Audi TTS Coupe -

2.0 Benzina Turbo (TFSI) 310CP 4x4 Aut6 TTS

Motor / Transmisie

4.5

Imaginează-ţi că între prima şi actuala generaţie a lui TT au coborât doi oameni din maşină. Pentru că, pe un astfel de model, simţi imediat diferenţa de masă. Ăsta e rezultatul scăderii cu 150 de kilograme a masei proprii a lui TT în cei 16 ani care ne despart de prima apariţie a lui TT pe piaţă. Aluminiul este cheia acestei diete drastice, pentru că acest metal uşor a reuşit să se "infiltreze" în toate zonele esenţiale ale maşinii, de la şasiu la blocul motor, de la plafon la panourile de caroserie care alcătuiesc uşile sau capota. În aliaj sau în variantă pură, aluminiul face minuni când e vorba de modul în care se simte un motor pe o maşină.

În cazul lui TTS, vorbim de un motor TFSI de 2.0 litri care dezvoltă 310 CP şi 380 Nm. Motorul nu e o noutate absolută, însă specificaţiile sale sunt. Şi chiar dacă nu vorbim de o maşină care are cifre de supercar, cei 310 CP pe o maşină care cântăreşte sub 1400 de kilograme se simt îngrijorător de mulţi. Sprintul este imediat, cutia S tronic cu şase trepte din dotarea opţională a modelului prezentă pe maşina de test schimbă mai bine decât ai face-o tu în cea mai bună perioadă a vieţii tale de pilot şi totul se mişcă atât de repede în jurul tău, încât te întrebi ce rost mai are un viitor TT-RS în acest context. Nu vă faceţi probleme, însă, sunt sigur că inginerii germani ne vor face să găsim logică şi pentru acesta la momentul respectiv.

Bonus: pachetul Drive Select te lasă să alegi cum vrei să rulezi, astfel că TTS este departe de a fi o brută în cea mai mare parte a timpului, adică atunci când ai nevoie să te plimbi prin oraş. Când urci însă pe drumuri de munte, aşteaptă-te ca turometrul (o, da, turometrul ăla imens pe care-l vezi central prin Virtual Cockpit, ca-n avioanele de vânătoare) să nu facă nazuri şi să urce ca uns până la 6000-6500 rpm, într-un sunet potenţat de valvele mecanice montate pe sistemul de evacuare.

Singurul semn de întrebare este legat de faptul că transmisia are doar şase trepte, una sau chiar două în plus fiind bune pentru a scădea consumul la viteze de croazieră. Până la urmă, însă, pentru cei care vor aşa ceva a fost inventată versiunea TDI a lui TT, care le oferă 184 de cai şi un consum de 4.2 litri/100 km.   

  • mda, marţi, 30.09.2014 18:19

    Schimbare pe perceptie? Adica nu mai e o masina pentru gay?

  • eul, marţi, 30.09.2014 21:51

    @mda cine ti-a dat informatia asta ? unul dintre cei doi tati ai tai ?

  • BRD, miercuri, 01.10.2014 09:34

    Nissan 370 z si 370 z Nismo trag sub 5 sec fara probleme , chiar 4.5 /4.6 si asta fara tractiune integrala. Daca fortam putin comparatia : Alfa 4c , 1.8 TBI 240 cp : 4.5 s , vit max 258 km/h , consum mediu 6.8 l Cayman GTS ( Cu PDK si Sport+ ) trage sub 4.5 s .

  • Vasilica, miercuri, 01.10.2014 10:59

    Senzationala din toate punctele

  • mircea, miercuri, 01.10.2014 12:46

    @BRD - Porsche Cayman cu PDK și Sport Plus, adică cu Launch Control and stuff, face 0-100 în fix 4.6 secunde. - Nissan 370Z NISMO (344 CP) face 0-100 îmn fix 5.2 secunde. - Alfa Romeo 4C este într-adevăr cu 0.1 secunde mai rapidă (4.5), dar nu există în oferta din România. Ar fi minunat dacă am vorbi pe cifre de acum, să nu avem nevoie de lămuriri de genul ăsta.

  • BRD, miercuri, 01.10.2014 13:44

    Inseamna ca ne informam din surse diferite . Conform fisei tehnice data de site-ul oficial Porsche , Cayman GTS trage 0-100 in 4.6 s ( cu PDK si Sport + ) , in 4.8s fara fara Sport +. Alfa Romeo 4C exista in oferta din Romania . Ar fi minunat daca v-ati informa din mai multe surse intai , de preferat cele oficiale .

  • octav71, miercuri, 01.10.2014 15:15

    Ne spune si noua cineva adevarul? http://www.porsche.com/uk/models/cayman/cayman-gts/ Oricum, foarte reusit modelul, insa mai trebuie cate ceva pana sa ajunga la un Porsche, indiferent de progresul celor de la Audi.

  • BRD, miercuri, 01.10.2014 15:23

    http://www.porsche.com/germany/models/cayman/cayman-gts/

  • @eul, miercuri, 01.10.2014 15:44

    Hai ca nu-i greu! Trebuie doar sa tastezi pe Google "Audi TT gay car" si o sa vezi cate "premii" a luat si care-i parerea oamenilor. Sunt multe asemenea premii pe fiecare continent: http://www.sxoc.com/vbb/showthread.php?109361-Audi-TT-wins-Gay-Car-of-the-Year-award-voted-by-gays

  • C-G-C, miercuri, 01.10.2014 16:22

    @Mircea, dupa ce am citit articolul, imi dau seama ca ti-a placut masina destul de mult :). Oficial: Cayman/ Cayman +PDK = 5.7/5.6 [motor 2.7L - 275cp] 51k/54k euro Cayman S/Cayman S +PDK = 5/4.9 [motor 3.5L - 325cp] 64k/67k euro Cayman GTS/Cayman GTS +PDK = 4.9/4.8 [motor 3.5L - 340cp] 73k/77 TT = 4.6 sec [motor 2L - 310cp] Alfa 4C = 4.5 sec (motor 1.8L - 240 kg] undeva la 65k euro Dar are doar 900 kg, mai mica, doar 2 locuri etc. Pe site-ul romanesc nu apare, deci s-ar putea ca Mircea sa aibe dreptate, insa nu vad ce relevanta are. Adica daca o vrei o poti cumpara din alta tara.

  • ztele, miercuri, 01.10.2014 19:03

    Poate ne lamuriti totusi daca voi intr-adevar ati efectuat acest test .Pozeles gasesc pe multe site-uri de profil .Voi doar le-ati copiat; pesemne ca si testul l-ati facut in fata calculatorului?!

  • mircea, joi, 02.10.2014 00:24

    @ztele Jurnaliștii scriu, fotografii fotografiază. La fel cum pilotul nu intră sub mașină să-și repare monopostul la Formula 1. :) https://www.facebook.com/automarketro/posts/10153197572334348

  • C-G-C, joi, 02.10.2014 08:23

    @ztele, poti banui pe oricare dintre cei care fac drive teste pentru AM ca se mai inspira din alta parte atunci cand scriu textul, dar nu pe @mircea. Este singurul caruia ii citesc integral "compunerea" pentru ca stie sa traga concluzii personale si sa fie obiectiv in acelasi timp. Pe de alta parte, la un eveniment de drive test sunt convins ca toata lumea primeste acelasi set de fotografii. PLM, ii iau apararea pentru ca vreau sa scrie mai des, pentru ca imi plac scrierile indraznete.

  • ZgabeartA, joi, 02.10.2014 12:50

    Salutare, am detinut timp de 3 ani un TT din 2006, versiunea 8N si experienta este incredibila. Gay Car ? asa este cand strugurii sunt acrii, intradevar. Ce sunt curios este daca au pastrat scaunele banchetei la rabatare, la acelasi nivel cu portbagajul. Este senzational sa poti pleca in concediu in doua persoane + catel, iar el sa poata sta pe bancheta din spate. Evident, acum pentru noi nu se poate pune problema intrucat avand copil, este dificil de introdus scaunul in spate (aviz amatorilor). Oameni buni, de ce va pierdeti in cifre ? 4,5 sau 4,6 chiar nu se simt... Apropo de utilitatea banchetei din spate, daca vrei, poti. Am fost si 4 persoane in aceasta masina, inghesuite evident, dar am putut ajunge din A in B (in acelasi oras). @Mircea, felicitari pentru articol, foarte bine aduse toate detaliile, paginate si exprimate toate senzatiile aduse, chir din interiorul cocpitului.

  • mntsn, joi, 02.10.2014 14:33

    @ztele: Am crezut ca ti-a mai trecut icterul fata de Audi, dar vad ca in continuare te roade tare rau.

  • @ZgabeartA, joi, 02.10.2014 19:23

    Strugurii sunt acrii? Ei nu mai spune! Esti ca ala din parodia "audi a seis". O cazatura de Audi TT gasesti si la 7.000 euro (cat un Logan) in Spania de exemplu, unde sunt eu acum.

  • ZgabeartA, joi, 02.10.2014 23:49

    Nu inteleg de ce cauti sa ma jignesti. Cand am achizitionat masina a fost 24.000 euro luata din DE (da, SH) si am schimbat-o cu un MB doar pentru comfort. Nu a fost deloc o cazatura. A fost un schimb pe schimb de 16.000 Euro. Salutari la toata lumea si Felicitari Mircea pentru acuratetea articolului redactat. Abia astept sa pot face un drive-test cu ea in Romania.

  • legionarul, joi, 02.04.2015 16:10

    40-45 de mii de euro??mai pune-ti inca 10 mii de euro....masina pe site-ul audi.ro are un pret de aprox. 55 de mii de euro pret de baza.....de mai pui si optionalele sare binisor de 70 de mii de euro.scump?poate dar asta cred ca doar ce-i care au acei bani pot comenta :)