Vulca S, supercar exclusivist de 630 de cai putere

Publicat marţi, 24.03.2009 13:16 de Bogdan Mirică

Faralli & Mazzanti, o companie italiana de nisa, a lansat versiunea de performanta Vulca S a modelului cu acelasi nume. Puterea totala urca pana la 630 de cai.

Piata supercarurilor face loc unui nou membru, de aceasta data un anonim care promite exclusivitate celor care il vor alege. Este vorba despre Vulca S, un model sportiv gandit si creat de Faralli & Mazzanti, o companie cu sediul la Pisa. Vulca S este de fapt o versiune mai potenta a modelului cu acelasi nume, care si-a facut aparitia luna aceasta la Salonul International al Luxului defasurat la Vicenza.

Sub capota supercarului cu logo-ul S se ascund 630 de cai putere care vor fi completati de o masa cat mai scazuta. Pentru performante exceptionale, caroseria este realizata manual din aluminiu, jantele poarta semnatura OZ Racing iar cauciucurile sunt asigurate de Continental. Coupe-ul cu patru locuri va folosi si un sistem de date furnizat de AIM Sportline.

La capitolul design exterior si interior notam o serie de accesorii regasite pe majoritatea rivalilor din acest segment: lumini LED pentru ambele blocuri optice, evacuari duble, un sistem audio performant, insertii cu lemn nobil, scaune cu reglare electrica imbracate in piele si cusute manual si doua ecrane LCD montate in partea superioara a bordului. Unul dintre acestea va servi la afisarea informatiilor vitale pentru sofer: viteza, turatii si combustibil.

Faralli & Mazzanti au anuntat ca doar 10 exemplare Vulca S vor fi produse, fiecare urmand sa poarte un numar de identificare care sa ateste unicitatea. Pretul nu a fost inca anuntat insa el va depasi probabil 340.000 de euro, adica suma la care poate ajunge versiunea de top a modelului de baza Vulca.

  • ioio, marţi, 24.03.2009 17:10
    ecran panoramic

    interiorul este luxos si nu arata rau. Nu inteleg, totusi, ce cauta monitorul ala de 22' pe mijlocul bordului???

  • adi cis, miercuri, 25.03.2009 09:05
    interesant

    masina arata foarte bine. Sunt convins ca exact ceea ce se spune despre ea: performanta, lux, etc, vor primii cei ce si-o vor permite si vor reusi sa o cumpere. Un aspect insa, destul de nepotrivit, la toata ""balada"" asta a frumosului: Bordul.......nu prea se potriveste consola aia centrala(foarte inalta) cu...restul?