BMW M6 Coupe

4.4 M6 coupe

Tinuta de drum

4.5

Simt şi acum cum asfaltul dobrogean devine covor pentru maşina asta şi cum înghiţi fără probleme, fără sincope şi fără efort, virajele care leagă localităţile cu nume de origine orientală de pe partea celaltă a Dunării. 

Pe M6 îl poţi configura aşa cum vrei, pentru că fiecare dintre părţile esenţiale ale trenurilor de rulare şi de propulsie pot fi personalizate. De la suspensii la direcţie, de la răspunsul pedalei de acceleraţie la lungimea treptelor de viteză. Te simţi ca-ntr-un fel de joc video cu multe setări, doar că de această dată totul e exagerat de real. Iar datorită acestor lucruri, M6 poate deveni, pe rând, o limuzină de cruising sau un touring dinamic de excepţie. 

Observaţi că mă feresc în continuare din a caracteriza M6 ca o sportivă autentică. Oricât de rapidă ar fi, oricât de bine s-ar auzi motorul şi oricâte M-uri ar înghiţi elementele de la interior, nu vei ajunge niciodată la performanţele dinamice pe care la are un M3 sau chiar un M5. Lucrurile sunt ceva mai aşezate, masa proprie a maşinii se simte în virajele abordate aplecat, iar direcţia este îndeajuns de bună pentru a nu primi plângeri pe adresa din Munchen, dar uşor atinsă de forţele fizice care trag de M6 la ananghie.

Pe de altă parte, M6 este una dintre cele mai stabile şi sănătoase maşini de segment mare pe care le-am condus vreodată. Există, deci, posibilitatea ca un posesor normal de permis să aibă alte concluzii după o tură la bordul coupe-ului german.

O limuzină coupe de 560 de cai putere. Asta e BMW M6, cu tot ceea ce rezultă din această caracterizare care urcă şi coboară sportiv vorbind ca vârfurile Alpilor francezi pe grafica Turului Franţei.

  • Ruben, vineri, 13.12.2013 18:25

    Decilitri sau decalitri? Un decilitru e 0.1 litru. Un decalitru îs 10 litri.

  • Scorpionul.negru, vineri, 13.12.2013 20:32

    Bijuterie tehnica si estetica....dar la 140 de mii prefer 911.

  • Scorpionul.negru, vineri, 13.12.2013 20:33

    150 de fapt :)))

  • Andi, vineri, 13.12.2013 20:41

    Ai lui 440 CP? ... dar restul unde erau? ... :)

  • GhostDriver, vineri, 13.12.2013 21:24

    @Andi : Dacă nu ești în modul ”M” mașina nu va pune la lucru toți cei 560 CP. Felicitări fotografului! Pozele sunt superbe!

  • sapphire, vineri, 13.12.2013 21:59

    care-i treaba cu ''pentru că'' ăsta fiindcă e utilizat de mulți ... Genială invenție germană.

  • unckle, vineri, 13.12.2013 22:02

    fenomenal titlu :)

  • bmw m6, vineri, 13.12.2013 22:22

    Like pentru ca BMW si pentru ca din seria M !:)

  • Gelu, vineri, 13.12.2013 23:01

    De banii astia imi iau o masina sport in adevaratul sens al cuvantului. Pretul mi se pare exagerat de mare pentru ce ofera. Pur si simplu nu-si merita banii la ce alternative (chiar mai ieftine) sunt pe piata. Desigur, e o masina foarte buna dar 911 turbo , de exemplu, e intr-o cu totul si cu totul alta liga.

  • Mihael, sâmbătă, 14.12.2013 02:30

    Daca ti se pare ca pretul este prea mare pentru ceea ce ofera,esti liber sa alegi ceea ce vrei dar tine cont ca masinuta asta nu e pentru oricine. Ce alternative viabile ai avea tu la banii astia? In gama asta de putere te incadrezi cu 911 Turbo S si din cate stiu modelul respectiv depaseste valoarea lui M6.

  • vianu, sâmbătă, 14.12.2013 09:58

    uite ca nu sunt deacord cu tine @Gelu decat intr-o singura privinta: 911 este intr-o alta liga. Dar as corecta: intr-o alta CLASA. Serie 6 e un touring pe cand 911 nu. M6 il poti compara cu un CL63, Bentley GT sau un KX de exemplu. Si in legat de pret, modelul din articol e un M, la "normale" vad ca 911 e mai scump decat un Serie6 http://www.automobilemag.com/am/99/2013/bmw/6_series/640i_coupe/3484/compare.html

  • Laurentiu 29, sâmbătă, 14.12.2013 10:32

    Seria 6 este un GT - grand tourer / gran turismo - si evident, nu este in clasa cu 911......porsche nu are reprezentant in clasa asta, ar fi un fel de panamera cu doua usi......e bine sa comparam mere cu mere.......despre masina: nu ma deranjeaza pretul, consumul (asta-i ipocrizie la o masina din clasa asta), dar sint sigur la manevrabilitatea sufera sub impactul masei masinii.....

  • @vianu, sâmbătă, 14.12.2013 12:53

    Corect, sunt din clase diferite, dar in aceasi marja de pret. Eu, personal, daca as avea 150.000 de euro sa cheltui pe o masina cu siguranta nu ar fi pe M6, pentru ca nu merita. E o masina deosebita, dar pretul e de-a dreptul exorbitant. De 150.000 mi-as lua http://www.automarket.ro/masini-noi/porsche/911-38-475cp-pdk7-gt3-110281/specificatii.html , deoarece: nu vezi Porsche la fiecare colt de strada, e o masina sport pur sange, se devalorizeaza mult mai greu etc.

  • @gelu, sâmbătă, 14.12.2013 13:07

    Ficare cu gusturile lui, Porsche e Porsche, dar sa stii ca nici M6 nu vezi la fiecare colt de strada, asta daca nu-l confunzi cu Bmw-urile obisnuite, de fapt Porsche vinde mai multe exemplare de 911 anual decat vinde Bmw cu M6:).

  • mircea, sâmbătă, 14.12.2013 13:16

    @Ruben: Corect, evident :) @Sapphire: Caută titlul pe youtube.

  • Scorpionul.negru, sâmbătă, 14.12.2013 13:20

    @Laurentiu 29 Sigur....e un GT. O masina sport orientata spre confort (cat de cat). 911 e sport si atat. Ideea era la 150 de mii ce alternative mai sunt pe piata cu 2 usi sport :)

  • dany, sâmbătă, 14.12.2013 13:53

    1. Frumos articol... scris cu tact, umor si o usoara ironie acolo unde trebuie! Felicitari! 2. ”Urmărind firul Dunării înspre cetatea de la Adamclisi, am tras cu ochiul pe computerul de bord şi am văzut că e mai uşor să măsurăm fiecare sută de kilometri în decalitri decât în litri. Vreo doi.” ... Superba fraza. Imi aduce de aminte de expresia ” e BMW! consuma 10 litri si o cantă (găleată)”! 3. La testul cu M5 spuneati ca e zgomotoasa... ca boxele emit continuu un sunet de motor artificial... la M6 spuneti ca e silentioasa... curios lucru! 4. La M5 de asemenea se punea ca e salbatica si greu de controlat... daca sunt scoase sistemele de asistenta electronica... la M6 spuneti ca e relativ domestica... ce reper ati avut? M5 sau ceva de genul Dodge Viper!?

  • dany, sâmbătă, 14.12.2013 14:01

    daca ar fi sa puneti banii ce ati prefera? BMW M6 coupe/ cabrio sauMaserati GranTurismo Sport/ GranCabrio Sport?

  • lorinczi.thomas, sâmbătă, 14.12.2013 14:07

    Reporter: Tu, din punctul tau de vedere, de ce esti pan Faul... fan Paul Walker? Intervievat: Pentru ca din seria filmelor si pentru ca automobile. :))))))))))))))))))))))) http://www.youtube.com/watch?v=ylYpFh2IBLE