Volkswagen Polo Blue GT: 140 CP şi 4.6 litri la sută
Volkswagen a prezentat Polo Blue GT, primul model din gamă echipat cu sistemul de dezactivare a cilindrilor. Acesta are un motor 1.4 TSI de 140 CP care are un consum mediu de 4.6 litri la sută.
Volkswagen Polo Blue GT este noua apariţie a gamei de segment B a constructorului german şi primul model din Wolfsburg echipat cu sistemul de dezactivare a cilindrilor. Vorbim de sistemul Active Cylinder Management, care îi permite motorului 1.4 TSI de 140 CP să obţină un consum mediu de 4.6 litri la sută în compania unei transmisii manuale cu şase trepte, în timp ce consumul versiunii DSG este de 4.5 litri la sută. În ciuda consumului mediu redus cu 0.4 litri la sută faţă de o versiune echivalentă a lui Polo, versiunea Blue GT nu este mai leneşă, aceasta fiind capabilă să accelereze de la 0 la 100 km/h în 7.9 secunde şi să atingă 210 km/h.
Motorul 1.4 TSI al lui Polo Blue GT cântăreşte 114 kilograme graţie blocului motor din aluminiu şi dezvoltă puterea maximă între 4.500 şi 6.000 rpm. Cei 250 Nm sunt oferiţi între 1.500 şi 3.500 rpm. Sistemul ACT îi permite motorului să reducă consumul de carburant în timpul rulării la sarcini parţiale, în timp ce tehnologiile BlueMotion reduc consumul de carburant pe porţiunile de frânare şi de staţionare. Galeria de evacuare a fost integrată în chiuloasă pentru a optimiza comportamentul termic al propulsorului, în timp ce intercooler-ul a fost integrat în galeria de admisie.
Sistemul de dezactivare a cilindrilor care intră în echiparea lui Volkswagen Polo Blue GT funcţionează între 1.400 şi 4.000 rpm, ceea ce reprezintă aproape 70% din toate stările în care se află un motor în ciclul NEDC al Uniunii Europene. Dezactivarea sau reactivarea cilindrilor durează între 13 şi 36 de milisecunde, iar sistemul este capabil să se deconecteze automat atunci când detectează un stil de condus mai sportiv sau un regim de rulare neuniform.
La interior, Volkswagen Polo Blue GT are un afişaj multifuncţional care prezintă funcţia ACT, panou de instrumente preluat de la Polo GTI, plafon negru, volan îmbrăcat în piele, scaune sport pentru locurile din faţă, ornamente cromate şi scaun şofer reglabil pe înălţime. În standard, modelul are ABS, ESP cu hill-holder, servodirecţie electro-hidraulică, geamuri electrice faţă, închidere centralizată, diferenţial XDS controlat electronic airbag-uri faţă şi laterale şi altele.
Via Volkswagen
Cum se apasa?