Zece modele interesante care vor debuta în 2011
Automarket vă prezintă o listă scurtă a modelelor interesante care vor debuta pe piaţa auto internaţională şi internă în 2011.
Anul 2011 va aduce lansarea unui număr impresionant de modele noi, deşi previziunile economice nu sunt excepţionale. Fie că le vor vinde sau nu, constructorii de automobile vor lansa atât modele noi, cât şi versiuni îmbunătăţite ale modelelor oferite în gamele actuale. Am făcut o selecţie de zece modele al căror debut este aşteptat cu sufletul la gură atât de jurnaliştii auto, cât şi de fanii mărcilor respective care ar putea deveni ulterior clienţi.
1. Aston Martin Cygnet
Deşi este un model destinat în exclusivitate celor care posedă deja un Aston Martin, Cygnet nu are cum să nu stărnească valuri de curiozitate. Vorbim de un Toyota iQ redesenat, cu un interior schimbat complet şi fără modificări la motor, al cărui preţ de achiziţie a fost dublat, iar sigla a fost înlocuită cu cea a mărcii din Gaydon. Sunt şanse mari ca toate exemplarele disponibile să se vândă ca pâinea caldă, deşi modelul nu are nicio legătură în materie de dinamism cu oferta Aston Martin.
2. Audi A6
Noua generaţie a lui Audi A6 este ultimul competitor al trio-ului premium din Germania care debutează în acest segment. După ce Mercedes-Benz a surprins pe toată lumea cu E-Klasse, iar BMW a ridicat ştacheta la un nou nivel cu Seria 5 F10, a venit rândul celor de la Audi să arate la ce au lucrat atât de mult.
3. Audi Q5 Hybrid
Noul Q5 Hybrid reprezintă al doilea model hibrid în gama constructorului din Ingostadt după A8. De data aceasta, vorbim de un model mai accesibil, care ar trebui să îi ajute pe cei de Audi să debuteze pe scena hibrizilor. La nivelul economiei de carburant, modelul ar trebui să fie extrem de apropiat de un diesel, dar adevărata realizare va fi la capitolul emisii de CO2, care vor fi reduse dramatic.
4. BMW Seria 6 Cabrio
Debutul versiunii cabrio a noului BMW Seria 6 este aşteptat până în luna martie 2011. În mod normal, majoritatea constructorilor îşi lansează modelele decapotabile în primăvară, pentru a le acorda clienţilor suficient timp pentru a comanda un exemplar până în vară. Modelul are un aspect interesant şi este realizat pe platforma lui Seria 5.
5. Citroen DS4
Al doilea membru a gamei premium DS de la Citroen este bazat pe noul C4. Din moment ce DS3 a reuşit să fie un model extrem de atrăgător fără a ştirbi din frumuseţea lui C3, ne aşteptăm la ceva special din partea lui DS4.
6. Citroen DS5
Tot în 2011 vom vedea şi al treilea membru al gamei DS, bazat pe "fraţii" Peugeot 3008 şi 5008. Modelul va fi un monovolum de lux şi va beneficia atât de un design avantgardist, cum ne-au obişnuit cei de la Citroen, cât şi de numeroase facilităţi practice pentru viaţa de zi cu zi a clienţilor şi a familiilor lor. Debutul este aşteptat la Salonul Auto de la Geneva, alături de DS4.
7. Peugeot 508
Ştim deja cum arată Peugeot 508, cât costă şi cu ce motorizări este oferit. Nu ştim însă cum se conduce, iar primele unităţi abia au ajuns la dealeri. Noul 508 reprezintă o premieră în lumea auto, deoarece va încerca să înlocuiască două modele din două segmente în acelaşi timp, fără să se contrazică singur. În decursul acestui an vom vedea ce părere au clienţii despre noua creaţie a fracezilor de la Peugeot.
8. Lamborghini Jota
La acest capitol, nu sunt multe de spus. Vorbim de un supercar veritabil, care va oferi performanţe deosebite şi un aspect special. Preţul său va fi piperat, un număr mic din clienţii de automobile din lume având mijloacele necesare achiziţiei unui asemenea bolid. Versiunea de producţie beneficiază de un motor V12 aspirat cu o cilindree de 6.5 litri, care furnizează 700 CP şi este cuplat unei transmisii cu şapte trepte.
9. Volkswagen New Beetle
A treia continuare a unei legende, sau Volkswagen New Beetle. Deşi modelul original nu a plecat niciodată din fabrică purtând numele Beetle, iar a doua generaţie nu a cunoscut o popularitate la fel de mare precum a predecesorului său, cei de la Volkswagen speră să dea lovitura cu noul “New Beetle”. De data aceasta vorbim de tehnologie modernă integrată într-o formă retro, alături de celelalte atribute ale mărcii Volkswagen pe care le cunoaştem deja.
10. Mercedes-Benz CLS Shooting Brake
Nişa unei nişe. Aşa poate fi caracterizat cu uşurinţă Mercedes-Benz CLS Shooting Brake. Vorbim de un coupe cu patru uşi de clasă premium care a devenit break de clasă mare în segmentul premium. Din moment ce nemţii de la Mercedes-Benz au realizat un asemenea model, înseamnă că au şi clienţi dornici să achiziţioneze un asemenea vehicul. Debutul ar putea avea loc în cea de-a doua jumătate a anului.
pariez pe DS5