BMW Seria 2 Active Tourer

2.0 Benzina Turbo (225i) 231CP Aut8
4.3
de Mircea Meșter, Foto: Ciprian Mihai, miercuri, 20 mai

Derogare

Dacă aţi avut drum prin Germania în ultimii 25 de ani, aţi observat cu siguranţă faptul că nemţii au un foarte dezvoltat cult al maşinilor de familie. Break-urile sunt la fel de comune precum sedanurile în România, iar tăticii cu mai multă dare de mână mizează chiar pe versiuni ultrasportive ale acestui tip de modele. Pentru momentele în care copiii au ajuns deja la şcoală, iar drumul spre birou e liber.

Dacă aţi avut drum prin Franţa în aceeaşi perioadă, aţi observat cu siguranţă că familiile franceze au un alt tip de abordare când vine vorba de mobilitate. Pentru că break-urile erau prea mainstream pentru ei şi pentru că SUV-urile nu erau încă inventate aşa cum le ştim azi, francezii şi-au utilizat creativitatea pentru a inventa monovolumele. Modele încăpătoare şi compacte care pot adăposti nu doar familia, ci şi bagajele acesteia. 

Evident că timpul ne-a demonstrat că cele două curente auto s-au întâlnit undeva pe Valea Rhinului pentru a dezvolta versiuni de caroserie nemţeşti în Franţa şi franceze în Germania. 

Nimeni nu se gândea însă acum câţiva ani că BMW va scoate pe piaţă un monovolum. OK, Opel Zafira este unul dintre fructele amestecului de culturi şi a dus personalizarea spaţiului la un nivel superior. OK, Golf Sportsvan poate fi şi el luat în calcul în această zonă. Dar Mercedes-Benz B-Klasse şi Audi A2 au fost întotdeauna văzute ca modele de nişă dedicate unui public în volum limitat, chiar dacă de o calitate ridicată. 

BMW Seria 2 Active Tourer vine pe piaţă în contextul în care marca germană ne-a demonstrat în ultimii ani că e campioană la detectarea unor segmente inexistente până atunci. Seria 5 GT, X4 sau X6 sunt cele mai bune exemple în acest sens. Însă un monovolum nu e un experiment, ci o monedă aruncată într-o fântână cu fundul deja poleit de banii aruncaţi de alte mărci. 

  • vianu, miercuri, 20.05.2015 09:16

    La articolul precedent ati trecut la "minusuri" volumul portbagajului...acum e ok, ba chiar demn de o masina de familie :) Modelele astea oarecum "de nisa" parca sunt facute sa-si fidelizeze clientii si nu sa atraga altii noi. VW cu SportVan, Merc cu B-Klasse.....fiecare incearca sa ocupe orice spatiu liber pentru a-si tine fanii aproape. Nu ma voi opri nicicand sa aduc aminte "ciudatenia" asta: http://4.bp.blogspot.com/-26iyCEL-RKU/UwDyP6TcQWI/AAAAAAAQICw/KiFlQOQ_OTU/s1600/BMW-Kia-Comparo-0.jpg

  • mircea, miercuri, 20.05.2015 09:49

    @vianu Farmecul diversității de opinie. Poate cel mai bun exemplu al faptului că la Automarket contează opinia jurnalistului, nu altceva. :) În rest, volumul portbagajului lui Seria 2 AT e mai aproape de cel al lui Logan decât de cel al lui Sandero. Mi se pare îndeajuns de relevant.

  • S, miercuri, 20.05.2015 09:57

    Nu vad de ce as da pe un Golf Plus putin mai calitativ 50.000euro.

  • qwerty, miercuri, 20.05.2015 10:38

    Pretul de 53.000 eur poate fi sumarizat prin WTF!!!! De ce ai cumpara asa ceva in locul unui BMW seria 5 turing care la motorul de 245cp este o idee mai ieftin?

  • kbm, miercuri, 20.05.2015 13:12

    au inebunit de tot rau dar rau 53 de mii doamne fereste

  • arhitect, miercuri, 20.05.2015 14:39

    1. se simte ca BMW este la primul monovolum... spatiul si felxibilitatea nu se compara cu Picasso, Scenic, C max 2. daca ar fi preluat designul de la i3 ar fi avut sanse intr-o clasa in care francezii fac piata !..." altfel design placut" e formulare politicoasa ... 3.pe cand un test drive cu campionul categoriei MPV compact in 2014, CITROEN (GRAND) PICASSO ? vezi http://left-lane.com/european-sales-2014-midsized-mpv-segment/ 4. pt comparatie seria 2 (coupe+monovolume) a vandut o cincime cat citroen si diferenta la pretul "fara zorzoane" e sub 10% vezi http://left-lane.com/european-car-sales-data/bmw/bmw-2-series/ 5. introducerea articolului e binevenita si obiectiva (monovolume vs breakuri vs sedan); personal nu inteleg de ce romanii , care de obicei se vor pragmatici, viseaza la limuzine/sedanuri si, mai nou, la SUVuri ! 6. O DORINTA: MAI MULTE DRIVE TESTuri cu masini normale , pt ca cele pt masini "asa zis" premium abunda in toata media

  • Japonezul, miercuri, 20.05.2015 21:58

    Pretul este nejustificat de mare. Bine...pretul de baza este mai normal. De aceea nu merita sa cumperi masini nemtesti. Ele vin goale si daca vrei sa pui ceva se dubleaza pretul de baza.

  • Foarte Vast(vezi-l pe BUSU), marţi, 26.05.2015 16:13

    pt "domnul S " Calitativul. Ești foarte CALITATIV în scriere. Îți plac decât manelele care este , nu-i așa ? Sau fix manelele. Dar este bine pt că este nevoie și de voi.

  • OVIDIU, marţi, 26.05.2015 22:22

    ADEVARAT CA MAI AU INCA MULTE DE PUS LA PUNCT PENTRU A OBTINE UN ADEVARAT MONOVOLUM DAR PRETUL ESTE INFIORATOR DE MARE PTR. MINE UN MONOVOLUM TREBUIE SA FIE SPATIOS SA FIE O SUFRAGERIE PE ROTI SA AI CONFORTUL MAXIM PE CARE TI-L DORESTI SA AI DOTARI SUFICIENTE SI UN MOTOR DESTUL DE PUTERNIC SI LA EXTERIOR O LUNGIME DECENTA DE MAXIM 4,50M. CONCLUZIA MEA MAI BINE C4 PICASSO NU AI CE FACE CU PUTERI DE PESTE 190CP. CEI CE CUMPARA MONOVOLUME NU SUNT PILOTI DE FOMULA I