Volvo lanseaza pachetul R-Design pentru V70
Suedezii de la Volvo isi rasfata clientii oferindu-le prin V70 R-Design o masina practica si cu alura sport.
Producatorul suedez a lansat o noua versiune V70. Este vorba de un nivel nou de echipare al modelului break de la Volvo, destinat sa-i ofere acestuia un aer sportiv. Pachetul include atat restilizari la nivelul caroseriei, cat si cateva modificari la partea mecanica.
V70 R-Design contine o garda la sol coborata special de catre inginerii suedezilor precum si un sasiu optimizat prin noile bare antiruliu si supus unor ranforsari. Rezultatul direct este reprezentat de un raspuns mai bun al directiei.
“Marea provocare a acestui proiect R-Design a fost combinarea placerii de a conduce cu securitatea, celebra caracteristica Volvo, in conditii de drum necorespunzatoare, precum ploi torentiale sau zapada. Sunt convins ca am gasit exact echilibrul de care era nevoie”, spune Ekkehard Schwartz, Vicepresedintele Departamentului Volvo de caroserie si dinamica vehiculului.
Stilul sportiv este dat la exteriorul caroseriei lui V70 R-Design de elementele din aluminiu, de terminatia sistemului de evacuare imbracata in crom si completata de jantele Cratus din aliaj cu dimensiunea de 18 inch. Versiunea R-Design a breakului suedez nu poate fi confundata cu varianta clasica deoarece in grila cromata este incadrata sigla cu numele nivelului de echipare.
Aspectul sportiv al lui Volvo V70 R-Design se regaseste si la interior, prin scaunele si volanul imbracate in piele de culoare neagra cu insertii crem si logo-ul pachetului inscriptionat, precum si prin alte accesorii din piele si aluminiu. Volvo pune la dispozitia clientilor si RSE (sistemul multimedia Rear Seat Entertainment) care contine display-uri de opt inch montate in tetierele scaunelor din fata. Prin acest sistem, pasagerii din spate pot urmari o televiziune digitala sau isi pot conecta consola de jocuri favorita la cele doua ecrane utilizabile independent.
Versiunii sportive a modelului break de la Volvo i-au fost adaugate doua nuante noi in paleta de culori, Savile Grey Pearl si Caper Green Pearll, precum si noul set optional de jante din aliaj Cassini cu cinci spite. Modelul este disponibil din luna august, initial doar in Regatul Unit, cu un pret de pornire de 34.173 euro pentru motorizarea pe benzina de 2.0 litri.
Via | Newpress