Volvo: toate exemplarele EX30, rechemate din cauza unei probleme cu afișarea vitezometrului

Publicat marţi, 11.06.2024 10:36 de Tiberiu Safta

Volvo a inițiat o campanie de rechemare pentru toate exemplarele EX30 vândute până acum. Campania are în vizor o problemă cu afișarea greșită a vitezometrului din cauza unei erori a părții software.

Constructorul suedez tocmai a anunțat o campanie majoră de rechemare pentru crossover-ul său electric EX30. Campania vizează toate exemplarele vândute până acum, mai exact, 71.956 de vehicule.

Motivul declanșării acestui recall este atribuit unei probleme cu afișarea incorectă a vitezometrului pe ecranul central. În momentul în care mașina este pornită, afișarea vitezometrului intră într-un mod de test din cauza unei erori a sistemului software.

Din fericire pentru clienții lui EX30, problema va fi rezolvată printr-o actualizare over-the-air. Asta înseamnă că nu va fi nevoie ca mașinile să fie trimise înapoi la dealeri.

Nu este pentru prima dată când Volvo de confruntă cu probleme de soft pentru noile sale mașini. Din cauza acestor probleme, Volvo a fost nevoit să amâne startul producției lui EX30, dar și al modelului său electric mai mare, EX90.

via Carscoops

  • oricine, vineri, 14.06.2024 10:45

    Și ce ? Șoferii adevărați știu cu ce viteză merg, nici nu trebuie să se uite pe bord. Propun să aibă un buton care să îl închidă de tot ca să nu știi nici ce autonomie mai ai, așa pentru adrenalină. Cât despre mașină pentru cei care nu știu Volvo este o mașină Premium.