Calitate / Pret
Faceliftul lui C5 Tourer pleacă de la 23.670 de euro cu TVA, o valoare destul de piperată pentru o versiune care vine propulsată de un motor 1.6 VTi de 120 cai putere. Preţul este şi cu mult mai mare decât cel al rivalilor direcţi: Mondeo Wagon percepe 22.200 de euro, Insignia Sports Tourer are un preţ de pornire de 21.510 euro, iar "băiatul popular" al segmentului, Passat Variant, are o etichetă de 21.629 de euro.
Dacă ne uităm la versiunea de top testată de noi, 2.0 HDI şi nivel de echipare Exclusive, preţul este de asemenea unul destul de greu accesibil pentru o familie cu venituri medii: 34.570 de euro cu TVA. Trebuie să ţinem însă cont că nivelul de echipare include cam tot ce ţi-ai putea dori de la un break şi este, în multe cazuri, superior celui oferit de rivali. Dacă ne uităm în segment observăm iarăşi discrepanţe mari: Ford Mondeo Wagon 2.0 TDCI Powershift şi echipare Titanium costă 29.950 de euro; Insignia Sports Tourer 2.0 CDTI şi echipare Cosmo costă 31.410 euro; Volkswagen Passat Variant 2.0 TDI cu DSG, tracţiune integrală 4Motion şi nivel de echipare Highline costă 33.040 de euro.
Arata f bine, atat exterior cat si interior, e printre cele mai frumoase din clasa, pe primul loc fiind Volvo, dupa parerea mea