Calitate / Pret
Munca se plăteşte în Germania, deci fiţi pregătiţi să le asiguraţi viitorul inginerilor care au pus suflet, timp şi cunoştinţe în produsul pe care îl comandaţi. Un X5 M50d costă 86.500 de euro în versiunea sa de bază. Bine, "bază" este un termen cumva forţat pentru o maşină care jante de 19 inch, Alcantara, tratament estetic M, volan M şi suspensii adaptive M, transmisie automată sport sau scaune sport. Practicl, singurele elemente importante pe o maşină de acest calibru care lipsesc sunt Head-Up Display-ul, pilotul automat cu Stop&Go (ambele fac parte dintr-un pachet care costă puţin peste 2000 de euro), farurile adaptive LED (1500 de euro), camera de marşarier (450 de euro) sau excelentul sistem de camere cu vedere panoramică (780 de euro). Mai rămân elemente de confort precum scaunele ventilate şi încălzite, volanul încălzit, navigaţia sau climatizarea pe patru zone, pe care le pui sau nu, în funcţie de preferinţe.
Pe maşina de test erau prezente toate aceste elemente, iar un calcul succint al elementelor adiţionale duce preţul final la 119.000 de euro. Punctul forte: sistemul audio Bang&Olufsen, despre care am vorbit ceva mai sus, pentru care trebuie să scoţi din buzunar cam un sfert de Seria 1.
Comparaţia cu concurenţa e simplă: BMW este cel mai scump produs din segment, depăşindu-l cu vreo 3000 de euro chiar şi pe Cayenne diesel. Munca e brăţară de aur.
Mereu am respectat si voi respecta BMW pt. ce ofera tehnic fata de concurenta si evolutia din bine in mai bine la fiecare generatie. Sunt niste nebuni de ingineri (in sensul frumos al cuvantului) care se ambitioneaza sa faca din orice BMW niste ,,rachete '' pe sosele care sa scoata un consum bun la o capacitate cilindrica cat mai mica. Mereu le reuseste treaba asta si au ajuns sa ofere cele mai performante masini din clasa. Sa vedem in timp si cum sta cu fiabilitatea.....sunt cam fortate ultimele modele, cu multe turbine si alte chestii care e posibil sa cedeze mai usor. Dar am incredere in ei si imi mentin parerea ca vor fi fiabile. Ca design a doua generatie cu facelift mi se pare cea mai reusita la exterior. Interiorul la asta nou se vede clar ca este mai aranjat fata de cel vechi si arata mult mai bine. Dar pe afara nu mai are masivitatea si agresivitatea celui vechi care zic eu ca era unic in clasa SUV. Acum e mai fluid, mai elegant, mai simplificat si de aceea nu imi place asa mult. Poate ca in realitate o sa imi placa si imi voi schimba parerea....nu am vazut noul model pana acum. O sa treaca mult timp sa ma obisnuiesc si sa accept ideea de faruri lipite de grila. Majoritatea noilor SUV-uri au evoluat in bine, calitatea a crescut, arata mai bine dar si pretul e ceva mai mare fata de generatiile trecute. Cam toate SUV-urile premium sunt apropiate calitativ si ca performante. Fiecare is are fanii lui si tinteste o anumita categorie de oameni. BMW X5 - se dedica mai mult celor tineri care merg mai mult pe sosea .Ofera cea mai buna fisa tehnica sa zic asa. Dar e posibil sa ramana in continuare cel mai slab in offroad. Oricum cine cumpara X5 nu e interesat de acest capitol. Asa ca nu avea rost sa se chinuie prea mult sa faca din el un offroad-er :)). Range Rover Sport - este facut mai mult pt. cei trecuti de 40-45 de ani care vor un SUV cu traditie, o masina sobra si serioasa. Cel mai mare + al lui este offroad-ul. O sa ramana Rolls-ul suv-rilor cum spun multi in continuare. Porsche Cayenne - ca si in cazul X5 merge pe ideea de sportivitatea dar se pare ca e mult in urma noului X5 la aceeasi motorizare. Trebuie sa alegi un Turbo sau un GTS sa te multumesti daca se cauta sportivitatea la el. Pe cine intereseaza doar calitatea si sigla cu prestigiu, e suficient cel de 3 litri de 245 cp. Noul model este foarte elegant fata de cel vechi. Imagine buna si pret pe masura. Mercedes ML - nu ma impresionat cu nimic, nu as cumpara niciodata unul. E o masina buna nimic de zis...dar sub X5 (chiar si generatia veche cu facelift), Cayenne si RR la multe capitole. Q7 - a fost la vremea lui o masina reusita care depasise X5 (pe atunci prima generatie cu facelift), dar a imbatranit frumos si a fost 'detronata' la multe capitole de noile modele enumerate mai sus. Ramane totusi cel mai spatios SUV (exceptie RR mare si GL). Audi trebuie sa vina urgent cu ceva nou si foarte bun sa faca fata concurentei. VW Touareg - a fost si va ramane raportat la calitate - pret cea mai inteleapta alegere. E un Cayenne mai uratel si mai prost finisat. Dar configurat mai bine nu se mai simte diferenta. Multi spun ca e premium, la fel de multi spun ca e non premium. Ca marca e non....ca masina eu zic ca e cat se poate de premium. Cam pe aceeasi pozitie ar trebuii sa se afle si noul Jeep Grand Cherokee. Pana nu merg cu el nu pot sa spun nimic...testele au aratat ca e o masina ok. Ca design si marca l-as prefera in locul unui Touareg. Dar stiti cum e.....mai bine facem un efort daca se poate si alegem ce e mai bun din clasa si ce ni se potriveste. RR, Cayenne, X5. Restu sunt restu....:) @Am Nu stiu cum reusiti sa testati numai masini full care depasesc cu 30-40 de mii pretul de baza :))...dar poate e mai bine asa.