Wiesmann a dezvaluit noul MF5 Roadster la Frankfurt
Germanii de la Wiesmann au prezentat noul MF5 Roadster, versiunea cabrio a lui MF5, la Salonul Auto de la Frankfurt. Modelul dezvolta 507 CP si un cuplu motor de 520 Nm.
Wiesmann MF5 Roadster a debutat la cea de-a 63-a editie a Salonului Auto de la Frankfurt. Modelul prezinta un design identic cu cel al lui MF-5 Coupe, singura diferenta fiind acoperisul soft-top din panza si contrastul de culoare dintre plafon si caroserie. La fel ca in cazul lui MF5, noul MF5 Roadster ofera un raport putere/greutate deosebit, fiecare cal putere fiind nevoit sa "impinga" doar 2.7 kilograme.
Germanii de la Wiesmann vor construi doar 55 de exemplare ale versiunii Roadster a lui MF-5. Acestea vor fi echipate cu acelasi propulsor V10 de la BMW, care dezvolta 507 CP si echipeaza modelele M5 si M6. Cu ajutorul motorului de 507 CP, Wiesmann MF-5 Roadster accelereaza de la 0 la 100 km/h in 3.9 secunde si poate atinge o viteza maxima de 310 km/h.
Sasiul lui Wiesmann MF-5 Roadster este construit din aluminiu, iar acesta are o constructie de tip monococa. Ocupantii modelului german de nisa sunt protejati si in eventualitatea unui impact lateral prin intermediul unor elemente de protectie integrate in sasiu. Wiesmann MF-5 Roadster are airbag-uri frontale si laterale pentru sofer si pasager cu deschidere in doua trepte, precum si un sistem ABS si ESP.
Pretul de pornire al lui Wiesmann MF-5 Roadster este de 189.500 euro.
Via | Wiesmann
hm... imi aduce usor a TVR. Dar e un monstru cu motoarele acelea.