Volvo XC90 va fi disponibil şi cu tracţiune faţă
Actualul Volvo XC90 va oferi publicului în viitorul apropiat şi o versiune 4x2, cu tracţiune faţă. Aceasta va fi disponibilă împreună cu motorul diesel de 163 de cai putere şi 400 de Nm.
Volvo încearcă să recâştige public pentru XC90 şi promite o versiune cu tracţiune faţă în viitorul apropiat. Se pare că tendinţa promovată pe crossovere începe să prindă şi la SUV-urile mari, din raţiuni pur economice.
Momentan nu există informaţii despre data de lansare a variantei 4x2, însă aceasta ar urma să debuteze înainte de prezentarea noii generaţii. Tracţiunea anterioară va fi asociată motorului diesel de 163 de cai putere şi 400 de Nm, urmând să primească indicativul XC90 D3.
Versiunea va cântări 2.040 de kilograme şi va fi capabilă să sprinteze de la 0 la 100 de km/h în 11.8 secunde, promiţând în acelaşi timp şi o viteză maximă de 190 km/h. Consumul va scădea până la 6.1 litri/100 de kilometri iar emisiile vor avea o valoare de 164 g/km.
Via | autoblog
si eu care credeam ca vin cu modelul nou ;((