un pret foarte bun! Caroseria galvanizata?...da e buna, insa Loganul este un fel de "consumabila"; chiar iti cumperi Logan sa-l tii mai mai mult de 10 ani? ma indoiesc... Insa, sunt convins ca Rapid va avea un suces relativ, datorita brandului VAG; sunt destui oameni care nu alearga dupa fineturi, ci pur si simplu vor o masina "buna" de renume...iar Skoda inca mai este o marca care ofera asta.

  • antonny, luni, 03.12.2012 23:07

    la banii astia de aproape 17000 euro .......iti cumperi chevrolet cruze 2.0 163 cp 12000euro + 3 prime de casare pana la sfarsitul anului,cruze 1.8 140 cp cu cutie automata sau manuala ,cruze sw 1.4 turbo 141 cp,ford focus 1.0 ecoboost

  • f, luni, 03.12.2012 23:45

    masina NASPA

  • brck, marţi, 04.12.2012 00:15

    pentru cei care tot compara loganul cu rapidul.sa nu uite un detaliu esential pentru cei care sunt familisti si carora li se adreseaza in special aceasta masina:logan 3 stele euroncap rapid 5.de aici domnilor si o parte din diferenta de pret

  • LauCalin, marţi, 04.12.2012 00:33

    Hai sa zic si eu vreo doua. In primul rand masina este mai ieftina decat Octavia si evident ca asta se vede, in special in detalii. Spunea cineva de calitatea interiorului. Pai mi se pare normal sa nu aiba finisarile Octaviei din moment ce din start s-a dorit a fi o alternativa mai ieftina la ea. Cam asta intelege VAG prin low cost pentru Europa. Pretul mi se pare unul corect daca tinem cont si de dotarile standard (m-am uitat pe config. AM si cica in standard are ABS, ESP, airbaguri cortina, radio CD cu MP3, aer conditionat etc... Chiar daca nu isi are rostul, as vrea sa va intreb Logan de la ce nivel de echipare ofera toate astea? Ah, stai, ca e posibil sa nu ofere cam ce ofera Rapid in standard. Mai spunea cineva de caroseria galvarizata fata de Dacia... cam asa e. Eu nu cred ca mai e vreo marca europeana care sa nu ofere caroseria galvarizata. In fine, parerea mea e ca nu se compara masina asta cu niciun Logan. Este gandita sa fie o alternativa la Octavia. Si mie imi place masina. Evident ca nu poti avea pretentii de Superb la banii astia. Dar eu cred ca principalul rival in Romania va fi Renault Latitude, iar in Europa poate Peugeot 301 si derivatii lui si evident si acolo, Renault Latitude. Sper sa am timp saptmana viitoare sa fac un drive test si voi reveni cu pareri mai clare.

  • Adi, marţi, 04.12.2012 00:40

    Diferenta de 2 stele la euroncap vine de la ESP si cele 6 airbag-uri ale Rapid-ului (fata de 2? la Logan) Vechea generatie de Forester avea 4 stele, doar pentru ca geamurile nu aveau rame metalice. Dupa o ciocnire cu ML-ul lui Huidu, pasagerii din Rapid cam tot aceeasi soarta ar avea, insa ar fi corect sa consideram ca Rapid ofera totusi un plus de siguranta. Nu inteleg! fug romanii de Logan mai ceva ca dracul de tamaie...isi iau masini mai scumpe (chiar si SH-uri), pe care apoi nu au bani sa le intretina corect: planetare slabite, bucse mult prea uzate, fara cauciucuri de iarna si tot asa...iar din cele 5 stele cate mai sunt valabile pana la urma? Nu stiu cati sunt constienti ca producatorii auto isi fac masinile tocmai pentru a obtine puncte cat mai multe la euroncap, ceea ce nu inseamna neaparat ca masinile sunt sigure. Testele euroncap sunt un standard corect, insa au unele scapari si nu pot in niciun caz sa acopere toate scenariile din viata reala...dar reusesc sa cuantifice un anumit grad de siguranta al unei masini.

  • Adi, marţi, 04.12.2012 01:02

    @LauCatalin, Prietene, esti beat?! ... cum poti sa compari Rapid cu Latitude? poate ai vrut sa spui Fluence? Latitude este concurentul direct al Superb-ului, si in niciun caz nu suporta o comparatie cu Rapid! ce drive-test sa mai faci? ...deja ne-ai demonstrat cunostintele tale in domeniul auto :))) Caroserie galvanizata? dupa cum spuneam mai sus, la ce te ajuta mai exact asta pe un Logan? iar daca Loganul nu are, ce inseamna asta de fapt? in 4-5 ani ramane fara tabla? - stii prea bine ca nu e asa. Daca deschizi bine ochii, o sa vezi si acum Dacia 1410 pe strazi, care nu-s mancate de rugina, nici dupa 20 ani; aveau alea caroserie galvanizata? Evident ca nu putem compara in mod direct Rapid cu Logan, pentru ca si sunt din clase diferite: Skoda e "compacta de buget", Dacia e "mica low-cost", insa daca bagi in ecuatie si dimensiunile apropiate + scopul masinii, atunci comparatia ar avea sens. La fel de evident e ca nu ai toate optionalele de pe Rapid pe Logan...insa chiar ai da 25.000 EUR pe un Rapid "full-options"? Clientii la astfel de masini isi aleg un anumit set de optionale, pe care si le permit si care chiar sunt indispensabile, iar noul Logan iti poate oferi chestii de bun simt si pe care le folosesti, cum e navigatia ori cruise-control. Poate nu suntem toti retardati sa avem nevoie de "lane assistant" ori "hill assistant" ori cine mai stie ce alte SF-uri inutile pentru majoritatea. Ai sa te minunezi de cati clienti de Octavia nu-si alegeau clima automata ori faruri de ceata, doar pentru a reusi sa-si cumpere TDI. E la fel cum ai compara A4 cu Rapid...clase diferite, insa dimensiuni asemanatoare...are sens? pentru unii da, pentru unii nu! insa e clar ca pentru cine se gandeste la asemenea comparatie costurile sunt importante, iar Rapid ar putea iesi castigatoare!

  • dan_grc, marţi, 04.12.2012 01:28

    Caline, o sa-ti sara in cap fanii Renault acum, cred c-ai vrut sa zici Fluence nu "nava amiral" Latitude:)

  • crunt_temmpo, marţi, 04.12.2012 01:30

    da ,cu motorul 1.2 tsi fara bonusul de lnsare de 1000 de euro pt. rapid diferenta fata de octavia e de aprox 350 de euro.intradevar nu m-am uitat la dotari insa nu cred ca sunt diferente semnificative. Pana la aparitia noului model de octavia nu mi se pare o alternativa, decat daca esti impresionat din vreun motiv pe care eu nu-l gasesc.

  • sandman, marţi, 04.12.2012 09:47

    care fani Renault? ca nu mai exista asa ceva

  • Decebal, marţi, 04.12.2012 10:14

    Consumul pentru un motor pe benzina mi se pare extraordinar. Atat am eu la 1.8TDCI in Bucuresti de cand s-a lasat frigul. Mie imi plac cel mai mult astia care nu au bani sa treaca strada si se dau mai inteligenti cum ca de fapt nu este o alegere buna, ca mai bine iti ei logan, clisee de la frecatorii de menta(freelancer)

  • LauCalin, marţi, 04.12.2012 10:18

    Da, imi cer scuze, la Fluence ma refeream. Diferenta e totusi cam mare :)) So, mea culpa! Sa revenim: @Adi, parerea mea e ca o dotare de bun simt este mai degraba ceva de genul airbagurilor cortina decat sistemul de navigatie (care oricum este optional). Mai departe, eu zic sa nu ne legam de Daciile 1310 si rugina ca totusi e cam trist. Ma uit la cum arata o Astra G de exemplu de vreo 14 ani, masina care avea caroserie galvarizata si foarte putine puncte de rugina... sau deloc. Ori daca ne uitam la un Logan de prin 2004, 2005 e greu sa nu gasesti pe undeva rugina (fie sub chedere, la imbinari sau la extremitatile caroseriei). Nu am zis ca nu se poate merge si asa, doar ca din nou mi se pare lipsa de bun simt sa-ti intre rugina intr-o masina de 6-7 ani. Dar pana la urma vorbim de o masina low cost si judecand la rece poate e cam nedrept sa-i reprosezi unei Dacii ca nu are caroseria galvarizata, mult plastic, un confort si siguranta medii. Si da, ai dreptate, nu as da 25000 de euro pe un Rapid asa cum nu as da nici 17000 de pe un Duster. La banii astia prefer o masina mai serioasa de 2-3 ani vechime si nici 50000 de km. @Sandman, exista! Si unii sunt mai razboinici... decat "razboinicii" lui Becali. :))

  • ADRIAN FLORARU, marţi, 04.12.2012 13:21

    E O MASINA CAM PIPERATA,DAR CINE ARE SA-I TRAIASCA CINE NU SA NU-SI DOREASCA....

  • Mecanicu', marţi, 04.12.2012 14:14

    Eu cred ca aceasta masina se bate cu Dacia Logan. Decat o Dacia Logan "full" la 12000 euro mai bine un Rapid in echipare de baza la 11990 euro. Sa ma contrazica cineva! Problema mea cea mai mare este ca a scazut mult calitatea masinilor in clasa medie. Si aici ma refer la Passat etalonul clasei medii, se pare ca de 6 ani nu isi mai revine: erori in martorii de bord, vopsea de foarte proasta calitate, farurile se aburesc etc. Sunt curios cum va fi noua Skoda Octavia. Ma tem ca cei care vor sa isi cumpere o masina noua la 25 000 euro vor avea o mare problema...singura solutie + 10 000 euro si vizite la BMW, Audi si Mercedes.

  • Adi, marţi, 04.12.2012 14:21

    Skoda Rapid - Coolness Effect: interesanta. Ford Focus 3 - Coolness Effect - neobservata. Absolut penibil.

  • Doru, marţi, 04.12.2012 14:54

    S-au caznit sa faca un Logan si au reusit, partial! Pentru ca intre timp Loganul a suferit o transformare benefica, la design si dotari; in al doilea rand, pretul - mare rau comparativ cu Logan-ul! 16000 de euro (modelul testat) este enorm, iti cumperi masina de banii astia - de ex Focus Hatch 1,0 Turbo! Interiorul, din ce am vazut in poze, este nu banal, ci antic!!! E ceva intre consolele anilor '80 si radio-ul Bucuresti pe care-l avea bunicul in anii '60 (dar ala avea cutia din furnir lacuit, nu din plastic de tomberon)! Comparativ, un Logan "cu de toate" la motorul de 0,9 (i-ar sta bine si cu 1,2 TCe, zgarcitilor de francezi!!!) nu cred ca sare de 12000. Ca sa ne lamurim, am un Ford Fusion +, 1,6 TDCi/90CP, insa admir evolutia Daciei, iar Skoda o vad peste VW (nu in acest caz), Superbul fiind, in opinia mea, mai aratos decat platul Passat. In concluzie, au vrut sa se prosteasca si au reusit... Pacat de efort! Sau si-au dat seama fritzii ca sunt mai faine Skodele (exclus Fabia, cah!) si le-au pus frana?!

  • bbb, marţi, 04.12.2012 16:50

    doar bolnav sa fiu sa cumpar masina asta la 16500 E.la banii astia ai alte alternative,mai dotate,mai aratoase si mai ales...mai fiabile.testul asta mai mult ca sigur a fost platit de cei de la skoda,altfel nu ai cum lauda masina asta,la toate capitolele este depasita

  • unckle, marţi, 04.12.2012 20:56

    scump dom'le, scump ... dar dincolo nu este mai ieftin... Observam cu totii cum clasele mici se indreapta vertiginos catre preturi de 15000 la pornire si 25000 "full". S-a ajuns ca un Polo "full" sa sara de 20k (iar ala de-i mai fâșneț dintre ele sare chiar mai sus) sau un Clio sa plece de la peste 10000E . . . apoi ne intrebam de ce un 320 ajunge la 55k.

  • Bogdan, marţi, 04.12.2012 21:34

    Echipa ''Automarket '''recomanda masina ca avand un pret bun, insa acesta este, asa cum sustin multi altii, exagerat. Sper sa mai scada, deoarece masina chiar imi place in general.

  • Radovan, marţi, 04.12.2012 22:55

    Hmm intr-adevar cam scumpa.Prima Octavia Tour (motor de 1,9 TDI si echipare de baza:AC, computer , 2 airbaguri, geamuri el fata etc) se vindea in 2006 cu 15500 euro (pretul includea la vremea aceea si ceva taxe vamale) acum un Rapid cu aproximativ aceeasi configuratie se duce la 17000 euro acelasi pret la care se vinde acum OCtavia.In aceste conditii sunt curios unde se va incadra ca pret noua Octavia?

  • Florin, miercuri, 05.12.2012 01:02

    Sunt curios sa tragem o linie la jumatatea anului viitor si sa vedem cate zeci de Rapid se vor fi vandut in Romania la preturile astea.

  • so, miercuri, 05.12.2012 07:07

    sa dai 14900 - 16700 mii pe o masina cu motor de 1.2 cmc (fie el si turbo) trebuie sa fii tare prost. cu 14000 mii, mai bine imi iau un 525d din 2010 cu maxim 70mii km si ma dau mare cu o masina adevarata, care consuma mult mai putin decat un 1.2!!! dupa mine pretul corect al unei skoda rapid 1.2 tsi ar trebui sa fie in jur de 8000-9000eur.

  • @Mecanicu', miercuri, 05.12.2012 08:40

    @Mecanicu' Un Rapid in echiparea de baza la 11990 euro are motor de 1.2 HTP de 75 CP. Nu cred ca ti-ai dori asa ceva.

  • Adi, miercuri, 05.12.2012 11:30

    Caroseria galvanizata...sunt de acord ca vezi Logan-uri de 5-6 ani cu rugina...insa 90% sunt taxiuri foarte neintretinute, pe cand masinile personale foarte rar au aceasta problema...e oarecum logic ca daca iti lovesti tabla si nu ai grija cu revopsitul, atunci apare rugina...iar asta am vazut si la case mai mari (inclusic Opel, VW, Skoda, ba chiar ai cele premium). Daca ai banii cash, atunci subscriu ca e o alegere mai buna un SH pana in 50.000 decat un Logan ori un Rapid. Cu 15.000 EUR iti poti lua un SH destul de bun. cred ca te poti apropia chiar de un BMW 320d cu dotari medii - care pana la urma este muuult peste Logan ori Rapid. Insa, majoritatea nu au banii aia cash, ori chiar daca au, prefera un credit/leasing pentru amortizarea costului. Cand ai 15.000 EUR cash parca nu-ti prea arde sa-i cheltui pe toti odata pe o masina, cand ar fi un avans foarte bun pentru un apartament! Pana la urma, comparand Rapid cu Octavia 2 mi se pare o involutie: totusi Octavia 2 chiar e o masina care-si merita banii fiind la un nivel relativ egal cu restul: Focus, Astra, Jetta, Corolla, Civic. Am facut drive-test cu Octavia 2 si pot spune ca mi s-a parut o masina ok; intr-adevar, interiorul era cam monoton/spartan, insa corect, cu materiale si finisari bune, motoare decente plus o tinuta de drum in media clasei. Se mai poate afirma acelasi lucru si despre Rapid? nu prea cred... Inca o data, nu cred ca Rapid este un urmas real al Octaviei si nu cred ca are sanse reale in raport cu concurenta: Focus, Astra, Corolla, Jetta, Civic. Mai degraba, cred ca Rapid se vrea un concurent direct al Pejo 301, adica o alternativa ceva mai rasarita al Loganului, insa pretul nu avantajeaza!

  • ', miercuri, 05.12.2012 19:58

    @adi Am avut si eu o Dacie care a rezistat din 1977 pana in 2003. Nu aveam masa buna la stopuri din cauza chit-lui pus ca sa refaca forma. Pierdeam benzina pe la carburator pentru ca se deformase de cate interventii am avut. Pompa e benzina functiona la limita, trebuia sa merg la vale, nu la deal ca a am debit in cicuitul de alimentare. Vivat Dacia!

  • LauCalin, miercuri, 05.12.2012 20:26

    Adi, iti inteleg parerea, ti-o respect, insa nu prea sunt de acord cu tine. Hai sa-ti si spun in mare de ce. Rugina este o problema a Loganului in general si nu doar in taxiuri intra. Dar mai conteaza cand masina nu cere mai nimic muuulti km? Gandeste-te ca de multi ani nici o masina fabricata in Europa nu mai iese de pe poarta fabricii cu caroseria negalvarizata. Acele puncte de rugina inclusiv la revanzare pot fi o (mare) problema (asta ca sa nu mai pomenim de valoarea la revanzare, in comparatie cu Skoda ca tot e vorba de ceva de la ei). Octavia 2 nu s-a ridicat dpdv al fiabilitatii la nivelul Ocatiei 1. Stiu masina, am avut asa ceva pe mana cam 1500 de km (fosta mea masina de serviciu), 1.9 TDI 105 CP, era misto la drum lung, insa senzatia de solid ca O1 nu prea se simtea... nici la portofel. Nu pot insa sa nu spun ca am ramas socat de un amanunt: cand am luat-o in bord imi spunea "service now!!!!". Am fost in service si nu mica mi-a fost mirarea cand cei de acolo m-au intrebat daca motorul a mers ciudat, pentru ca masina mersese 3000 de km cu foarte putin ulei (ulterior am aflat ca nu mai fusese schimbat/umblat la el de mai bine de 30000 de km). Deci tipic, 1.9 TDI - motor zdravan, in rest cutia agata des, cam multi greierasi, apa in portbagaj si vopsea care se zgaraia destul de usor. Apoi, Rapid este un model complementar Octaviei. Nu este un rival pentru ea, ci o alternativa mai iestina la ea. Si evident ca asta inseamna si o calitate mai slaba.

  • gogu, joi, 06.12.2012 16:43

    @LauCalin deci inteleg ca e foarte deranjanta tabla negalvanizata (care rugineste sau nu), dar nu si faptul ca iti intra apa in portbagaj la o masina cu pret dublu?

  • LauCalin, joi, 06.12.2012 23:27

    Ba da, mi se pare deranjant. Tocmai din cauza asta am zis ca unul din punctele slabe ale O2 a fost inclusiv faptul ca intra apa pe la haion. Cel putin din cate am vazut eu si din cate m-am mai interesant in stanga si-n dreapta. Ah, si am vazut ca si in Germania e problema asta.

  • Cris, duminică, 09.12.2012 12:42

    Masina arata foarte bine in fotografii, dar in realitate parca arata un pic ciudat. Cel putin partea din spate este aiurea, comparativ cu fata care mi se pare ok. Pretul este destul de mare tinand cont de faptul ca foloseste o platforma de polo si suspensie semi independenta. Daca ar fi fost mai ieftina decat Octavia cu 2500-3000 e ar fi fost o varianta de luat in calcul. P.S. am facut test drive cu octavia 1.2 tsi echipare active si nu m a impresionat, iar pretul era 14035 euro. Cine vrea Jetta, care arata mult mai bine decat Rapid, isi va lua acea masina.

  • lucian, miercuri, 12.12.2012 12:26

    Configurat la dacia pe site : Dacia DUSTER Prestige 4x2 1.5 dCi 107 CP Pret recomandat 16.200,00 € CU TVA Si e alta clasa, fie ea si de la Dacia, plus motorizare Diesel, consum mic. Eu am pocnitoarea aia de 1.2 TSI 105CP cu 6 rapoarte pe Octavia 2 FL, si pot sa spun ca papa benzina pe paine, fiabilitate ZERO, am fost cu ea in service mai des decat prima mea masina, un Tico din 2000.

  • Fopel, vineri, 28.12.2012 14:47

    am vazut dube cu interioare mai bune

  • Marius, luni, 07.01.2013 20:37

    Am incercat skoda rapid in varianta de echipare full, benzina si am fost foarte dezamagit pe toate planurile , zgomot interior ca la un diesel , zgomot la rulaj , nimic nu mi-a placut , sa nu mai vorbim de pret ...asa ca m-am orientat spre alta marca

  • abc, vineri, 11.01.2013 11:54

    Sunt foarte putine masini (pana in 20-25K) care au tabla galvanizata 100%, din motivul ca este un proces scump. Se galvanizeaza doar anumite parti sensibile, altele se trateaza cu substante speciale, se fac bai, se ceruieste, etc.. Asta si la Dacia ca si la alte marci. Poate ca la alte marci procentele sunt mai mari decat la Dacia, insa 100% nu prea gasesti. Deci aberatia aia ca toate masinile noi (in afara de Dacia) sunt galvanizate complet nu tine